Luigi Rodolfo Boccherini |
Musicisti Strumentisti

Luigi Rodolfo Boccherini |

Luigi boccherini

Data di nascita
19.02.1743
Data di morte
28.05.1805
Una prufessione
cumpusitore, instrumentista
paese
italia

In armunia u rivalu di Sacchini gentile, Cantore di sentimentu, Boccherini divinu ! Fayol

Luigi Rodolfo Boccherini |

U patrimoniu musicale di u violoncellista è cumpusitore talianu L. Boccherini hè custituitu quasi interamente di cumpusizioni strumentali. In "l'età di l'opera", cum'è u 30u seculu hè spessu chjamatu, hà creatu solu uni pochi di opere di scena musicali. Un interprete virtuoso hè attrattu da strumenti musicali è gruppi strumentali. U cumpusitore Peruviu pussede circa 400 sinfonii; diverse opere orchestrali; numerose sonate per viulinu è violoncello; cuncerti per viulinu, flauta è violoncello; circa XNUMX cumpusizioni d'inseme (quartetti di corda, quintetti, sextetti, ottetti).

Boccherini hà ricevutu a so educazione musicale primaria sottu à a guida di u babbu, u contrabbassu Leopold Boccherini, è D. Vannuccini. Digià à l'età di 12 anni, u ghjovanu musicista s'imbarca nantu à a strada di l'interpretazione prufessiunali : cuminciendu cù dui anni di serviziu in e cappelle di Lucca, cuntinueghja a so attività di esecuzione di violoncelli solista in Roma, è poi di novu in a cappella di Lucca. a so cità nativa (dipoi u 1761). Quì Boccherini urganizeghja prestu un quatuor à corda, chì include i più famosi virtuosi è cumpusitori di l'epica (P. Nardini, F. Manfredi, G. Cambini) è per u quale dapoi cinque anni (1762) creanu parechje opere in u genre di quatuor. -67). 1768 Boccherini si riunisce in Parigi, induve i so spettaculi sò tenuti in trionfo è u talentu di u cumpusitore cum'è musicista riceve ricunniscenza europea. Ma prestu (da u 1769) si trasfirìu a Madrid, induve sinu à a fine di i so ghjorni hà servitu cum'è cumpusitore di a corte, è hà ancu ricevutu un postu assai pagatu in a cappella musicale di l'imperatore Guglielmu Fidiricu II, un grande cunnistore di musica. A realizazione gradualmente di l'attività si ritira in u sfondate, liberendu u tempu per un travagliu intensivu di cumpusizioni.

A musica di Boccherini hè assai emotiva, cum'è u so autore stessu. U viulinista francese P. Rode s’hè ricurdatu : « quandu l’interpretazione di a musica di Boccherini ùn scontra nè à l’intenzione nè à u gustu di Boccherini, u cumpusitore ùn si pudia più frenà ; s’excitava, sbatteva i pedi, è d’una certa manera, perdendu a pacienza, scappava più prestu ch’ellu pudia, gridendu chì a so progenie era turmentata.

In l'ultimi seculi 2, e creazioni di u maestru talianu ùn anu micca persu a so freschezza è l'immediatezza di influenza. Les pièces en solo et ensemble de Boccherini posent des défis techniques élevés à l'interprète, offrent l'occasion de révéler les riches possibilités expressives et virtuoses de l'instrument. Hè per quessa chì l'artisti muderni vultà vuluntà à u travagliu di u cumpusitore talianu.

U stilu di Boccherini ùn hè micca solu temperamentu, melodia, grazia, in quale ricunnoscemu i segni di a cultura musicale italiana. Assorbiu i tratti di a lingua sentimentale è sensitiva di l'opera comica francese (P. Monsigny, A. Gretry), è l'arti brillanti di spressione di i musicisti tedeschi di a mità di u seculu : cumpusitori di Mannheim (Ja Stamitz, F. Richter). ), è ancu I. Schobert è u famusu figliolu Johann Sebastian Bach - Philipp Emanuel Bach. U cumpusitore hà ancu avutu l'influenza di u più grande cumpusitore d'opera di u 2u seculu. – u riformatore di l’opera K. Gluck : ùn hè micca un casu chì una di e sinfonie di Boccherini includa u tema cunnisciutu di a danza di e furia di l’attu 1805 di l’opera di Gluck Orfeu è Eurydice. Boccherini a été l'un des pionniers du genre du quintette à cordes et le premier dont les quintettes ont acquis une reconnaissance européenne. Eranu assai apprezzati da WA Mozart è L. Beethoven, i creatori di opere brillanti in u genre quintet. Sia in a so vita, sia dopu à a so morte, Boccherini ferma trà i musicisti più venerati. È u so più altu arte di scena hà lasciatu una marca indelebile in a memoria di i so cuntimpuranii è discendenti. Un obituariu in un ghjurnale di Leipzig (XNUMX) hà dettu ch'ellu era un violoncellista eccellente chì hà piacè di ghjucà stu strumentu per via di a qualità incomparabile di u sonu è l'espressività toccante in u ghjocu.

