Jascha Heifetz |
Musicisti Strumentisti

Jascha Heifetz |

Jascha Heifetz

Data di nascita
02.02.1901
Data di morte
10.12.1987
Una prufessione
strumentalistu
paese
USA

Jascha Heifetz |

Scrive un sketch biograficu di Heifetz hè infinitamente difficiule. Sembra ch'ellu ùn hà ancu dettu à nimu in dettu di a so vita. Hè chjamatu a persona più secreta in u mondu in l'articulu di Nicole Hirsch "Jascha Heifetz - Imperatore di u Violin", chì hè unu di i pochi chì cuntenenu infurmazioni interessanti nantu à a so vita, a so parsunalità è u caratteru.

Paria ch'ellu s'alluntana da u mondu chì l'intorna cù un fieru muru d'alienazione, chì permette solu à uni pochi, i scelti, di fighjà. "Odià a folla, u rumore, e cene dopu à u cuncertu. Ancu una volta hà rifiutatu l'invitu di u rè di Danimarca, informendu à a so Maestà cù tuttu u rispettu ch'ellu ùn andava in nudda parte dopu avè ghjucatu.

Yasha, o piuttostu Iosif Kheyfets (u nome diminutivu Yasha era chjamatu in a zitiddina, dopu si trasformò in una spezia di pseudonimu artisticu) hè natu in Vilna u 2 di ferraghju 1901. L'attuale bellu Vilnius, a capitale di a Lituania Sovietica, era una cità remota abitata da i poveri ebrei, impegnati in tutti l'artighjani cuncepibili è inconcepibili - i poveri, cusì culuriti descritti da Sholom Aleichem.

U babbu di Yasha, Reuben Heifetz, era un klezmer, un violinista chì ghjucava à i matrimonii. Quandu era soprattuttu difficiule, ellu, cù u so fratellu Nathan, marchjò intornu à i cantieri, stringhjendu un centesimu per manghjà.

Tutti quelli chì cunniscenu u babbu di Heifetz dicenu chì era un talentu musicale micca menu di u so figliolu, è solu a miseria senza speranza in a so ghjuventù, l'impossibilità assoluta di ottene una educazione musicale, hà impeditu u so talentu di sviluppà.

Quale di i Ghjudei, in particulare i musicisti, ùn hà micca sognu di fà u so figliolu "un viulinu per u mondu sanu"? Allora u babbu di Yasha, quandu u zitellu era solu 3 anni, hà digià compru un viulinu è hà cuminciatu à insignà à questu strumentu stessu. Tuttavia, u zitellu hà fattu un prugressu cusì rapidu chì u so babbu s'apressa di mandà à studià cù u famosu maestru di violinista di Vilna Ilya Malkin. À l'età di 6 anni, Yasha hà datu u so primu cuncertu in a so cità nativa, dopu chì hè statu decisu di piglià à San Petruburgu à u famosu Auer.

E liggi di l'Imperu Russu pruibiscenu à i Ghjudei di campà in San Petruburgu. Questu hà bisognu di un permessu speciale da a polizia. In ogni casu, u direttore di u cunservatori A. Glazunov, per u putere di a so autorità, cercava di solitu tali permessu per i so pupulari talentu, per quale era ancu scherzosamente soprannominatu "u rè di i Ghjudei".

Per chì Yasha campà cù i so genitori, Glazunov hà accettatu u babbu di Yasha cum'è studiente in u cunservatoriu. Hè per quessa chì e liste di a classe Auer da 1911 à 1916 includenu dui Heifetz - Joseph è Reuben.

À u principiu, Yasha hà studiatu per qualchì tempu cù l'aghjuntu di Auer, I. Nalbandyan, chì, in regula, hà fattu tuttu u travagliu preparatori cù i studienti di u famusu prufissore, aghjustendu u so apparatu tecnicu. Auer poi pigliò u zitellu sottu a so ala, è prestu Heifetz divintò a prima stella trà a custellazione luminosa di i studienti in u cunsirvatoriu.

