Vladimir Vsevolodovich Krainev |
Pianisti

Vladimir Vsevolodovich Krainev |

Vladimir Krainev

Data di nascita
01.04.1944
Data di morte
29.04.2011
Una prufessione
pianista, maestru
paese
Russia, URSS

Vladimir Vsevolodovich Krainev |

Vladimir Krainev hà un rigalu musicale felice. Micca solu grande, luminoso, etc. - anche se parlemu di questu dopu. esattamente - cuntenti. I so meriti cum'è un concertista sò immediatamente visibili, cum'è dicenu, à l'occhiu nudu. Visibile sia per i prufessiunali è per i simplici amatori di musica. Hè un pianista per un vastu publicu di massa - questu hè una vocazione di un tipu speciale, chì ùn hè micca datu à ognunu di l'artisti in tour ...

Vladimir Vsevolodovich Krainev hè natu in Krasnoyarsk. I so genitori sò medichi. Anu datu u so figliolu una educazione larga è versatile; e so capacità musicali ùn anu micca ignoratu ancu. Da l'età di sei anni, Volodya Krainev hà studiatu à a Scola di Musica di Kharkov. U so primu maestru era Maria Vladimirovna Itigina. "Ùn ci era micca u minimu provincialismu in u so travagliu", ricorda Krainev. "Travagliava cù i zitelli, in u mo parè, assai bè ..." Cuminciò à fà prestu. In u terzu o quartu gradu, hà ghjucatu publicamente un cuncertu di Haydn cù l'orchestra; in u 1957 hà participatu à un cuncorsu di i studienti di i scoli di musica ucraina, induve hè stata premiata, cù Yevgeny Mogilevsky, u primu premiu. Ancu tandu, da zitellu, s'hè innamuratu cù passione di u palcuscenicu. Questu hè statu cunservatu in ellu finu à questu ghjornu: "A scena m'inspira... Ùn importa micca quantu grande l'eccitazione, mi sentu sempre gioia quandu surtu à a rampa".

  • Musica di pianoforte in a tenda in linea Ozon →

(Ci hè una categuria speciale d'artisti - Krainev trà elli - chì ottennu i risultati creativi più alti precisamente quandu sò in publicu. In qualchì modu, in i tempi antichi, a famosa attrice russa MG Savina rifiutò categoricamente di ghjucà un spettaculu in Berlinu per unu solu. spettatore - Imperatore Guglielmu. A sala duvia esse piena di cortigiani è ufficiali di a guardia imperiale; Savina avia bisognu di un publicu ... "Aghju bisognu di un publicu", pudete sente da Krainev.)

In u 1957, scontra Anaida Stepanovna Sumbatyan, un maestru ben cunnisciutu di pedagogia di u pianoforte, unu di i prufessori principali in a Scola Centrale di Musica di Mosca. À u principiu, e so riunioni sò episodiche. Krainev vene per cunsultazioni, Sumbatyan u sustene cù cunsiglii è struzzioni. Dapoi u 1959, hè statu ufficialmente listatu in a so classa; avà hè un studiente di a Scola Centrale di Musica di Mosca. "Tuttu quì duverebbe esse cuminciatu da u principiu", Krainev cuntinua a storia. "Ùn diceraghju micca chì era faciule è simplice. A prima volta ch'e aghju lasciatu e lezioni quasi cù lacrime in l'ochji. Finu à pocu tempu, in Kharkov, mi paria chì eru quasi un artista cumpletu, ma quì ... di colpu aghju affruntatu compiti artistici completamente novi è grandi. M'arricordu ch'elli anu ancu spaventati prima; tandu cuminciò à parè più interessante è eccitante. Anaida Stepanovna m'hà insignatu micca solu, è mancu tantu, artighjanu pianisticu, m'hà introduttu à u mondu di l'arti reale è altu. Una persona di un pensamentu pueticu eccezziunale brillanti, hà fattu assai per fà mi addictivu à i libri, a pittura ... Tuttu in ella m'hà attrattu, ma, forse, soprattuttu, hà travagliatu cù i zitelli è l'adulescenti senza l'ombra di i travaglii di scola, cum'è cù l'adulti. . È noi, i so studienti, avemu veramente crisciutu rapidamente ".