S. Rytsarev


Luigi Boccherini est l'un des plus grands compositeurs et interprètes de l'ère classique. Cum'è cumpusituri, hà cumpetitu cù Haydn è Mozart, creendu assai sinfonii è inseme di camera, distinti da a chiarezza, a trasparenza di u stilu, a completezza architettonica di e forme, l'eleganza è a grazia di tenerezza di l'imaghjini. Parechje di i so cuntimpuranii u cunsidereghjanu l'eredi di u stilu rococò, "femminile Haydn", chì u travagliu hè duminatu da caratteristiche piacevuli è galanti. E. Buchan, senza riserve, u rimanda à i classicisti : « U Boccherini ardente è sognu, cù e so opere di l'anni 70, diventa in i primi ranghi di l'innuvatori tempestosi di l'epica, a so armunia armunia anticipa i soni di l'avvene. ."

Buchan hè più currettu in questa valutazione chì altri. « Ardente è sognante » – cumu si distingue megliu i poli di a musica di Boccherini ? In questu, a grazia è a pastoralità di u Rococo si cunfondenu cù u dramma è u lirisimu di Gluck, chì ricorda vivamente di Mozart. Per u seculu XNUMX, Boccherini era un artista chì hà allughjatu a strada per u futuru; u so travagliu hà maravigliatu i cuntimpuranii cù l'audacia di l'instrumentazione, a novità di a lingua armonica, u raffinamentu classicista è a chiarezza di e forme.

Ancu più impurtante hè Boccherini in a storia di l'arte di u violoncello. Un interprete eccezziunale, u creatore di a tecnica classica di u violoncello, hà sviluppatu è hà datu un sistema armoniu di ghjucà nantu à u palu, allargandu cusì i cunfini di u collu di u violoncello; sviluppatu una tessitura ligera, graciosa, "perla" di movimenti figurativi, arricchendu i risorsi di fluenza di i dita di a manu manca è, à pocu pressu, a tecnica di l'arcu.

A vita di Boccherini ùn hè micca successu. U destinu hà preparatu per ellu u destinu di un esiliu, una esistenza piena di umiliazioni, di miseria, di lotta constante per un pezzu di pane. Hà sperimentatu u peghju di u "patronamentu" aristocraticu chì hà feritu prufondamente a so ànima fiera è sensitiva à ogni passu, è hà campatu per parechji anni in senza speranza. Ci si pò solu dumandassi cumu, cù tuttu ciò chì hè cascatu à a so sorte, hà sappiutu di mantene l'alegria inesausibile è l'ottimisimu chì si sente cusì chjaramente in a so musica.

La ville natale de Luigi Boccherini est l'ancienne ville toscane de Lucca. Piccula in grandezza, sta cità ùn era micca cum'è una pruvincia remota. Lucca hà campatu una intensa vita musicale è suciale. À proximité, il y avait des eaux curatives célèbres dans toute l'Italie, et les fameuses fêtes des temples dans les églises de Santa Croce et San Martino attiraient chaque année de nombreux pèlerins qui affluaient de tout le pays. Eccellenti cantanti è strumentisti italiani si esibiscenu in chjese durante e vacanze. Lucca avia un orchestra di cità eccellente; ci era un teatru è una cappella eccellente, chì l'arcivescu manteneva, c'eranu trè seminarii cù facultà di musica in ognunu. In unu di elli hà studiatu Boccherini.

Hè natu u 19 di ferraghju 1743 in una famiglia di musica. U so babbu Leopold Boccherini, contrabbassista, hà ghjucatu parechji anni in l'orchestra di a cità ; U fratellu maiò Giovanni-Anton-Gaston cantava, sunava u viulinu, era ballerina, è dopu librettista. Nantu à u so librettu, Haydn hà scrittu l'oratorio "U Ritornu di Tobias".

L'abilità musicali di Luigi si manifestavanu prestu. U zitellu cantava in u coru di a chjesa è à u stessu tempu u so babbu li insignava i primi cumpetenze di violoncello. L'educazione cuntinueghja in unu di i seminarii cù un eccellente maestru, violoncellista è direttore d'orchestra l'abbé Vanucci. À u risultatu di e classi cù l'abate, Boccherini hà cuminciatu à parlà in publicu da l'età di dodici anni. Sti spettaculi anu purtatu a fama di Boccherini trà l'amatori di a musica urbana. Dopu à u gradu di a facultà di musica di u seminariu in u 1757, Boccherini si n'andò in Roma per migliurà u so ghjocu. À a mità di u XVIII seculu, Roma hà avutu a gloria di una di e capitali musicali di u mondu. Splendeva cù orchestre magnifiche (o, cum'elli si chjamavanu tandu, cappelle strumentali) ; c'eranu teatri è parechji salotti musicali in competizione trà elli. In Roma, si sentia u ghjocu di Tartini, Punyani, Somis, chì hà fattu a fama mundiale di l'arte di u viulinu talianu. U ghjovanu violoncellista s'immerge in a vita musicale vibrante di a capitale.