L'esordiu brillanti di Heifetz, chì l'hà purtatu subitu guasi fama internaziunale, era un spettaculu in Berlinu à a vigilia di a Prima Guerra Munniali. U zitellu di 13 anni era accumpagnatu da Artur Nikish. Kreisler, chì era prisenti à u cuncertu, l'hà intesu ghjucà è esclamò: "Cu chì piacè romperaghju u mo viulinu avà!"

Auer li piacia à passà l'estiu cù i so studienti in a pittoresca cità di Loschwitz, situata nantu à a riva di l'Elba, vicinu à Dresda. In u so libru Frà i musicisti, cita un cuncertu di Loschwitz in u quale Heifetz è Seidel anu interpretatu u Concertu di Bach per dui viulini in D minor. Musicisti di Dresda è Berlinu sò venuti à sente stu cuncertu: "L'invitati sò stati prufondamente toccu da a purità è l'unità di stile, a sincerità prufonda, per ùn dì micca a perfezione tecnica cù quale i dui picciotti in blusa marinara, Jascha Heifetz è Toscha Seidel, ghjucanu. stu bellu travagliu ".

In u stessu libru, Auer descrive cumu u scoppiu di a guerra u truvò cù i so studienti in Loschwitz, è a famiglia Heifets in Berlinu. Auer hè statu tenutu sottu u più strettu cuntrollu di a pulizzia finu à uttrovi, è Kheyfetsov finu à dicembre di u 1914. In dicembre, Yasha Kheyfets è u so babbu riapparsu in Petrograd è puderanu principià à studià.

Auer hà passatu i mesi d'estate di u 1915-1917 in Norvegia, in vicinanza di Christiania. In l'estiu di u 1916 era accumpagnatu da e famiglie Heifetz è Seidel. "Tosha Seidel tornava in un paese induve era digià cunnisciutu. U nomu di Yasha Heifetz era cumplitamenti scunnisciuti à u publicu generale. In ogni casu, u so impresariu truvò in a biblioteca di unu di i più grandi ghjurnali Christiania un articulu di Berlinu per u 1914, chì hà datu una rivista entusiasticu di a performance sensazionale di Heifetz in un cuncertu sinfonicu in Berlinu guidatu da Arthur Nikisch. In u risultatu, i biglietti per i cuncerti di Heifetz sò stati venduti. Seidel è Heifetz sò stati invitati da u rè norvegese è hà realizatu in u so palazzu u Concertu di Bach, chì in u 1914 era ammiratu da l'invitati di Loschwitz. Questi eranu i primi passi di Heifetz in u campu artisticu.

In l'estiu di u 1917, firmò un cuntrattu per un viaghju in i Stati Uniti è attraversu Siberia in Giappone, si trasfirìu cù a so famiglia in California. Hè improbabile chì hà imaginatu allora chì l'America diventerà a so seconda casa è ch'ellu avissi da vene in Russia solu una volta, digià una persona matura, cum'è un artista invitatu.

Dicenu chì u primu cuncertu in u Carnegie Hall di New York hà attiratu un grande gruppu di musicisti - pianisti, violinisti. U cuncertu era un successu fenomenale è subitu hà fattu u nome di Heifetz famosu in i circles musicali di l'America. "Hà ghjucatu cum'è un diu tuttu u ripertoriu virtuosu di viulinu, è i tocchi di Paganini ùn parevanu mai cusì diabolichi. Misha Elman era in a sala cù u pianista Godovsky. S'inclinò versu ellu, "Ùn truvate micca chì hè assai caldu quì?" È in risposta: "Micca per un pianista".