I so cumpagni à a scola si ricordanu quandu a conversazione si vultò à Volodya Krainev in i so anni di scola: era vivacità, impulsività, impulsività stessu. Di solitu parlanu di tali persone - un fidget, un fidget ... U so caratteru era direttu è apertu, cunvergeva facilmente cù e persone, in ogni circustanza, hà sappiutu per sentu à l'aise è naturali; più chè nunda in u mondu hà amatu un scherzu, umore. "U principalu in u talentu di Krai hè u so surrisu, un tipu di pienezza straordinaria di a vita" (Fahmi F. In u nome di a musica // Cultura soviètica. 1977. 2 dicembre), unu di i critichi musicali scriveva parechji anni dopu. Questu hè da i so ghjorni di scola ...

Ci hè una parolla di moda "sociabilità" in u vocabulariu di i critichi muderni, chì significheghja, traduttu in lingua coloquial ordinariu, a capacità di stabilisce facilmente è rapidamente una cunnessione cù l'audienza, per esse comprensibile à l'ascultori. Da a so prima apparizione nant'à u palcuscenicu, Krainev ùn lasciò dubbitu ch'ellu era un performer sociable. A causa di e peculiarità di a so natura, in generale si palesa in cumunicazione cù l'altri senza u minimu sforzu; circa a stessa cosa hè accaduta cun ellu in scena. GG Neuhaus hà specificamente attiratu l'attenzione à: "Volodya hà ancu u rigalu di a cumunicazione - facilmente entra in cuntattu cù u publicu" (EO Pervy Lidsky // Sov. Music. 1963. N ° 12. P. 70.). Ci vole à suppone chì Krainev duverebbe u so destinu felice dopu cum'è un concertista, micca menu à sta circustanza.

Ma, sicuru, prima di tuttu, li duvia - una carriera riescita cum'è un artista itinerante - i so dati pianistici eccezziunale ricchi. In questu rispettu, si distingue ancu trà i so cumpagni di a Scola Centrale. Cum'è nimu, hà amparatu prestu novi travaglii. Immediatamente memorizatu u materiale; repertoriu accumulatu rapidamente; in l'aula, hè statu distinatu da l'intelligenza rapida, l'ingenuità, l'aspirazione naturale; è, chì era guasi a cosa principale per a so futura professione, hà dimustratu i fatti assai evidenti di un virtuoso di prima classe.

"Dificultà di un ordine tecnicu, quasi ùn sapia micca", dice Krainev. Dici senza un pizzicu di bravata o esagerazione, cum'è era in realità. È aghjusta: "Aghju riesciutu, cum'è dicenu, ghjustu da u battu ..." Hà amatu pezzi super-difficili, tempi super-rapidi - un segnu di tutti i virtuosi nati.

In u Conservatoriu di Mosca, induve Krainev intrutu in u 1962, hà studiatu prima cù Heinrich Gustavovich Neuhaus. "Mi ricordu di a mo prima lezione. Per esse onesto, ùn era micca assai successu. Eru assai preoccupatu, ùn pudia micca dimustrà nunda di valore. Allora, dopu un pocu tempu, e cose sò megliu. Classi cù Genrikh Gustavovich accuminciaru a purtari impressioni di più è più gioia. Dopu tuttu, hà avutu una capacità pedagogica unica - per revelà e migliori qualità di ognunu di i so studienti.

L'incontri cù GG Neuhaus cuntinueghjanu finu à a so morte in u 1964. Krainev hà fattu u so viaghju ulteriore in i mura di u cunservatoriu sottu a guida di u figliolu di u prufessore, Stanislav Genrikhovich Neuhaus; graduatu da a so classe l'ultimu cursu di cunsirvatori (1967) è a scola graduata (1969). "In quantu possu sapè, Stanislav Genrikhovich è eiu eramu per natura musicisti assai diffirenti. Apparentemente, hà travagliatu solu per mè durante i mo studii. U romanticu "espressivu" di Stanislav Genrikhovich mi palesa assai in u campu di l'espressività musicale. Aghju amparatu ancu assai da u mo maestru in l'arti di u sonu di pianoforte ".

