Lazar Naumovich Berman |
Pianisti

Lazar Naumovich Berman |

Lazar Berman

Data di nascita
26.02.1930
Data di morte
06.02.2005
Una prufessione
pianist
paese
Russia, URSS

Lazar Naumovich Berman |

Per quelli chì amanu a scena di cuncerti, i critichi di i cuncerti di Lazar Berman in l'iniziu è a mità di l'anni settanta seranu senza dubbitu. I materiali riflette a stampa d'Italia, Inghilterra, Germania è altri paesi europei; assai ritagli di ghjurnali è riviste cù i nomi di i critichi americani. Reviews - unu più entusiasmu ca l'altru. Si parla di l'"impressione eccessiva" chì u pianista face nantu à l'audienza, di "delizie indescrivibili è bis infiniti". Un musicista di l'URSS hè un "veru titan", scrive un certu criticu milanese; hè un "magu di tastiera", aghjusta u so cullegu di Napuli. L'Americani sò i più espansivi: un revisore di ghjurnale, per esempiu, "quasi strappatu cù stupore" quandu ellu hà scontru prima Berman - sta manera di ghjucà, hè cunvinta, "hè pussibule solu cù una terza manu invisibile".

Intantu, u publicu, familiarizatu cù Berman dapoi u principiu di l'anni Cinquanta, s'hè abituatu à trattàlu, diciamu, più calmu. Iddu (cum'è era cridutu) hè stata datu u so duvutu, datu un postu prominente in u pianismu d'oghje - è questu era limitatu. Nisuna sensazione hè stata fatta da i so clavirabends. In modu, i risultati di e prestazioni di Berman nantu à u palcuscenicu internaziunale di a cumpetizione ùn anu micca suscitatu sensazioni. À u cuncorsu di Bruxelles chjamatu dopu à a regina Elisabetta (1956), hà pigliatu u quintu postu, à u cuncorsu Liszt in Budapest - terzu. "Mi ricordu di Bruxelles", dice Berman oghje. "Dopu à dui turni di a cumpetizione, era abbastanza cunfidenza davanti à i mo rivali, è parechji m'anu preditu allora u primu postu. Ma prima di a terza volta finale, aghju fattu un sbagliu grossu: aghju rimpiazzatu (è literalmente, à l'ultimu mumentu!) Unu di i pezzi chì eranu in u mo prugramma.

Sia cum'è - u quintu è u terzu postu ... I risultati, di sicuru, ùn sò micca male, ancu s'ellu ùn hè micca u più impressiunanti.

Quale hè più vicinu à a verità? Quelli chì crèdenu chì Berman era guasi ritruvatu in u quarantacinquesimu annu di a so vita, o quelli chì sò sempre cunvinti chì i scuperti, in fattu, ùn sò micca accaduti è ùn ci hè micca abbastanza motivi per un "boom"?

Brevemente nantu à certi frammenti di a biografia di u pianista, questu vi mette in luce ciò chì seguita. Lazar Naumovich Berman hè natu in Leningrad. U so babbu era un travagliadore, a so mamma hà avutu una educazione musicale - in un tempu hà studiatu à u dipartimentu di pianoforte di u Conservatoriu di San Petruburgu. U zitellu prima, quasi da l'età di trè anni, hà dimustratu un talentu straordinariu. Hè accuratamente sceltu per l'arechja, ben improvisatu. ("I mo primi impressioni in a vita sò cunnessi cù u teclatu di u pianoforte", dice Berman. "Mi pare chì ùn aghju mai partitu da ellu ... Probabilmente, aghju amparatu à fà sonu à u pianoforte prima di pudè parlà.") Circa sti anni. , hà participatu à un cuncorsu di rivista, chjamatu "a cumpetizione in a cità di i ghjovani talenti". Hè statu nutatu, distintu da parechji altri: u ghjuridicu, presidutu da u prufessore LV Nikolaev, hà dichjaratu "un casu eccezziunale di una manifestazione straordinaria di capacità musicali è pianistiche in un zitellu". Listatu cum'è un zitellu prodigiu, Lyalik Berman di quattru anni hè diventatu un studiente di u famosu maestru di Leningrad Samariy Ilyich Savshinsky. "Un musicista eccellente è un metodologu efficace", Berman caratterizeghja u so primu maestru. "U più impurtante, u specialista più espertu in u travagliu cù i zitelli".