Cù quale si perfezzò in Roma, ùn hè micca cunnisciutu. Hè assai prubabile, "da sè stessu", assorbendu impressioni musicali, selezziunendu istintivamente u novu è scartà l'antiquatu, cunservatore. A cultura di u viulinu di l'Italia puderia ancu influenzà ellu, l'esperienza di quale hà senza dubbitu trasferitu à a sfera di u violoncello. Prestu, Boccherini hà cuminciatu à esse nutatu, è hà attiratu l'attenzione micca solu per ghjucà, ma ancu per cumpusizioni chì suscitanu l'entusiasmu universale. À l'iniziu di l'anni 80, hà publicatu i so primi travaglii è hà fattu i so primi tour di cuncerti, visitendu Vienna duie volte.

Ntô 1761 turnò in a so cità nativa. Lucca l'accolta cun piacè: "Ùn sapemu micca di ciò chì esse più surprisatu - l'interpretazione maravigliosa di u virtuosu o a texture nova è piccante di e so opere".

In Lucca, Boccherini hè statu prima accettatu in l'orchestra di u teatru, ma in u 1767 si trasfirìu in a cappella di a Republica Lucca. In Lucca, scontra u viulinista Filippu Manfredi, chì diventò prestu u so amicu strettu. Boccherini s'attache à l'infini à Manfredi.

Tuttavia, à pocu à pocu Lucca principia à pisà Boccherini. Prima, malgradu a so attività relativa, a vita musicale in questu, soprattuttu dopu à Roma, li pare pruvinciale. In più, abbattutu da a sete di fama, sognu di una larga attività di cuncertu. Infine, u serviziu in a cappella li dete una ricumpensa materiale assai modesta. Tuttu chistu hà purtatu à u fattu chì à l'iniziu di u 1767, Boccherini, cù Manfredi, lasciò Lucca. I so cuncerti sò stati in e cità di l'Italia di u Nordu - in Turinu, Piemonte, Lombardia, dopu in u sudu di a Francia. U biografu Boccherini Pico scrive chì in ogni locu sò stati accolti cù admirazione è entusiasmu.

Sicondu Pico, duranti u so sughjornu in Lucca (in u 1762-1767), Boccherini era in generale assai attivu di creazione, era cusì occupatu à eseguisce ch'ellu hà creatu solu 6 trio. Apparentemente, era à questu tempu chì Boccherini è Manfredi scontranu cù u famosu viulinu Petru Nardini è u violista Cambini. Per circa sei mesi anu travagliatu inseme cum'è quartet. Dopu, in u 1795, Cambini hà scrittu : « In a mo ghjuventù aghju campatu sei mesi felici in tali occupazioni è in tali piacè. Trois grands maîtres - Manfredi, le plus excellent violoniste de toute l'Italie en matière d'orchestre et de quatuor, Nardini, si célèbre pour la perfection de son jeu virtuose, et Boccherini, dont les mérites sont bien connus, m'ont fait l'honneur d'accepter mè cum'è violista.

À a mità di u seculu XNUMX, a performance di quartet era appena cuminciatu à sviluppà - era un novu genre chì emergeva à quellu tempu, è u quartet di Nardini, Manfredi, Cambini, Boccherini era unu di i primi ensembles prufessiunali in u mondu cunnisciutu. à noi.

À a fine di u 1767 o à l'iniziu di u 1768 l'amichi ghjunghjenu in Parigi. U primu spettaculu di i dui artisti in Parigi hè statu in u salone di u barone Ernest von Bagge. Era unu di i saloni di musica più notevuli di Parigi. Hè stata spessu debutata da artisti in visita prima di esse ammessa à u Concert Spiritucl. Toute la couleur du Paris musical s'est réunie ici, Gossec, Gavignier, Capron, le violoncelliste Duport (senior) et tant d'autres souvent visités. L'abilità di i ghjovani musicisti hè stata apprezzata. Paris hà parlatu di Manfredi è Boccherini. U cuncertu in u salone Bagge hà apertu a strada per elli à u Concert Spirituel. U 20 di marzu di u 1768, u XNUMX di marzu di u XNUMX, u spettaculu in a famosa sala, è subitu l’editori musicali parigini Lachevardier è Besnier pruponenu à Boccherini di stampà e so opere.