(Hè interessante di nutà chì Krainev, digià un studiente, un studiente graduate, ùn hà micca firmatu di visità u so maestru di a scola, Anaida Stepanovna Sumbatyan. Un esempiu di una ghjuventù cunsirvatori di successu chì hè pocu frequente in a pratica, tistimuniendu, senza dubbitu, sia in favore di u maestru è u studiente).

Dapoi u 1963, Krainev hà cuminciatu à cullà i scalini di a scala cumpetitiva. In u 1963 hà ricevutu u secondu premiu in Leeds (Gran Bretagna). L'annu dopu - u primu premiu è u titulu di vincitore di u cuncorsu Vian da Moto in Lisbona. Ma a prova principale l'aspittava in 1970 in Mosca, à a Quarta Competizione Tchaikovsky. A cosa principal ùn hè micca solu perchè a Cumpetizione Tchaikovsky hè famosa cum'è una competizione di a più alta categuria di difficultà. Ancu perchè u fallimentu - un fallimentu accidintali, un misfire imprevisu - puderia immediatamente scaccià tutti i so rializazioni precedenti. Cancella ciò chì avia travagliatu cusì duru per ottene à Leeds è Lisbona. Questu succede qualchì volta, Krainev sapia.

Sapia, hà pigliatu risichi, era preoccupatu - è hà vintu. Inseme cù u pianista inglese John Lill, hè statu premiatu u primu premiu. Scrivevanu annantu à ellu: "In Krainev ci hè ciò chì hè cumunimenti chjamatu a vuluntà di vince, a capacità di superà a tensione estrema cun fiducia calma" (Fahmi F. In u nome di a musica.).

1970 hà finalmente decisu u so destinu di scena. Da tandu, ùn hà praticamente mai lasciatu a grande scena.

Una volta, in unu di i so spettaculi in u Conservatoriu di Mosca, Krainev hà apertu u prugramma di a sera cù a polonaise di Chopin in A-flat major (Op. 53). In autri paroli, un pezzu tradiziunale cunzidiratu unu di i repertorii più difficiuli di i pianisti. Parechje, prubabilmente, ùn anu micca attribuitu micca impurtanza à questu fattu: ùn ci hè micca abbastanza Krainev, nantu à i so poster, i ghjoculi più difficiuli? Per un specialista, però, ci hè statu un mumentu notevuli quì; induve principia a performance d'un artista (cumu è cumu si finisci) dice volumi. Aprire u clavirabend cù una polonaise Chopin en la bémol majeur, avec sa texture de piano multicolore et finement détaillée, des chaînes d'octaves vertigineuses à la main gauche, avec tout ce caléidoscope de difficultés d'exécution, c'est ne pas sentir (ou presque aucun). ) "paura di scena" in sè stessu. Ùn pigliate micca in contu i dubbiti pre-cuncertu o riflessione spirituali; per sapè chì da i primi minuti di esse nantu à u palcuscenicu, quellu statu di "confidenza tranquilla" deve vene, chì aiutau Krainev à i cuncorsi - cunfidenza in i so nervi, autocontrollu, sperienza. È di sicuru, in i vostri ditte.

Una menzione speciale deve esse fatta di i dita di Krainev. In questa parte, hà attiratu l'attenzione, cum'è dicenu, da i tempi di a Scola Centrale. Ricurdativi: "... Quasi ùn cunnosci micca difficultà tecniche ... aghju fattu tuttu da u battutu ". chistu pò esse datu solu da a natura. Krainev hà sempre amatu di travaglià à l'instrumentu, hà studiatu in u cunservatoriu per ottu o nove ore à ghjornu. (Ùn avia micca u so propiu strumentu allora, stava in aula dopu chì e lezioni sò finite è ùn abbandunò u teclatu finu à a notte tarda.) Eppuru, deve i so rializazioni più impressiunanti in a tecnica di pianoforte à qualcosa chì va oltre. mera travagliu - tali rializazioni, cum'è u so, ponu sempre esse distinti da quelli ottenuti da un sforzu persistente, un travagliu incansable è minuciosu. "Un musicista hè u più paziente di a ghjente", hà dettu u cumpusitore francese Paul Dukas, "è i fatti pruvucanu chì s'ellu si trattava solu di travaglià per vince alcuni rami d'alloru, quasi tutti i musicisti seranu premiati cum'è un munzeddu di lauri" (Ducas P. Muzyka è originalità//Articuli è riviste di cumpusitori di Francia.—L., 1972. S. 256.). I lauri di Krainev in u pianismu ùn sò micca solu u so travagliu ...