Quandu u zitellu avia nove anni, i so genitori u purtonu à Mosca. Entra in a Scola Musicale Centrale di deci anni, in a classa di Alexander Borisovich Goldenweiser. Da quì à a fine di i so studii - un totale di circa diciottu anni - Berman quasi mai si sparte cù u so prufissore. Addivintò unu di i studienti favuriti di Goldenweiser (in tempu di guerra difficiule, u maestru sustene u zitellu micca solu spiritualmente, ma ancu finanziariamente), u so orgogliu è a speranza. "Aghju amparatu da Alexander Borisovich cumu travaglià veramente nantu à u testu di un travagliu. In a classe, avemu spessu intesu chì l'intenzione di l'autore hè stata tradutta solu parzialmente in notazione musicale. L'ultime hè sempre cundizionale, apprussimativa... L'intenzione di u cumpusitore deve esse sbulicata (questa hè a missione di l'interprete !) è riflette u più accuratamenti pussibule in a performance. Alexander Borisovich stessu era un maestru magnificu, sorprendentemente perspicace di l'analisi di un testu musicale - hà introduttu à noi, i so studienti, à questu arte ... "

Berman aghjusta: "Pocu persone puderanu currisponde à a cunniscenza di u nostru maestru di a tecnulugia pianistica. A cumunicazione cun ellu hà datu assai. I tecnichi di ghjocu più raziunali sò stati aduttati, i sicreti più internu di pedale sò stati revelati. A capacità di delineà una frasa in rilievu è cunvessu hè ghjunta - Alexander Borisovich hà cercatu incessantemente questu da i so studienti ... Aghju scupertu, studiendu cun ellu, una quantità enorme di a musica più diversa. Li piacia soprattuttu à purtà à a classa l'opere di Scriabin, Medtner, Rachmaninoff. Alexander Borisovich era un pari di sti meravigliosi cumpusitori, in i so anni ghjovani spessu si scontra cun elli; hà mostratu i so drammi cun un entusiasmu speciale ... "

Lazar Naumovich Berman |

Una volta Goethe hà dettu: "U talentu hè diligenza"; da a prima età, Berman era eccezziunale diligente in u so travagliu. Parechji ore di travagliu à l'instrumentu - ogni ghjornu, senza relaxazione è indulgenza - diventenu a norma di a so vita; una volta in una cunversazione, hà lanciatu a frasa: "Sapete, qualchì volta mi dumandu se aghju avutu una zitiddina ...". I classi sò stati presieduti da a so mamma. Una natura attiva è energica in u so scopu, Anna Lazarevna Berman ùn hà micca lasciatu u so figliolu fora di a so cura. Ella regula micca solu u voluminu è a natura sistematica di i studii di u so figliolu, ma ancu a direzzione di u so travagliu. U corsu si basava soprattuttu nantu à u sviluppu di qualità tecniche virtuose. Disegnata "in una linea dritta", hè stata invariata per parechji anni. (Avemu ripetutu, a cunniscenza di i dettagli di biografie artistiche volte dice assai è spiega assai.) Di sicuru, Goldenweiser hà ancu sviluppatu a tecnica di i so studienti, ma ellu, un artista espertu, hà risoltu apposta prublemi di stu tipu in un cuntestu diversu. - à a luce di prublemi più largu è più generale. . Riturnendu in casa da a scola, Berman sapia una cosa: tecnica, tecnica...