Tuttavia, a prestazione di Boccherini è Manfredi hà scontru cù critiche. U libru di Michel Brenet Cuncerti in Francia sottu à l'Ancien Régime cita i seguenti cumenti : « Manfredi, u primu viulinu, ùn hà micca avutu u successu ch'ellu avia speratu. A so musica hè stata trovata liscia, u so ghjocu largu è piacevule, ma u so ghjocu impuru è erratic. U violoncelli di u sgiò Boccarini (sic !) suscitava applausi ugualmente moderati, i so soni parevanu troppu duri per l'arechje, è l'accordi eranu pocu armuniosi.

I recensioni sò indicativi. U publicu di u Concert Spirituel, per a maiò parte, era sempre duminatu da i vechji principii di l'arti « gallanti », è u ghjocu di Boccherini li pudia parè veramente (è li pareva !) troppu duru, disarmonicu. Hè difficiuli di crede avà chì u "gentile Gavinier" sonava inusualmente forte è duru allora, ma hè un fattu. Boccherini, ovviamente, hà trovu ammiratori ind’è quellu circulu d’ascultori chì, in pochi d’anni, reagisceranu cù entusiasmu è capiscitura à a riforma operistica di Gluck, ma e persone educate nant’à l’estetica rococò, in ogni prubabilità, li restavanu indifferenti ; per elli s'hè risultatu troppu drammaticu è "grossu". Quale sà s'ellu hè statu u mutivu chì Boccherini è Manfredi ùn sò micca stati in Parigi ? À a fine di u 1768, apprufittannu di l'offerta di l'imbasciadore spagnolu per entra à u serviziu di l'Infante di Spagna, u futuru rè Carlu IV, si ne sò andati in Madrid.

Spagna in a seconda mità di u seculu XNUMXth era un paese di fanatismu catòlicu è reazione feudale. Questa era l'epica di Goya, descritta cusì brillantemente da L. Feuchtwanger in u so rumanzu annantu à l'artista spagnolu. Boccherini è Manfredi sò ghjunti quì, à a corte di Carlu III, chì cù l'odiu perseguitò tuttu ciò chì in una certa misura andava contr'à u cattolicu è u clericalismu.

In Spagna, sò stati scontri antipatichi. Carlu III è l'Infante Prìncipe d'Asturie li trattavanu più cà friddu. Inoltre, i musicisti lucali ùn eranu micca cuntenti di a so ghjunta. U primu violinista di a corte Gaetano Brunetti, temendu a cuncurrenza, cuminciò à intreccia una intriga intornu à Boccherini. Suspittosu è limitatu, Carlu III hà cridutu vuluntariu à Brunetti, è Boccherini fiascatu à guadagnà una piazza per ellu stessu à a corte. Hè salvatu da u sustegnu di Manfredi, chì riceve u locu di u primu viulinu in a cappella di u fratellu di Carlu III Don Louis. Don Louis era un omu comparativamente liberale. "Hà sustene parechji artisti è artisti chì ùn eranu micca accettati à a corte reale. Per esempiu, un cuntimpuraniu di Boccherini, u famosu Goya, chì hà ottinutu u titulu di pittore di a corte solu in u 1799, per un bellu pezzu truvò un patronu di l'infante. Don Lui era un violoncellista amatoriale, è, apparentemente, hà utilizatu a guida di Boccherini.

Manfredi hà assicuratu chì Boccherini sia ancu invitatu à a cappella di Don Louis. Quì, cum'è cumpusitore di musica di camera è virtuosu, u cumpusitore hà travagliatu da u 1769 à u 1785. A cumunicazione cù stu patronu nobili hè a sola gioia in a vita di Boccherini. Duie volte à settimana, hà avutu l'uppurtunità di sente u spettaculu di e so opere in a villa "Arena", chì appartene à Don Louis. Quì Boccherini scuntrò a so futura moglia, figliola di un capitanu aragonese. U matrimoniu hè accadutu u 25 di ghjugnu 1776.

Dopu à u matrimoniu, a situazione finanziaria di Boccherini hè diventata ancu più difficiule. I zitelli sò nati. Per aiutà u cumpusitore, Don Louis hà pruvatu à dumandà à a corte spagnola per ellu. Tuttavia, i so tentativi eranu in vain. Una descrizione eloquente di a scena scandalosa in relazione à Boccherini hè stata lasciata da u violinista francese Alexander Boucher, in a so presenza di u so ghjucatu. Un ghjornu, dice Boucher, u ziu di Carlu IV, Don Louis, purtò Boccherini à u so nipote, l'allora Principe d'Asturie, per presentà i novi quintetti di u cumpusitore. E note eranu digià aperte nantu à i banchi di musica. Karl hà pigliatu l'arcu, hà sempre ghjucatu a parte di u primu viulinu. In un locu di u quintettu, duie note sò state ripetute per un bellu pezzu è monotonamente: à, si, à, si. Immersa in a so parte, u rè li tocava senza sente u restu di e voci. Infine, s’hè stancu di ripeteli, è, arrabbiatu, si firmò.