In America, è in tuttu u mondu uccidintali, Jascha Heifetz hà pigliatu u primu postu trà i violinisti. A so fama hè incantevule, legendaria. "Sicondu Heifetz" evaluanu u restu, ancu assai grandi performers, trascurandu e differenzi stilistici è individuali. "I più grandi violinisti di u mondu u ricunnoscenu cum'è u so maestru, cum'è u so mudellu. Ancu s'è a musica in u mumentu ùn hè micca poveru cù violinisti assai grandi, ma appena vede Jascha Heifets chì appare nantu à u palcuscenicu, capisce immediatamente chì ellu si stende veramente sopra à tutti l'altri. In più, si senti sempre un pocu in a distanza; ùn surrisu in a sala; ùn ci vede à pena. Tene u so viulinu - un Guarneri di u 1742 chì hè stata di Sarasata - cù tenerezza. Hè cunnisciutu di lasciallu in u casu finu à l'ultimu mumentu è ùn mai agisce prima di andà in scena. Si tene cum'è un principe è regna nantu à a scena. A sala si congela, trattenendu u so fiatu, ammirendu stu omu.

En effet, ceux qui ont assisté aux concerts d'Heifetz n'oublieront jamais ses apparences royalement fiers, sa posture impérieuse, sa liberté illimitée en jouant avec un minimum de mouvements, et encore plus se souviendra du pouvoir captivant de l'impact de son art remarquable.

In u 1925, Heifetz hà ricevutu a citadinanza americana. In l'anni 30 era l'idolu di a cumunità musicale americana. U so ghjocu hè arregistratu da e più grande cumpagnie gramofone; agisce in i filmi cum'è un artista, un filmu hè fattu annantu à ellu.

In u 1934, hà visitatu l'Unioni Suviètica per a sola volta. Hè statu invitatu à a nostra tour da u cummissariu di u Populu per l'Affari Esteri MM Litvinov. In a strada di l'URSS, Kheifets passava per Berlinu. Girmania hà subitu subitu in u fascismu, ma a capitale vulia sempre à sente u famosu viulinu. Heifets hè statu salutatu cù fiori, Goebbels hà spressu u desideriu chì u famosu artista onore Berlinu cù a so prisenza è dà parechji cuncerti. Tuttavia, u violinista rifiutò categoricamente.

I so cuncerti in Mosca è Leningrad riuniscenu un publicu entusiasmu. Iè, è micca maravigghiusu - l'arti di Heifetz da a mità di l'anni 30 avianu righjuntu a maturità completa. In risposta à i so cuncerti, I. Yampolsky scrivi nantu à "musicalità piena di sangue", "precisione classica di l'espressione". "L'arte hè di grande scopu è grande putenziale. Unisce austerità monumentale è brillantezza virtuosa, espressività plastica è forma di caccia. Qu'il joue un petit bijou ou un Concerto de Brahms, il les livre aussi de près. Hè ugualmente stranieru à l'affettazione è a trivialità, u sentimentalisimu è i manierismi. In u so Andante da u Concerto di Mendelssohn ùn ci hè micca "Mendelssohnism", è in Canzonetta da u Concerto di Tchaikovsky ùn ci hè micca l'angoscia elegiaca di "chanson triste", cumuna in l'interpretazione di i violinisti ... "Notandu a moderazione in u ghjocu di Heifetz, hà ghjustu sottolineatu chì sta restrizione ùn significa in alcun modu friddu.

In Mosca è Leningrad, Kheifets hà scontru cù i so vechji camaradi in a classa di Auer - Miron Polyakin, Lev Tseytlin è altri; scontru ancu cù Nalbandyan, u primu maestru chì una volta l'avia preparatu per a classe Auer à u Cunsirvatoriu di San Petruburgu. Ricordendu u passatu, marchjava per i curridori di u cunsirvatoriu chì l'alzava, stava assai tempu in l'aula, duv'ellu ghjunse una volta à u so prufessore severu è esigenti.