In u 1953, u ghjovanu pianista graduatu cù onori da u Conservatoriu di Mosca, un pocu dopu - studii postgraduate. A so vita artistica indipendente principia. Hà visitatu l'URSS, è dopu à l'esteru. Davanti à l'audienza hè un concertista cun un aspettu di scena stabilitu chì hè solu inherente à ellu.

Dighjà à questu tempu, ùn importa micca quellu chì parlava di Berman - un cullega di professione, un criticu, un amante di a musica - si pudia quasi sempre sente cumu a parolla "virtuoso" era inclinata in ogni modu. A parolla, in generale, hè ambigua in u sonu: qualchì volta hè prununziata cù una connotazione ligeramente disprezzante, cum'è sinonimu di retorica insignificante, pop tinsel. U virtuosismu di Bermanet - ci vole à esse chjaramente - ùn lascia micca spaziu per alcuna attitudine irrispettosa. Ella hè - fenominu in u pianismu; questu succede in u palcuscenicu di cuncertu solu cum'è una eccezzioni. Caratterizzallu, volenu-nilly, ci vole à tirà da l'arsenale di definizione in superlativi: colossali, incantevule, etc.

Una volta AV Lunacharsky hà spressu l'opinione chì u terminu "virtuosu" ùn deve esse usatu in un "sensu negativu", cum'è qualchì volta, ma per riferite à "un artista di grande putenza in u sensu di l'impressione chì face nantu à l'ambiente. chì u percepisce ... " (Da u discorsu di AV Lunacharsky à l'apertura di una riunione metodologica nantu à l'educazione artistica u 6 d'aprile 1925 // Da a storia di l'educazione musicale sovietica. - L., 1969. P. 57.). Berman hè un virtuosu di grande putenza, è l'impressione chì face nantu à "l'ambienti perceive" hè veramente grande.

I veri, i grandi virtuosi sò sempre stati amati da u publicu. U so ghjocu impressiona l'audienza (in latinu virtus - valore), sveglia u sensu di qualcosa luminoso, festivu. L'ascoltatore, ancu l'iniziatu, hè cuscente chì l'artista, ch'ellu vede è sente avà, faci cù l'instrumentu ciò chì solu assai, pochissimu pò fà ; hè sempre accoltu cun entusiasmu. Ùn hè micca una coincidenza chì i cuncerti di Berman finiscinu più spessu cù una standing ovation. Unu di i critichi, per esempiu, hà descrittu a performance di un artista sovièticu nantu à a terra americana cum'è seguente: "a prima l'applaudiavanu assidendu, dopu stendu, dopu gridavanu è chjappà i so pedi cun piacè ...".

Un fenomenu in termini di tecnulugia, Berman resta Berman in questu chì ellu ghjoca. U so stile di interpretazione hè sempre apparsu soprattuttu vantaghju in i pezzi più difficiuli, "trascendentali" di u repertoriu pianoforte. Cum'è tutti i virtuosi nati, Berman hà longu gravitatu versu tali drammi. In i lochi cintrali, i più prominenti in i so prugrammi, a sonata in si minore è a Rapsodia spagnola di Liszt, u Terzu cuncertu di Rachmaninov è u Toccat di Prokofiev, U Tsar di a Foresta di Schubert (in a famosa trascrizzione di Liszt) è l'Ondine, studiu d'ottava di Ravel (op. 25). ) di Chopin è Scriabin's C-sharp minor (Op. 42) studiu ... Tali cullezzione di "supercomplexities" pianistiche sò impressiunanti in sè stessu; ancu più impressiunanti hè a libertà è a facilità cù quale tuttu questu hè ghjucatu da u musicista: nè tensione, nè difficultà visibili, nè sforzu. « Les difficultés doivent être surmontées avec facilité et non s’étalant », enseignait Busoni. Cù Berman, in u più difficiule - senza traccia di travagliu ...

In ogni casu, u pianista vince simpatia micca solu cù pirotecnia di passaghji brillanti, ghirlande scintillanti d'arpeggi, avalanche di ottavi, etc. U so arte attrae cù grandi cose - una cultura veramente alta di rendiment.