– Hè disgustatu ! Loafer, ogni sculari faria megliu : fà, si, fà, si !

- Sire, rispose tranquillamente Boccherini, s'è Vostra Maestà si dagnava d'inclinare l'orecchio a ciò che suonano il secondo violino e la viola, al pizzicato che suona il violoncello nel momento stesso in cui il primo violino ripete monotonamente le sue note, allora queste note perderà subitu a so monotunia appena altri strumenti, essendu entrati, participà à l'entrevista.

- ciao, ciao, ciao, ciao - è questu hè in u corsu di una meza ora! ciao, ciao, ciao, ciao, cunversazione interessante! A musica di un scolarettu, un sculari cattivu !

"Sire," boccherini, "prima di ghjudicà cusì, bisogna almenu capisce a musica, ignorante!"

Saltendu in furia, Karl hà pigliatu à Boccherini è u trascinò à a finestra.

"Ah, signore, teme à Diu!" gridò a Principessa d'Asturias. À ste parolle, u prìncipe fece una meza volta, chì u Boccherini spaventatu ne approfitta per ammuccià in a stanza à fiancu.

« Cette scène, ajoute Pico, sans doute, présentée quelque peu caricaturale, mais au fond vraie, a finalement privé Boccherini de la faveur royale. U novu rè di Spagna, eredi di Carlu III, ùn pudia mai scurdà di l'insultu inflittu à u Prìncipe d'Asturie... è ùn vulia micca vede u cumpusitore nè fà a so musica. Ancu u nome di Boccherini ùn era micca da dì in u palazzu. Quandu qualchissia osava ricurdà u rè di u musicista, invariabilmente interrompe l'interrogatore:

— Quale altru mintuva à Boccherini ? Boccherini hè mortu, chì tutti si ricurdanu bè di questu è ùn si ne parlanu più !

Accadutu cù una famiglia (moglia è cinque figlioli), Boccherini hà fattu una esistenza miserable. Si fece soprattuttu malatu dopu à a morte di Don Louis in u 1785. Hè sustinutu solu da certi amanti di a musica, in e so case dirigeva a musica di camera. Ancu s'è i so scritti eranu populari è publicati da e più grande casa editrice di u mondu, questu ùn hà micca facilitatu a vita di Boccherini. L'editori l'anu arrubbatu senza pietà. In una di e lettere, u cumpusitore si lamenta ch'ellu riceve quantità assolutamente insignificanti è chì i so copyright sò ignurati. In un'altra lettera, esclama amaramente: "Forse sò digià mortu?"

Méconnu en Espagne, il s'adresse à travers l'envoyé prussien au roi Frédéric-Guillaume II et lui consacre une de ses œuvres. Apprezzendu assai a musica di Boccherini, Friedrich Wilhelm u numina cumpusitore di a corte. Tutti i travaglii successivi, da u 1786 à u 1797, Boccherini scrive pè a corte prussiana. Eppuru, à u serviziu di u rè di Prussia, Boccherini campa sempre in Spagna. Hè veru, l'opinioni di i biògrafi sò diffirenti nantu à questu tema, Pico è Schletterer sustenenu chì, essendu ghjuntu in Spagna in u 1769, Boccherini ùn hà mai lasciatu i so cunfini, à l'eccezzioni di un viaghju in Avignone, induve in u 1779 hà assistitu à u matrimoniu di una nipote chì maritatu cù un violinista Fisher. L. Ginzburg hà un parè diversu. Riferendu à a lettera di Boccherini à u diplumaticu prussianu Marchese Lucchesini (30 ghjugnu 1787), mandata da Breslau, Ginzburg tira a cunclusione logica chì in u 1787 u cumpusitore era in Germania. U sughjornu di Boccherini quì puderia durà u più longu pussibule da u 1786 à u 1788, in più, pò ancu avè visitatu à Vienne, induve in lugliu di u 1787 hà fattu u matrimoniu di a so surella Maria Esther, chì si maritò cù u coreugrafu Honorato Vigano. U fattu di a partenza di Boccherini in Germania, cun riferimentu à a stessa lettera di Breslau, hè ancu cunfirmatu da Julius Behi in u libru Da Boccherini à Casals.

In l'anni 80, Boccherini era digià una persona seriamente malata. In a lettera citata da Breslau, hà scrittu: "... Mi ritrovu imprigiunatu in a mo stanza per via di l'hemoptisi ripetuta spessu, è ancu di più per una gonfia severa di i gammi, accumpagnata da una perdita quasi cumpleta di a mo forza ".

A malatia, minendu a forza, hà privatu Boccherini di l'uppurtunità di cuntinuà à fà attività. In l'anni 80 abbanduneghja u violoncelli. Da avà, a cumpusizioni di musica diventa l'unica fonte di l'esistenza, è dopu tuttu, i centesimi sò pagati per a publicazione di l'opere.