Ùn ci hè manera di traccia a vita di Heifetz in ordine cronologicu, hè troppu oculatu da l'occhi indiscredenti. Ma sicondu i culonni medii di l'articuli di ghjurnali è di rivista, sicondu i tistimunianzi di e persone chì l'anu scontru personalmente, si pò piglià una idea di uXNUMXbuXNUMXbhi modu di vita, personalità è caratteru.

"À u primu sguardu", scrive K. Flesh, "Kheifetz dà l'impressione di una persona flegmatica. I tratti di a so faccia parenu immotti, duri ; ma questu hè solu una maschera daretu à quale ellu piatta i so veri sentimenti .. Hà un sensu sottile di l'umuri, chì ùn sospettate micca quandu u scuntrà prima. Heifetz imita hilarously u ghjocu di i studienti mediocri.

Funzioni simili sò ancu nutate da Nicole Hirsch. Scrive ancu chì a friddizza è l'arroganza di Heifetz sò puramente esterni: in fattu, hè modestu, ancu timida, è gentile in core. In Parighji, per esempiu, hà da vuluntà cuncerti à prò di musicisti anziani. Hirsch ammenta ancu chì hè assai piacevule à l'umuri, i scherzi è ùn hè micca avversu à scaccià un numeru divertente cù i so amati. In questa occasione, cita una storia drástica cù l'impresariu Maurice Dandelo. Una volta, prima di l'iniziu di u cuncertu, Kheifets chjamò Dandelo, chì era in cuntrollu, à a so stanza artistica è li dumandò di pagà immediatamente una tarifa ancu prima di u spettaculu.

"Ma un artista ùn hè mai pagatu prima di un cuncertu.

– Insistu.

— Ah ! Lascia mi tranquillu!

Cù queste parolle, Dandelo tira un envelope cù soldi nantu à a tavula è va à u cuntrollu. Dopu qualchì tempu, torna per avvistà Heifetz di entre in u palcuscenicu è ... trova a stanza viota. Nisuna lacaia, nè casu di viulinu, nè cameriera giapponese, nè nimu. Solu una busta nantu à a tavula. Dandelo si mette à tavula è leghje : « Maurice, ùn paghe mai un artista prima di un cuncertu. Simu tutti andati à u sinemà ".

Si pò imaginà u statu di l'impresariu. In fatti, tutta a cumpagnia piatta in a stanza è fighjulava Dandelo cun piacè. Ùn pudianu suppurtà sta cumedia per un bellu pezzu è scoppiavanu in una risa forte. In ogni casu, aghjusta Hirsch, Dandelo ùn smintificherà mai u filu di sudore friddu chì li curria in u collu quella sera finu à a fine di i so ghjorni.

In generale, u so articulu cuntene assai ditagli interessanti nantu à a parsunalità di Heifetz, u so gustu è l'ambienti di famiglia. Hirsch scrive chì s'ellu ricusa l'inviti à cene dopu à cuncerti, hè solu perchè li piace, invitendu dui o trè amichi à u so hotel, per cutà personalmente u pollulu chì hà cottu stessu. "Apre una buttiglia di champagne, cambia a ropa di scena in casa. L'artista si senti allora una persona felice.

Mentre era in Parighji, fighja in tutti i buttreghi d'antiquaria, è ancu organizza boni cene per ellu stessu. "Sapi l'indirizzi di tutti i bistrot è a ricetta di l'aragoste à l'americana, chì manghja soprattuttu cù i diti, cù un tovagliolu à u collu, scurdendu di a fama è di a musica..." Entru in un paese particulari, visita di sicuru u so paese. attrazioni, musei; Hè fluente in parechje lingue europee - francese (finu à dialetti lucali è jargon cumuni), inglese, tedescu. Brillante cunnosce a literatura, a puesia; follemente innamuratu, per esempiu, cù Pushkin, chì i so puemi cita à core. Tuttavia, ci sò stranezze in i so gusti literarii. Sicondu a so surella, S. Heifetz, tratta u travagliu di Romain Rolland assai coolly, disliked him for "Jean Christophe".