In a memoria di l'ascultori ci sò diverse opere in l'interpretazione di Berman. Certi anu fattu una impressione veramente luminosa, altri li piacia menu. Ùn possu micca ricurdà solu una cosa - chì l'esecutore in qualchì locu o qualcosa hà scuntatu l'orechja prufessiunale più stretta è captious. Qualchese di i numeri di i so prugrammi hè un esempiu di "prucessamentu" rigurosu è precisu di materiale musicale.

In ogni locu, a correttezza di eseguisce u discorsu, a purità di a dizione pianistica, a trasmissione estremamente chjara di i dettagli è u gustu impeccabile sò piacevuli à l'arechja. Ùn hè micca un sicretu: a cultura di un concertista hè sempre sottumessu à teste serii in i frammenti climatichi di l'opere realizate. Quale di l'abitudini di i partiti di pianoforte ùn hà micca avutu à scuntrà cù piani raucamente grondanti, grimace à un fortissimo freneticu, vede a perdita di l'autocontrolu pop. Chì ùn succede micca à e prestazioni di Berman. Si pò riferisce cum'è un esempiu à u so culmine in i Mumenti Musicali di Rachmaninov o l'Ottava Sonata di Prokofiev : l'onda di u sonu di u pianista si stende finu à u puntu chì u periculu di ghjucà à chjappà cumencia à emerge, è mai, micca un iota, splashes oltre sta linea.

Una volta in una cunversazione, Berman hà dettu chì per parechji anni hà luttatu cù u prublema di u sonu: "In my opinion, a cultura di u pianoforte principia cù a cultura di u sonu. In a mo ghjuventù, aghju intesu qualchì volta chì u mo pianoforte ùn sona micca bè - opaco, sbiadito ... Aghju cuminciatu à sente boni cantanti, mi ricordu di ghjucà dischi nantu à u gramofonu cù gravazioni di "stelle" italiane; cuminciò à pinsà, à circà, à sperimentà... U mo maestru avia un sonu piuttostu specificu di l'instrumentu, era difficiule d'imitallu. Aghju aduttatu qualcosa in termini di timbre è culore di sonu da altri pianisti. Prima di tuttu, cù Vladimir Vladimirovich Sofronitsky - l'aghju amatu assai ... "Ora Berman hà un toccu caldu è piacevule; setosa, cum'è s'accarezzò u pianoforte, tocchi di dita. Questu informa l'attrazione in a so trasmissioni, in più di a bravura, è a lyrics, à i pezzi di u magazzinu di cantilena. L'applausi caldi ora spuntanu micca solu dopu à l'interpretazione di Berman di Wild Hunt o Blizzard di Liszt, ma ancu dopu a so interpretazione di l'opere melodiche di Rachmaninov: per esempiu, i Preludi in Fa diesis minore (Op. 23) o G Major (Op. 32) ; hè intesu attentamente in musica cum'è U Vechju Castellu di Mussorgsky (da Pictures at an Exhibition) o Andante sognando da l'Ottava Sonata di Prokofiev. Per alcuni, i testi di Berman sò simpliciamente belli, boni per u so designu di sonu. Un ascoltatore più perspicace ricunnosce qualcosa d'altru in questu - una intonazione dolce, di cori gentile, à volte ingenu, quasi ingenu ... Dicenu chì l'intonazione hè qualcosa. cumu si pronuncia a musica, - un specchiu di l'anima di l'interprete; e persone chì cunnosci intimamente Berman prubabilmente d'accordu cun questu.

Quandu Berman hè "in u ritmu", s'alza à grande altitudine, agiscenu in tali mumenti cum'è u guardianu di e tradizioni di un stilu virtuosu di cuncertu brillanti - tradizioni chì facenu ricurdà un numeru di artisti eccellenti di u passatu. (Certe volte hè paragunatu cù Simon Barere, qualchì volta cù unu di l'altri luminari di a scena di u pianoforte di l'anni passati. Per svegliate tali associazioni, per risuscitarà nomi semi-leggendarii in memoria - quantu persone pò fà?) aspetti di a so prestazione.