In u so ghjocu si pò sente, per esempiu, una magnifica plasticità. Pò esse vistu chì esse à u pianoforte hè u statu più simplice, naturali è piacevule per ellu. GG Neuhaus hà scrittu una volta nantu à a "destrezza virtuosa maravigghiusa" (Neihaus G. Good and Different // Vech. Moscow. 1963. December 21) Krainev; Ogni parolla quì hè perfettamente cumminata. Sia l'epitetu "amazing" è a frasa un pocu inusual "virtuoso". abilità". Krainev hè veramente sorprendentemente destrezza in u prucessu di esecuzione: dita agile, movimenti di mani veloci è precisi, eccellenti destrezza in tuttu ciò chì face à u teclatu ... Fighjendulu mentre ghjucà hè un piacè. U fattu chì l'altri attori, una classa più bassa, hè percepitu cum'è intensu è difficiule travagliu, superendu varii tipi di ostaculi, trucchi tecnichi di mutore, etc., hà assai ligerezza, volu, facilità. Tali in a so interpretazione sò a Polonaise A-flat major di Chopin, chì hè stata citata sopra, è a Seconda Sonata di Schumann, è "Wandering Lights" di Liszt, è Studi di Scriabin, è Limoges da "Pictures at an Exhibition" di Mussorgsky, è assai di più. "Fate l'abitudine pesante, a luce abituale è a luce bella", hà insignatu à a ghjuventù artistica KS Stanislavsky. Krainev hè unu di i pochi pianisti in u campu di l'oghje chì, in relazione à a tecnica di ghjucà, hà praticamente risoltu stu prublema.

È una altra caratteristica di u so aspettu esecutivu - curaggiu. Micca ombra d'apprensione, micca pocu cumu trà quelli chì esce à a rampa ! Curagiu - à u puntu di l'audacia, per mette in scena "audacia", cum'è unu di i critichi hà dettu. (Ùn hè micca indicativu di u titulu di una rivista di a so prestazione, postu in unu di i ghjurnali austriachi: "Tigre di i chjavi in ​​l'arena.") Krainev piglia vuluntà risichi, ùn hà micca paura di ellu in i più difficiuli è difficili. situazioni rispunsevuli. Cusì era in a so ghjuventù, cusì hè avà; da quì assai di a so popularità cù u publicu. I pianisti di stu tipu di solitu amanu un effettu pop brillanti è catchy. Krainev ùn hè micca eccezzioni, si pò ricurdà, per esempiu, i so brillanti interpretazioni di "Wanderer" di Schubert, "Night Gaspard" di Ravel, u Primu Pianu Concerto di Liszt, "Fireworks" di Debussy; tuttu chistu di solitu causa applausi rumorosi. Un mumentu psicologicu interessante: fighjendu più da vicinu, hè faciule per vede ciò chì l'affascina, "briacu" u prucessu stessu di a musica di cuncertu: a scena chì significa tantu per ellu; u publicu chì l'inspira; l'elementu di a motricità di u pianoforte, in quale si "bagna" cun piacè evidenti ... Da quì l'urighjini di l'ispirazione speciale - pianistu.

Sapi ghjucà, però, micca solu cù virtuosu "chic", ma ancu bellu. Parmi ses numéros de signature, à côté de la bravoure virtuose, figurent des chefs-d'œuvre de paroles pour piano comme les Arabesques de Schumann, le Second Concerto de Chopin, la Sérénade du soir de Schubert-Liszt, des intermezzos des derniers opus de Brahms, Andante de la Seconde Sonate de Scriabine, Dumka de Tchaïkovski... , pò facirmenti incantu cù a dolcezza di a so voce artistica: hè ben cunnisciuta di i sicreti di i soni di pianoforte vellutati è iridescenti, belli splendenti nuvole nantu à u pianoforte; certe volte accarezza l'ascultore cù un sussurru musicale dolce è insinuante. Ùn hè micca una coincidenza chì i critichi tendenu à lodare micca solu u so "finger grip", ma ancu l'eleganza di e forme di sonu. Parechje di e creazioni di u pianista parenu esse cuparti cù una "lacca" caru - l'ammirate cù apprussimatamente u stessu sensu cù quale guardate i prudutti di famosi artighjani Palekh.