In a musica, Heifetz prefiere u classicu; l'opere di i cumpusitori muderni, in particulare quelli di a "manca", raramente u satisfacenu. À u listessu tempu, hè piacevule à u jazz, ancu s'ellu certi tipi di questu, postu chì i tipi di rock and roll di musica jazz u terrorizzanu. "Una sera sò andatu in u club lucale per sente un famosu artista di fumetti. Di colpu, u sonu di u rock and roll hè intesu. Mi sentu cum'è perde a cuscenza. Piuttostu, hà tiratu fora un fazzolettu, l'hà strappatu in pezzi è si tappa l'arechje... ".

A prima moglia di Heifetz era a famosa attrice americana Florence Vidor. Prima di ellu, era maritata cù un brillanti direttore di film. Da Firenze, Heifetz lasciò dui figlioli - un figliolu è una figliola. Hà amparatu à tutti dui à ghjucà u viulinu. A figliola hà ammaistratu stu strumentu più bè chì u figliolu. Spessu accumpagna u so babbu in i so tour. In quantu à u figliolu, u viulinu l'interessa à pocu pressu, è preferisce micca impegnà in a musica, ma in a cullizzioni di timbri postali, cumpete in questu cù u so babbu. Attualmente, Jascha Heifetz hà una di e cullezzione vintage più ricche in u mondu.

Heifetz vive quasi sempre in California, induve hà a so propria villa in u pittorescu suburbiu di Los Angeles di Beverly Hill, vicinu à Hollywood.

A villa hà terreni eccellenti per ogni tipu di ghjoculi - una pista di tennis, tavule di ping-pong, chì u so campionu invincible hè u pruprietariu di a casa. Heifetz hè un atleta eccellente - natà, conduce una vittura, ghjoca à tennis superbly. Dunque, prubabilmente, ancu, ancu s'ellu hè digià più di 60 anni, maraviglia cù vivacità è forza di u corpu. Uni pochi anni fà, un incidente disgraziatu hè accadutu per ellu - hà ruttu u so anca è era fora di ordine per 6 mesi. Tuttavia, u so corpu di ferru hà aiutatu à esce da sta storia in modu sicuru.

Heifetz hè un travagliadore duru. Toca sempre assai u viulinu, ancu s'ellu travaglia cun cura. In generale, in a vita è in u travagliu, hè assai organizatu. L'urganizazione, u pensamentu sò ancu riflessi in a so prestazione, chì sempre colpisce cù a persecuzione scultorea di a forma.

Ama a musica di camera è spessu ghjucà musica in casa cù u violoncellista Grigory Pyatigorsky o u violista William Primrose, è ancu Arthur Rubinstein. "A volte dà "sessioni di lusso" per selezziunà u publicu di 200-300 persone".

Nta l'ultimi anni, Kheifets hà datu cuncerti assai raramenti. Allora, in u 1962, hà datu solu 6 cuncerti - 4 in l'USA, 1 in Londra è 1 in Parigi. Hè assai riccu è u latu materiale ùn l'interessa micca. Nickel Hirsch informa chì solu nantu à i soldi ricivutu da 160 dischi di dischi fatti da ellu durante a so vita artistica, puderà campà finu à a fine di i so ghjorni. U biògrafu aghjusta chì in l'anni passati, Kheifetz raramenti realizatu - micca più di duie volte à settimana.

L'interessi musicali di Heifetz sò assai largu: ùn hè micca solu un violinista, ma ancu un excelente direttore d'orchestra, è, in più, un cumpusitore talentu. Hà parechje trascrizioni di cuncerti di prima classe è una quantità di e so opere originali per viulinu.