Berman, per esse sicuru, à un tempu hà avutu più da a critica chè parechji di i so culleghi. L'accusazioni volte parevanu seriu - finu à i dubbiti nantu à u cuntenutu criativu di u so arte. Ùn ci hè micca bisognu di discutiri oghje cù tali ghjudizii - in parechje manere sò eco di u passatu; d'altronde, a critica musicale, qualchì volta, porta schematismu è simplificazione di e formulazioni. Saria più currettu di dì chì Berman ùn mancava (è manca) un principiu forte, curaggiu in u ghjocu. Prima, it; u cuntenutu in u performance hè qualcosa fundamentalmente diversu.

Per esempiu, l'interpretazione di u pianista di l'Appassionata di Beethoven hè largamente cunnisciuta. Da l'esternu : frasi, sonu, tecnica - tuttu hè praticamente senza peccatu... Eppuru, certi ascoltatori anu qualchì volta un residu di insatisfazione per l'interpretazione di Berman. Manca dinamica interna, springiness in l'inversione di l'azzione di u principiu imperativu. Mentre ghjucava, u pianista ùn pare micca insiste nantu à u so cuncettu di performance, cum'è altri insistenu à volte: duverebbe esse cusì è nunda di più. È l'ascoltatore ama quandu u piglianu in pienu, u portanu cù una manu ferma è imperiosa (KS Stanislavsky scrive annantu à u grande tragedianu Salvini: "Paria ch'ellu hà fattu cun un gestu - hà allargatu a so manu à u publicu, hà pigliatu tutti in a so palma è l'hà tenutu in questu, cum'è furmiculi, durante tuttu u spettaculu. pugnu - morte; apre, mori cun calore - felicità. Eramu digià in u so putere, per sempre, per a vita. 1954).).

... À l'iniziu di stu essai, hè statu dettu di l'entusiasmu causatu da u ghjocu di Berman trà i critichi stranieri. Di sicuru, avete bisognu di cunnosce u so stile di scrittura - ùn hà micca espansione. In ogni casu, l'esagerazioni sò esagerazioni, u modu hè u modu, è l'admirazione di quelli chì anu intesu Berman per a prima volta ùn hè micca difficiule di capiscenu.

Perchè per elli hè diventatu novu à ciò chì avemu cessatu di esse surprised è - per esse onestu - per rializà u prezzu veru. L'abilità tecniche virtuose uniche di Berman, a ligerezza, a brillantezza è a libertà di u so ghjocu - tuttu questu pò veramente influenzà l'imaginazione, soprattuttu s'ellu ùn avete mai scontru stu stravaganza di pianoforte di lussu. In cortu, a reazione à i discorsi di Berman in u Novu Munnu ùn deve esse surprisante - hè naturali.

Tuttavia, questu ùn hè micca tuttu. Ci hè una altra circustanza chì hè direttamente ligata à l'"enigma di Berman" (una espressione di critichi d'oltremare). Forsi u più significativu è impurtante. U fattu hè chì in l'ultimi anni l'artista hà fattu un passu novu è significativu. Inosservatu, questu passava solu da quelli chì ùn avianu micca scontru Berman per un bellu pezzu, cuntentati cù l'idee di solitu, ben stabilite nantu à ellu; per altri, i so successi nantu à u palcuscenicu di l'anni settanta è ottanta sò abbastanza capisci è naturali. In una di e so interviste, hà dettu: "Ogni artista invitatu sperimenta un tempu di gloria è di decollo. Mi pare chì avà a mo prestazione hè diventata un pocu sfarente chè in i vechji tempi ... "Veru, diversu. S'ellu prima avia un travagliu di e mani principarmenti magnificu ("Eru u so schiavu ..."), avà si vede à u stessu tempu l'intellettu di l'artista, chì s'hè stabilitu in i so diritti. Nanzu, era attrattu (quasi senza frenu, cum'è ellu dici) da l'intuizione di un virtuosu natu, chì si bagnava disinteressatamente in l'elementi di cumpetenze mutore pianistiche - oghje hè guidatu da un pensamentu criativu maturu, un sentimentu approfonditu, una sperienza scenica accumulata sopra. più di trè decennii. I tempi di Berman sò diventati più ristretti, più significativi, i bordi di e forme musicali sò diventati più chjaru, è l'intesi di l'interprete sò diventati più chjaru. Ceci est confirmé par un certain nombre d'œuvres jouées ou enregistrées par le pianiste : le concerto en si bémol mineur de Tchaïkovski (avec orchestre dirigé par Herbert Karajan), les deux concertos de Liszt (avec Carlo Maria Giulini), la dix-huitième sonate de Beethoven, la troisième de Scriabine, « Pictures at an Exhibition" Mussorgsky, preludi di Shostakovich è assai di più.