Calchì volta, però, in u so desideriu di culurite u ghjocu cù scintille di culore di sonu, Krainev va un pocu più luntanu ch'ellu deve ... In tali casi, un pruverbiu francese vene in mente: questu hè troppu bellu per esse veru ...

Se ne parlate u più grande U successu di Krainev cum'è interprete, forsi in u primu locu trà elli hè a musica di Prokofiev. Allora, à l'Ottava Sonata è u Terzu Cuncertu, deve assai à a so medaglia d'oru à u cuncorsu Tchaikovsky; cun grande successu hà ghjucatu dapoi parechji anni a Seconda, a Sesta è a Settima Sonata. Ricertamenti, Krainev hà fattu un grande travagliu di registrà tutti i cinque cuncerti per pianoforte di Prokofiev in dischi.

In principiu, u stilu di Prokofiev hè vicinu à ellu. Vicinu à l'energia di u spiritu, cunsunanti cù a so propria visione di u mondu. Cum'è un pianista, li piace ancu a scrittura di pianoforte di Prokofiev, a "lope d'acciaio" di u so ritmu. In generale, ama l'opere induve pudete, cum'è dicenu, "agità" l'ascultore. Ellu stessu ùn lascia mai chì l'audienza s'annoia; apprezzà sta qualità in i cumpusitori, chì i so travaglii mette in i so prugrammi.

Ma u più impurtante, a musica di Prokofiev più cumpletamente è organicamente palesa e caratteristiche di u pensamentu criativu di Krainev, un artista chì rapprisenta vivamente oghje in l'arti di scena. (Questu l'avvicina in certi rispetti à Nasedkin, Petrov, è certi altri cuncerti.) U dinamismu di Krainev cum'è esecutore, u so scopu, chì pò esse sentitu ancu in a manera chì u materiale musicale hè presentatu, portanu impronta chjara di u tempu. Ùn hè micca una coincidenza chì, cum'è interprete, hè più faciule per ellu per revelà in a musica di u seculu XNUMX. Ùn ci hè bisognu di "riformà" creativamente, di ristrutturazioni essenzialmente (internamente, psicologicamente...), cum'è qualchì volta si deve fà in a puetica di i cumpusitori romantichi.

En plus de Prokofiev, Krainev joue souvent et avec succès Chostakovitch (les deux concerts pour piano, deuxième sonate, préludes et fugues), Shchedrin (premier concerto, préludes et fugues), Schnittke (improvisation et fugue, Concerto pour piano et orchestre à cordes) , à ellu, Krainev, è dedicatu), Khachaturian (Rhapsody Concerto), Khrennikov (Third Concerto), Eshpay (Second Concerto). In i so prugrammi si vede ancu Hindemith (Tema è quattru variazioni per pianoforte è orchestra), Bartók (Secunnu cuncertu, pezzi per pianoforte) è parechji altri artisti di u nostru seculu.

A critica, suvietica è straniera, in regula, hè favurevule versu Krainev. I so discorsi fundamentalmente impurtanti ùn passanu micca inosservati; i critichi ùn risparmianu micca parolle forte, indicà i so rializazioni, affirmannu i so meriti cum'è concertista. À u listessu tempu, i rivindicazioni sò qualchì volta. Cumpresu e persone chì senza dubbitu simpatizzanu cù u pianista. Per a maiò parte, hè rimproveratu per un ritmu eccessivamente veloce, qualchì volta febbrilmente inflatatu. On rappelle, par exemple, l'étude en do dièse mineur de Chopin (Op. 10) réalisée par lui, le scherzo en si mineur du même auteur, le finale de la sonate de Brahms en fa mineur, le Scarbo de Ravel, des numéros individuels de Mussorgsky. Ritratti in una mostra. Suonendu sta musica in cuncerti, à volte quasi "piuttostu prestu", Krainev passa in fretta passate i dettagli individuali, i particulari espressivi. Sapi tuttu questu, capisce, è ancu ... "S'ellu "conduce", cum'è dicenu, allora, crede mi, senza alcuna intenzione", sparte i so pinsamenti nantu à sta materia. "Apparentemente, sentu a musica cusì internamente, imagine l'imaghjini".