In u 1959, Heifetz hè statu invitatu à piglià un prufessore in viulinu à l'Università di California. Hà accettatu 5 studienti è 8 cum'è ascoltatori. Unu di i so studianti, Beverly Somah, dice chì Heifetz vene à a classa cù un viulinu è dimustra e tecniche di spettaculu in a strada: "Queste manifestazioni rapprisentanu u viulinu più maravigghiusu chì aghju mai intesu".

A nota riporta chì Heifetz insiste chì i studienti duveranu travaglià ogni ghjornu nantu à scale, ghjucà e sonate di Bach, l'etudes di Kreutzer (chì ellu ghjucanu sempre, chjamendu "a mo bibbia") è l'Etudes basici di Carl Flesch per Violin Without a Bow. Se qualcosa ùn va micca bè cù u studiente, Heifetz ricumanda di travaglià lentamente in questa parte. In e parolle di parte à i so studienti, dice: "Siate i vostri stessi critichi. Mai riposatevi à i vostri allori, ùn fate mai sconti. Sì qualcosa ùn viaghja micca per voi, ùn culpisce micca u viulinu, corde, ecc. Dite à voi stessu chì hè a mo culpa, è pruvate à truvà a causa di i vostri difetti ... "

E parolle chì cumpletanu u so pensamentu parenu ordinariu. Ma s'è vo pensate à questu, allora da elli pudete piglià una cunclusione annantu à qualchi caratteristiche di u metudu pedagogicu di u grande artista. Scale... quante volte i studienti di viulinu ùn anu micca impurtanza à elli, è quantu l'utilizanu si pò derivà da elli in a maestria di a tecnica di dita cuntrullata! Quantu Heifetz hè statu ancu fedele à a scola classica di Auer, s'appondu finu à avà à l'etudi di Kreutzer ! È, infine, chì impurtanza dà à u travagliu indipendente di u studiente, a so capacità d'introspezione, l'attitudine critica versu ellu stessu, chì principiu duru daretu à tuttu questu !

Sicondu Hirsch, Kheifets hà accettatu micca 5, ma 6 studienti in a so classa, è hà stallatu in casa. "Ogni ghjornu si scontranu cù u maestru è utilizanu i so cunsiglii. Unu di i so studienti, Eric Friedman, hà fattu u so debut successu in Londra. In u 1962 hà datu cuncerti in Parigi » ; in u 1966, hà ricevutu u titulu di laureate di u Cuncorsu internaziunale Tchaikovsky in Mosca.

Infine, l'infurmazioni nantu à a pedagogia di Heifetz, un pocu sfarente da quì sopra, si trovanu in un articulu di un ghjurnalistu americanu da "Saturday Evening", ristampatu da a rivista "Musical Life": "Hè piacevule à pusà cun Heifetz in u so novu studio chì domina Beverly. Hills. I capelli di u musicista sò diventati grisgi, hè diventatu un pocu stout, tracce di l'anni passati sò visibili nantu à a so faccia, ma i so ochji brillanti sempre brillanu. Li piace à parlà, è parla cun entusiasmu è sinceramente. In u palcuscenicu, Kheifets pare friddu è riservatu, ma in casa hè una persona diversa. A so risata sona calda è cordiale, è face un gestu espressivu quandu parla.

Cù a so classa, Kheifetz travaglia 2 volte à settimana, micca ogni ghjornu. È dinò, è in questu articulu, si tratta di e scale chì deve esse ghjucatu à e teste di accettazione. "Heifetz li cunsidereghja u fundamentu di l'eccellenza". "Hè assai esigente è, avè accettatu cinque studienti in u 1960, ne ricusa dui prima di e vacanze d'estate.

"Avà aghju solu dui studienti", hà rimarcatu, ridendu. "Aghju paura chì à a fine vinaraghju un ghjornu in un auditorium viotu, pusendu solu per un pezzu è andaraghju in casa. - È aghjunse digià seriamente: Questa ùn hè micca una fabbrica, a produzzione di massa ùn pò esse stabilita quì. A maiò parte di i mo studienti ùn avianu micca a furmazione necessaria ".