À a fini di l'anni 80, Boccherini torna in Spagna. A situazione in cui si trova hè assolutamente insupportable. A rivuluzione chì scoppiu in Francia provoca una reazione incredibile in Spagna è a festa di a polizia. In cima, l'Inquisizione hè rampante. A pulitica pruvucatoria versu a Francia porta eventualmente in u 1793-1796 à a guerra franco-spagnola, chì finisci in a scunfitta di a Spagna. A musica in queste cundizioni ùn hè micca tenuta in alta stima. Boccherini diventa soprattuttu dura quandu u rè prussianu Fidiricu II hè mortu - u so solu sustegnu. Pagamentu per u postu di musicista di camera di a corte prussiana era, in esencia, l'ingudu principale di a famiglia.

Pocu dopu à a morte di Fidiricu II, u destinu hà datu à Boccherini una altra serie di colpi crudeli: in pocu tempu, a so moglia è duie figliole adulte mori. Boccherini s'hè riposatu, ma a seconda moglia morse subitu da un infartu. L'esperienze difficili di l'anni 90 affettanu u statu generale di u so spiritu - si ritira in ellu stessu, entra in religione. In questu statu, pienu di depressione spirituale, hè grati per ogni signu d'attenzione. Inoltre, a miseria li face agghicà à ogni opportunità di guadagnà soldi. Quandu u marchese di Benaventa, un amatore di musica chì sucava bè a chitarra è assai apprezzatu à Boccherini, li dumandò d'arrangerà per ellu parechje cumpusizioni, aghjunghjendu a parte di a chitarra, u cumpusitore cumpiendu volenu à questu ordine. In u 1800, l'imbasciadore di Francia Lucien Bonaparte tende una manu à u cumpusitore. Le reconnaissant Boccherini lui a consacré plusieurs œuvres. Ntô 1802, l'imbasciadore partì d'Spagna, è Boccherini torna in u bisognu.

Dapoi u principiu di l'anni 90, circandu di scappà da l'ingrossu di u bisognu, Boccherini cerca di ristabilisce e rilazioni cù l'amichi francesi. In u 1791, mandò parechji manoscritti in Parighji, ma sò spariti. "Forse e mo opere sò servite per carricà i cannoni", hà scrittu Boccherini. En 1799, il dédie ses quintettes à « la République française et la grande nation », et dans une lettre « au citoyen Chenier » il exprime sa sincère gratitude à « la grande nation française qui, plus que toute autre, a ressenti, apprécié et elogiatu i mo modesti scritti ". En effet, l'œuvre de Boccherini était très appréciée en France. Gluck, Gossec, Mugel, Viotti, Baio, Rode, Kreutzer è i violoncellisti Duport s'inchinavanu davanti à ellu.

In u 1799, Pierre Rode, u famosu violinista, studiente di Viotti, ghjunse à Madrid, è u vechju Boccherini cunverge strettamente cù u ghjovanu brillanti Francese. Dimenticatu da tutti, sulitariu, malatu, Boccherini hè estremamente felice di cumunicà cù Rode. Il a instrumenté volontiers ses concerts. L'amicizia cù Rode splende a vita di Boccherini, è hè assai tristu quandu u maestru inquietu abbanduneghja Madrid in u 1800. L'incontru cù Rode rinforza ancu a brama di Boccherini. Dicide di lascià infine a Spagna è si trasferì in Francia. Ma stu desideriu di u so ùn hè mai fattu. Un grande ammiratore di Boccherini, pianista, cantadora è cumpusitrice Sophie Gail li visitò in Madrid in u 1803. Trovò u maestru cumplettamente malatu è in un bisognu prufondu. Hà campatu per parechji anni in una stanza, divisa da mezzanine in dui piani. L'ultimu pianu, essenzialmente un attic, servia da l'uffiziu di u cumpusitore. Tuttu l'ambientu era un tavulinu, un taburete è un vechju violoncello. Scusata da ciò ch'ella vide, Sophie Gail hà pagatu tutti i debiti di Boccherini è hà riunitu trà l'amichi i fondi necessarii per ch'ellu si trasfirìssi in Parigi. In ogni casu, a situazione pulitica difficiuli è a cundizione di u musicista malatu ùn li permettenu più di mudificà.

U 28 di maghju 1805 Boccherini hè mortu. Solu uni pochi di persone seguitanu u so cercuettu. In u 1927, più di 120 anni dopu, e so cendri sò trasferiti in Lucca.