* * *

Berman sparte vuluntariamente i so pinsamenti nantu à l'arti di a musica. U tema di i cosiddetti prodigi di u zitellu in particulare u porta à u rapidu. L'hà toccu più di una volta sia in cunversazione privata sia in e pagine di a stampa musicale. Inoltre, hà toccu micca solu perchè ellu stessu appartene à i "figlioli meravigliosi", personificà u fenomenu di un zitellu prodigiu. Ci hè una altra circustanza. Hà un figliolu, un viulinu ; sicondu certi leggi misteriosi, inspiegabili di l'eredità, Pavel Berman in a so zitiddina hà ripetutu un pocu a strada di u so babbu. Hà scupertu ancu e so capacità musicali prima, hà impressuatu i cunnisciuti è u publicu cù rari virtuosi tecnichi.

"Mi pare, dice Lazar Naumovich, chì i geeks d'oghje sò, in principiu, un pocu diffirenti da i geeks di a mo generazione - da quelli chì eranu cunsiderati "figlioli miraculi" in l'anni trenta è quaranta. In i currenti, in u mo parè, in qualchì manera menu da "gentile", è più da un adultu ... Ma i prublemi, in generale, sò listessi. Cume avemu statu impeditu da l'hype, l'excitazione, i lodi immoderati - cusì impedisce à i zitelli oghje. Cume avemu patitu danni, è considerablementi, da spettaculi frequenti, cusì anu fattu. Inoltre, i zitelli d'oghje sò impediti da l'impieghi frequenti in diversi cuncorsi, testi, selezzione cumpetitiva. Dopu tuttu, ùn hè impussibile micca di nutà chì tuttu ciò chì hè cunnessu cuncurrenza in a nostra professione, cù a lotta per un premiu, inevitabbilmente si trasforma in una grande carica nervosa, chì esaurisce fisicu è mentale. In particulare un zitellu. È chì di u traumu mentale chì i ghjovani cuncurrenti ricevenu quandu, per una ragione o un altru, ùn vincenu micca un altu postu? È l'autostima ferita ? Iè, è viaghji frequenti, viaghji chì cascanu à u lottu di i zitelli prodigii - quandu sò essenzialmente micca maturi per questu - facenu ancu più male chè bè. (Hè impussibile micca di nutà in cunnessione cù e dichjarazioni di Berman chì ci sò altri punti di vista nantu à sta questione. Certi sperti, per esempiu, sò cunvinti chì quelli chì sò destinati da a natura à fà nantu à u palcuscenicu deve esse abituati da a zitiddina. Ebbè, è un eccessu di cuncerti - Indesirable, sicuru, cum'è ogni eccessu, hè sempre un male menu menu di una mancanza di elli, perchè u più impurtante in a realizazione hè sempre amparatu nantu à u palcuscenicu, in u prucessu di musica publica. ... A quistione, ci vole à dì, hè assai difficiule, discutibile da a so natura. In ogni casu, ùn importa ciò chì pusizioni pigliate, ciò chì Berman hà dettu merita attenzione, perchè questu hè l'opinione di una persona chì hà vistu assai, chì hà sperimentatu da ellu stessu, chì sà esattamente ciò chì parla..