"Avemu un urgente bisognu di prufessori performanti", continua Kheyfets. "Nimu ghjoca da ellu stessu, ognunu hè limitatu à spiegazioni orali ... "Secondu Heifets, hè necessariu chì u maestru ghjoca bè è pò mustrà à u studiente questu o quellu travagliu. "È nisuna quantità di ragiunamentu teoricu pò rimpiazzà quellu." Finisce a so presentazione di i so pinsamenti nantu à a pedagogia cù e parolle : « Ùn ci hè micca parolle magiche chì ponu palesà i sicreti di l'arti di u viulinu. Ùn ci hè micca buttone, chì saria abbastanza per appughjà per ghjucà currettamente. Avete da travaglià dura, allora solu u vostru viulinu sonarà.

Cumu tuttu questu risona cù l'attitudini pedagogiche d'Auer !

In cunsiderà u stilu di interpretazione di Heifetz, Carl Flesh vede alcuni poli estremi in u so ghjocu. In u so parè, Kheifets volte ghjucà "cù una manu", senza a participazione di l'emozioni creativi. "Tuttavia, quandu l'ispirazione vene à ellu, u più grande artista-artista si sveglia. Tali esempi includenu a so interpretazione di u Concertu di Sibelius, inusual in i so culori artistici; Hè nantu à a cinta. In quelli casi quandu Heifetz ghjoca senza entusiasmu internu, u so ghjocu, senza pietà, pò esse paragunatu à una statua di marmura maravigghiusu bella. Cum'è un violinista, hè invariabilmente prontu per tuttu, ma, cum'è artista, ùn hè micca sempre internu ... "

Flesh hà ghjustu à indicà i poli di u funziunamentu di Heifetz, ma, in u nostru parè, hè assolutamente sbagliatu in spiegà a so essenza. È un musicista di una tale ricchezza pò ancu ghjucà "cù una manu"? Hè solu impussibile ! U puntu, sicuru, hè qualcosa altru - in l'individualità stessu di Heifets, in a so capiscitura di diversi fenomeni di musica, in u so avvicinamentu à elli. In Heifetz, cum'è artista, hè cum'è s'è dui principii s'opponenu, interagiscenu strettamente è sintetizianu l'un à l'altru, ma di manera chì in certi casi l'un domina, in altri l'altru. Questi principii sò sublimi "classici" è espressivi è drammatici. Ùn hè micca una coincidenza chì Flash paraguna a sfera "frida senza pietà" di u ghjocu di Heifetz cù una statua di marmura incredibilmente bella. In un tali paraguni, ci hè una ricunniscenza di alta perfezione, è ùn saria inaccessibile se Kheifets hà ghjucatu "cù una manu" è, cum'è artista, ùn saria micca "prontu" per a performance.

In unu di i so articuli, l'autore di stu travagliu hà definitu u stilu di Heifetz cum'è u stilu di "alta classicità" mudernu. Ci pare chì questu hè assai più in linea cù a verità. In fatti, u stilu classicu hè generalmente capitu cum'è sublime è à u stessu tempu arte strettu, pateticu è à u stessu tempu severu, è più impurtante - cuntrullatu da l'intellettu. U classicismu hè un stile intellettuale. Ma dopu tuttu, tuttu ciò chì hè statu dettu hè assai appiicatu à Heifets, in ogni casu, à unu di i "poli" di u so arti performative. Ricurdemu dinò l'urganizazione cum'è una caratteristica distintiva di a natura di Heifetz, chì si manifesta ancu in a so prestazione. Una tale natura normativa di u pensamentu musicale hè una caratteristica caratteristica di un classicista, è micca di un romanticu.