Di sicuru, l'"esagerazioni di a rapidità" di Krainev ùn sò micca intenzionale. Saria sbagliatu di vede quì bravata viota, virtuosità, pop panache. Ovviamente, in u muvimentu in u quale a musica di Krainev pulsa, a peculiarità di u so temperamentu, a "reattività" di a so natura artistica, affettanu. In u so ritmu, in un sensu, u so caratteru.

Una cosa più. À un certu tempu hà avutu una tendenza à esse entusiasmu durante u ghjocu. In un locu per succorsu à l'eccitazione quandu entra in u palcuscenicu; da u latu, da a sala, era faciuli à nutà. Hè per quessa chì micca tutti l'ascultori, soprattuttu l'esigenti, era soddisfatu in a so trasmissione da cuncetti artistici psicologichi capaci, spirituali prufondi; l'interpretazioni pianiste di l'E-flat major Op. 81ª Sonata di Beethoven, Concerto di Bach in F Minor. Ùn hà micca cunvince cumplettamente in certi tela tragichi. Calchì volta si pudia sente chì in tali opusi face più successu cù l'instrumentu ch'ellu ghjoca chè cù a musica ch'ellu tocca. interpreta...

In ogni casu, Krainev hà longu struitu per superà in ellu sti stati di exaltazione di scena, eccitazione, quandu u temperamentu è l'emozioni sò chjaramente overflowing. Ch'ellu ùn hà micca sempre successu in questu, ma di strive hè digià assai. Tuttu in a vita hè ultimamente determinatu da u "riflessu di u scopu", hà scrittu una volta PI Pavlov (Pavlov IP Vinti anni di studiu objettivu di l'attività nervosa più alta (cumportamentu) di l'animali. - L., 1932. P. 270 // Kogan). G. À e porte di a maestria, ed. 4. - M., 1977. P. 25.). In a vita di un artista, soprattuttu. Mi ricordu chì in i primi anni ottanta, Krainev hà ghjucatu cù Dm. Terzu cuncertu di Kitayenko Beethoven. Hè stata in parechji rispetti una prestazione notevule: esternamente discreta, "silenziata", limitata in u muvimentu. Forse più ristretta di u solitu. Ùn hè micca abbastanza abituale per un artista, l'hà evidenziatu inaspettatamente da un latu novu è interessante ... A stessa modestia enfatizzata di a manera ludica, opacità di i culori, u rifiutu di tuttu ciò chì puramente esternu si manifestava in i cuncerti cumuni di Krainev cù E. Nesterenko, abbastanza. friquenti in l'anni ottanta (prugrami da opere di Mussorgsky, Rachmaninov è altri cumpusitori). È ùn hè micca solu chì u pianista hà fattu quì in l'ensemble. Hè da nutà chì i cuntatti creativi cù Nesterenko - un artista invariabilmente equilibratu, armoniu, superbly in cuntrollu di ellu stessu - generalmente detti Krainev assai. Hà parlatu di questu più di una volta, è u so ghjocu stessu - ancu ...