Forsi Berman hà ancu obiezioni à i "tour tours" eccessivamente frequenti è affollati di artisti adulti - micca solu i zitelli. Hè pussibule ch'ellu ridurria vuluntariamente u numeru di e so prestazioni ... Ma quì hè digià incapaci di fà nunda. Per ùn esce da a "distanza", per ùn lascià l'interessu di u publicu generale per ellu rinfriscà, ellu - cum'è ogni musicista di cuncertu - deve esse constantemente "in vista". È questu significa - ghjucà, ghjucà è ghjucà ... Pigliate, per esempiu, solu 1988. Viaghji seguitanu unu dopu à l'altru: Spagna, Germania, Germania di l'Est, Giappone, Francia, Cecoslovacchia, Australia, USA, senza parlà di diverse cità di u nostru paese. .

A strada, circa a visita di Berman in i Stati Uniti d'America in u 1988. Hè statu invitatu, cù qualchi altri artisti cunnisciuti in u mondu, da a cumpagnia Steinway, chì hà decisu di commemorate certi anniversarii di a so storia cù cuncerti solenni. In stu festival originale Steinway, Berman era u solu rappresentante di i pianisti di l'URSS. U so successu nantu à u palcuscenicu di Carnegie Hall hà dimustratu chì a so popularità cù u publicu americanu, ch'ellu avia vintu prima, ùn hà micca diminuitu in u minimu.

... Se pocu hà cambiatu in l'ultimi anni in quantu à u numeru di prestazioni in l'attività di Berman, i cambiamenti in u repertoriu, in u cuntenutu di i so prugrammi sò più notevuli. Autrefois, comme on l'a noté, les opus virtuoses les plus difficiles occupaient généralement le centre de leurs affiches. Ancu oghje ùn li evita. È micca a paura in u minimu. Tuttavia, s'avvicinendu à u so 60 anniversariu, Lazar Naumovich sentia chì e so inclinazioni musicali è inclinazioni sò ancu diventate un pocu diffirenti.

"Sò sempre più attiratu à ghjucà à Mozart oghje. O, per esempiu, un cumpusitore cusì notevuli cum'è Kunau, chì hà scrittu a so musica à a fine di u XNUMX - principiu di u XNUMX seculu. Ellu, sfurtunatamenti, hè completamente scurdatu, è mi cunsiderà u mo duvere - un duvere piacevule! – per ricurdà à i nostri ascoltatori è stranieri. Cumu spiegà u desideriu di l'antichità? Pensu chì l'età. Più è più avà, a musica hè laconica, trasparente in texture - unu induve ogni nota, cum'è dicenu, vale u so pesu in oru. Induve un pocu dice assai.

Per via, alcune cumpusizioni di pianoforte di autori cuntempuranei sò ancu interessanti per mè. In u mo repertoriu, per esempiu, ci sò trè pezzi di N. Karetnikov (programmi di cuncerti di 1986-1988), una fantasia di V. Ryabov in memoria di MV Yudina (u stessu periodu). In u 1987 è in u 1988 aghju interpretatu publicamente un cuncertu per pianoforte di A. Schnittke parechje volte. Aghju ghjucatu solu ciò chì capisce è accetta.

... Si sà chì duie cose sò più difficiuli per un artista: vince un nome per ellu stessu è mantene. U sicondu, cum'è a vita mostra, hè ancu più difficiule. "A gloria hè una commodità senza prufittu", Balzac hà scrittu una volta. "Hè caru, hè pocu cunservatu". Berman marchò longu è dura à ricunniscenza - larga, ricunniscenza internaziunale. Tuttavia, avè ottinutu, hà sappiutu di mantene ciò chì avia vintu. Questu dice tuttu ...

G. Tsypin, 1990

Lascia un Audiolibro