Avemu chjamatu l'altru "pole" di u so arte "espressivu-dramaticu", è Flesh hà indicatu un esempiu veramente brillanti di questu - l'arregistramentu di u Concerto Sibelius. Quì tuttu bolle, bolle in un appassiunatu sfarente di emozioni ; ùn ci hè micca una sola nota "indifferente", "viota". In ogni casu, u focu di passioni hà una connotazione severa - questu hè u focu di Prometheus.

Un altru esempiu di u stilu drammaticu di Heifetz hè a so interpretazione di u Cuncertu di Brahms, estremamente dinamizatu, saturatu d'energia veramente vulcanica. Hè caratteristica chì in ellu Heifets enfatiza micca u romanticu, ma u principiu classicu.

Hè spessu dettu di Heifetz chì conserva i principii di a scola Aueriana. Tuttavia, ciò chì esattamente è quali sò generalmente micca indicati. Certi elementi di u so repertoriu li ricordanu. Heifetz cuntinueghja à eseguisce opere chì anu studiatu in a classe d'Auer è anu quasi digià abbandunatu u repertoriu di i principali concertisti di a nostra epoca - i Concerti di Bruch, a Quarta Vietana, i Melodies Hungarian di Ernst, etc.

Ma, sicuru, micca solu questu cunnetta u studiente cù u maestru. A scola Auer hà sviluppatu nantu à a basa di l'alte tradizioni di l'arti strumentale di u seculu XNUMX, chì era carattarizatu da un instrumentalismu "vocale" melodioso. Una cantilena piena di sangue è ricca, una spezia di bel canto fieru, distingue ancu u ghjocu di Heifetz, soprattuttu quand'ellu canta « Ave, Marie » di Schubert. Tuttavia, a "vocalizazione" di u discorsu strumentale di Heifetz cunsiste micca solu in u so "belcanto", ma assai più in una intonazione calda, declamatoria, chì ricorda i monologhi appassiunati di u cantante. È in questu rispettu, ùn hè, forse, più l'eredi di Auer, ma piuttostu di Chaliapin. Quandu si sente u Concertu di Sibelius interpretatu da Heifets, spessu u so modu di intonazione di e frasi, cum'è s'ellu era pronunziatu da una gola "spremuta" da l'esperienza è nantu à "respirazione", "entrate", s'assumiglia à a recitazione di Chaliapin.

S'appoghjanu nantu à e tradizioni di Auer-Chaliapin, Kheifets, à u stessu tempu, mudernizza assai. L'arti di u seculu 1934 ùn era micca familiarizatu cù u dinamismu inherente à u ghjocu di Heifetz. Pointons encore le Concerto de Brahms joué par Heifets à un rythme « de fer », véritablement ostinato. Ricurdemu ancu i linii revelatori di a rivista di Yampolsky (XNUMX), induve scrive nantu à l'absenza di "Mendelssohnism" in u Concerto di Mendelssohn è l'angoscia elegiaca in a Canzonette da u Concerto di Tchaikovsky. Da u ghjocu di Heifetz, dunque, ciò chì era assai tipicu di u funziunamentu di u seculu XNUMXe sparisce - sentimentalismu, affettu sensitivu, elegiacismu romanticu. È questu malgradu u fattu chì Heifetz spessu usa glissando, un portamentu tartu. Ma elli, cumminati cù un accentu forte, acquistenu un sonu curaggiu drammaticu, assai sfarente da u gliding sensitivu di i violinisti di u XNUMX è u principiu di u XNUMX seculu.

Un artista, quantunque largu è multiforme, ùn serà mai capace di riflette tutte e tendenze estetiche di l'epica in quale vive. Eppuru, quandu pensate à Heifetz, avete involuntariamente l'idea chì era in ellu, in tuttu u so aspettu, in tuttu u so artu unicu, chì e caratteristiche assai impurtante, assai significativu è assai revelatore di a nostra mudernità sò stati incarnati.

L. Raaben, 1967

Lascia un Audiolibro