À l'epica di a so fioritura creativa, Boccherini era unu di i più grandi violoncellisti di u XXu seculu. In u so ghjocu, a bellezza incomparabile di u tonu è pienu di cantu di violoncello espressivu sò stati nutati. Lavasserre et Bodiot, dans La Méthode du Conservatoire de Paris, écrite sur la base de l'école de violon de Bayot, Kreutzer et Rode, caractérisent Boccherini ainsi : « S'il (Boccherini. – LR) fait chanter le violoncelle en solo, alors avec telle un sentimentu prufondu, cù una simplicità cusì nobile chì l'artificialità è l'imitazione sò scurdati; si sente una voce maravigliosa, micca fastidiosa, ma cunsulante.

Boccherini hà ancu fattu un rolu significativu in u sviluppu di l'arti musicali cum'è cumpusitore. U so patrimoniu criativu hè enormu - più di 400 opere; À mezu à elli ci sò 20 sinfonii, cuncerti per viulinu è violoncello, 95 quartetti, 125 quintetti (113 d'elli cù dui violoncelli) è assai altri insemi da camera. I cuntempurani paragunanu Boccherini cù Haydn è Mozart. L'obituariu di a Gazzetta Musicale Universale dice: "Era, di sicuru, unu di i cumpusitori instrumentali eccezziunali di a so patria, l'Italia ... hà avanzatu, hà seguitu u ritmu di i tempi, è hà participatu à u sviluppu di l'arti, chì hè statu iniziatu da u so vechju amicu Haydn... L'Italia u mette à l'uguali di Haydn, è a Spagna u preferisce à u maestru tedescu, chì si trova quì troppu sapiente. A Francia u rispettu assai, è a Germania ... u cunnosce troppu pocu. Mais là où ils le connaissent, ils savent apprécier et apprécier, en particulier le côté mélodique de ses compositions, ils l'aiment et l'honorent grandement... Son mérite particulier par rapport à la musique instrumentale d'Italie, d'Espagne et de France était qu'il était le prima di scrive quelli chì si trovanu quì a distribuzione generale di quartetti, tutti i so voci sò ubligatori. Almenu era u primu à riceve u ricunniscenza universale. Ellu, è pocu dopu à ellu Pleyel, cù i so primi travagli in u genre di musica chjamatu hà fattu una sensazione quì ancu prima di Haydn, chì era sempre alienatu à quellu tempu.

A maiò parte di e biografie facenu paralleli trà a musica di Boccherini è Haydn. Boccherini cunniscia bè à Haydn. U scontru in Viena è po currispundendu parechji anni. Boccherini, apparentemente, hà assai onoratu u so grande cuntimpuraniu tedescu. Sicondu Cambini, ind'è l'ensemble di quatuor Nardini-Boccherini, à u quale ellu hà participatu, si sò ghjucati i quartetti di Haydn. À u listessu tempu, sicuru, i pirsunalità creativa di Boccherini è Haydn sò assai diffirenti. In Boccherini ùn truveremu mai quella imaginaria caratteristica chì hè cusì carattiristica di a musica di Haydn. Boccherini hà assai più punti di cuntattu cù Mozart. L'eleganza, a ligerezza, a grazia "cavalleria" li cunnetta cù aspetti individuali di a creatività cù Rococo. Anu ancu assai in cumunu in l'immediate ingenu di l'imaghjini, in a tessitura, classicamente strettamente urganizata è à u stessu tempu melodiosa è melodica.

Hè cunnisciutu chì Mozart hà apprezzatu a musica di Boccherini. Stendhal hà scrittu annantu à questu. "Ùn sò micca per via di u successu chì l'avete purtatu l'interpretazione di Miserere (Stendhal significa l'ascolta di Miserere Allegri di Mozart in a Cappella Sistina. - LR), ma, apparentemente, a melodia sulenne è malincolica di stu salmu hà fattu. una impressione prufonda in l'anima di Mozart, chì da tandu hà avutu una preferenza chjara per Haendel è per i gentili Boccherini.

On peut juger avec quel soin Mozart a étudié l'œuvre de Boccherini par le fait que l'exemple pour lui lors de la création du Quatrième Concerto pour violon était clairement le concerto pour violon écrit en 1768 par le maître de Lucca pour Manfredi. Quandu paragunate i cuncerti, hè faciule per vede quantu vicinu sò in quantu à u pianu generale, i temi, e caratteristiche di texture. Ma hè significativu à u stessu tempu quantu u listessu tema cambia sottu a penna brillanti di Mozart. L'umile spirienza di Boccherini diventa unu di i più belli cuncerti di Mozart ; un diamante, cù bordi appena marcati, diventa un diamante scintillante.

Avvicinendu Boccherini più vicinu à Mozart, i cuntimpuranii anu ancu sentitu e so sfarenze. "Quale hè a differenza trà Mozart è Boccherini?" scrissi JB Shaul, "U primu ci porta trà scoglii ripidi in un boscu di coniferu, cum'è agulla, solu in ocasioni di fiori, è u sicondu scende in terre sorridenti cù valli fioriti, cù ruscelli murmurosi trasparenti, boschi spessi coperti".