Krainev oghje hè unu di i lochi cintrali in u pianismu suvièticu. I so novi prugrammi ùn cessanu di attruverà l'attenzione di u publicu generale; l'artista pò esse spessu intesu in a radiu, vistu nantu à u screnu di a TV; ùn skimp nantu à i rapporti nantu à ellu è a stampa periodica. Ùn tantu tempu, in maghju 1988, hà finitu u travagliu nantu à u ciclu "All Mozart Piano Concertos". Durò più di dui anni è hè statu realizatu cumuna cù l'Orchestra di Camera di a SSR Lituana sottu a direzzione di S. Sondeckis. I prugrammi di Mozart sò diventati una tappa impurtante in a biografia di u palcuscenicu di Krainev, avè assorbutu assai travagliu, speranze, ogni tipu di prublemi è - più impurtante! - eccitazione è ansietà. È micca solu perchè tene una serie grandiosa di 27 cuncerti per pianoforte è orchestra ùn hè micca un compitu faciule in sè stessu (in u nostru paese, solu E. Virsaladze era u predecessore di Krainev in questu rispettu, in l'Occidenti - D. Barenboim è, forse, ancu di più parechji pianisti). "Oghje aghju capitu sempre più chjaramente chì ùn aghju micca u dirittu di disappointà l'audienza chì vene à i mo spettaculi, aspittendu qualcosa di novu, interessante, prima scunnisciutu per elli da e nostre riunioni. Ùn aghju micca u dirittu di disgustà quelli chì mi cunnosci dapoi un bellu pezzu è bè, è per quessa, vi nutà in u mo spettaculu sia successu sia insuccessu, sia rializazioni è mancanza di questu. Circa 15-20 anni fà, per esse onestu, ùn m'aghju micca troppu fastidio cù tali dumande; Avà pensu à elli sempre più spessu. Mi ricordu di una volta chì aghju vistu i mo affissi vicinu à a Gran Sala di u Cunsirvatoriu, è ùn sentu nunda ma una gioia di gioia. Oghje, quandu vegu i stessi manifesti, sperimu sentimenti assai più cumplessi, disturbanti, cuntradittori ... "

Particularmente grande, Krainev cuntinueghja, hè u pesu di a rispunsabilità di l'esecutore in Mosca. Di sicuru, ogni musicista attivu in tour da l'URSS sognu di successu in i saloni di cuncertu di l'Europa è l'USA - è ancu Mosca (forse parechje altre grande cità di u paese) hè a cosa più impurtante è "più dura" per ellu. "M'arricordu chì in u 1987 aghju ghjucatu in Vienna, in a sala Musik-Verein, 7 cuncerti in 8 ghjorni - 2 solo è 5 cù una orchestra", dice Vladimir Vsevolodovich. "In casa, forse, ùn averia micca osatu di fà questu..."

In generale, crede chì hè u tempu per ellu di riduce u nùmeru di apparizioni publicu. "Quandu avete più di 25 anni di attività scenica cuntinua daretu à voi, ricuperà da i cuncerti ùn hè più faciule cum'è prima. Più l'anni passanu, l'avete nota di più in più chjaramente. Vogliu dì avà ancu micca e forze puramente fisiche (grazie à Diu, ùn anu micca fiascatu ancu), ma ciò chì hè di solitu chjamatu forze spirituali - emozioni, energia nervosa, etc. Hè più difficiuli di restaurà. È iè, ci vole più tempu. Pudete, sicuru, "lascià" per l'esperienza, a tecnica, a cunniscenza di a vostra attività, l'abitudini à u palcuscenicu è simili. Soprattuttu s'è vo ghjucate opere chì avete studiatu, ciò chì hè chjamatu up and down, vale à dì, opere chì sò state realizate parechje volte prima. Ma veramente, ùn hè micca interessante. Ùn avete micca piacè. È per a natura di a mo natura, ùn possu micca andà in scena s'ellu ùn sò micca interessatu, s'ellu in mè, cum'è musicista, ci hè un viotu ... "

Ci hè un altru mutivu per quessa Krainev hè statu fattu menu freti in l'ultimi anni. Cuminciò à insignà. In fatti, di tantu in tantu cunsulava i ghjovani pianisti ; Vladimir Vsevolodovich hà piaciutu sta lezziò, sintia chì avia qualcosa à dì à i so studienti. Avà hà decisu di "legitimizà" a so rilazioni cù a pedagogia è hà tornatu (in 1987) à u stessu conservatoriu chì hà graduatu da parechji anni fà.

... Krainev hè unu di quelli chì sò sempre in muvimentu, in cerca. Cù u so grande talentu pianisticu, a so attività è a mobilità, hà assai prubabilmente dotarà i so fanni cù sorprese creativi, torsioni interessanti in u so artu, è sorprese di gioia.

G. Tsypin, 1990

Lascia un Audiolibro