Boccherini era assai sensibile à l'interpretazione di a so musica. Pico raconte qu'une fois à Madrid, en 1795, le violiniste français Boucher demanda à Boccherini de jouer un de ses quatuors.

"Site digià assai ghjovanu, è u spettaculu di a mo musica richiede una certa cumpetenza è maturità, è un stilu di ghjucà sfarente di u vostru.

Cum'è Boucher insistia, Boccherini cede, è i ghjucadori di u quartet cuminciaru à ghjucà. Ma, appena ghjucanu uni pochi di misuri, u cumpusitore li ferma è piglia a parte à Boucher.

"Vi dicu chì site troppu ghjovanu per ghjucà a mo musica.

Allora u violinista imbarazzatu si vultò versu u maestru:

"Maestru, possu solu dumandà à voi chì mi iniziassi in a realizazione di e vostre opere; insegnami à ghjucà à elli bè.

"Moltu vuluntà, seraghju felice di dirige un talentu cum'è u vostru!"

Cum'è cumpusituri, Boccherini hà ricevutu una ricunniscenza inusualmente precoce. E so cumpusizioni cuminciaru à esse realizatu in Italia è in Francia digià in l'anni 60, vale à dì quandu era appena intrutu in u campu di u cumpusitore. A so fama ghjunse à Parigi ancu prima ch'ellu si prisenta in u 1767. L'opere di Boccherini sò ghjucate micca solu à u violoncello, ma ancu à u so vechju "rivale" - a gamba. « Les virtuoses de cet instrument, beaucoup plus nombreux au XIXe siècle que les violoncellistes, ont mis à l’épreuve leur force en interprétant les œuvres alors nouvelles du maître de Lucca sur la gamba.

U travagliu di Boccherini era assai populari à u principiu di u XXu seculu. U cumpusitore hè cantatu in versi. Fayol li dedica una puesia, paragunendulu cù i gentili Sacchini è chjamà divinu.

In l'anni 20 è 30, Pierre Baio hà spessu ghjucatu à l'ensemble Boccherini in serate di camera aperta in Parigi. Era cunsideratu unu di i più boni interpreti di a musica di u maestru talianu. Fetis scrive chì quandu un ghjornu, dopu à u quintettu di Beethoven, Fetis hà intesu u quintettu Boccherini interpretatu da Bayo, era ravi di "ssa musica simplice è ingenua" chì seguitava l'armunia putente è spazzante di u maestru tedescu. L'effettu era stupente. L'ascultori eranu commossi, felici è incantati. Hè cusì grande u putere di l'inspirazioni chì emananu da l'anima, chì anu un effettu irresistibile quandu emananu direttamente da u core.

A musica di Boccherini era assai amatu quì in Russia. Hè stata prima realizata in l'anni 70 di u XVIII seculu. In l'anni 80, i quartetti Boccherini sò stati venduti in Mosca in "Dutch shop" di Ivan Schoch cù l'opere di Haydn, Mozart, Pleyel, è altri. Diventanu assai populari trà dilettanti; sò sempre ghjucati in l'assemblee di quartetti di casa. AO Smirnova-Rosset cita e seguenti parolle di IV Vasilchikov, indirizzate à u famosu fabulista IA Krylov, anticu appassiunatu di musica : E. Boccherini.— LR). Ti ricurdate, Ivan Andreevich, cumu eiu è i ghjucassi finu à a notte tardi?

Quintetti cù dui violoncelli sò stati volutamente interpretati in l'anni 50 in u circulu di II Gavrushkevich, chì hè statu visitatu da u ghjovanu Borodin: "AP Borodin ascolta i quintetti di Boccherini cù curiosità è impressionabilità di ghjuventù, cù sorpresa - Onslov, cù amore - Goebel ". In listessu tempu, in u 1860, in una lettera à E. Lagroix, VF Odoevsky cita à Boccherini, cù Pleyel è Paesiello, digià cum'è un cumpusitore scurdatu : « Mi ricordu assai bè di l'epica ch'elli ùn vulianu sente nunda d'altru. chè Pleyel , Boccherini , Paesiello è altri chì i so nomi sò longu mortu è sminticati.

À l'heure actuelle, seul le concerto pour violoncelle en si bémol majeur a conservé une pertinence artistique de l'héritage de Boccherini. Forse ùn ci hè micca un solu violoncellista chì ùn faci micca stu travagliu.

Avemu spessu testimone di a rinascita di parechje opere di musica antica, rinasce per a vita di cuncertu. Quale sà ? Forse venerà u tempu di Boccherini è i so inseme sonaranu di novu in i saloni di a camera, attirà l’ascultori cù u so incantu ingenu.

L. Raaben

Lascia un Audiolibro