George Enescu |
Musicisti Strumentisti

George Enescu |

George Enescu

Data di nascita
19.08.1881
Data di morte
04.05.1955
Una prufessione
cumpusitore, direttore d'orchestra, strumentalista
paese
Rumenia

George Enescu |

"Ùn esitate micca à mettelu in a prima fila di cumpusitori di a nostra era... Questu hè applicà micca solu à a creatività di u cumpusitore, ma ancu à tutti i numerosi aspetti di l'attività musicale di un artista brillanti - violinista, direttore d'orchestra, pianista... quelli musicisti chì cunnoscu. Enescu era u più versatile, righjunghjendu una alta perfezione in e so creazioni. A so dignità umana, a so pudore è a so forza morale suscitanu in mè l’ammirazione… ”In ste parolle di P. Casals, hè datu un ritrattu precisu di J. Enescu, un maravigliu musicista, un classicu di a scola di cumpusituri rumanu.

Enescu hè natu è hà passatu i primi 7 anni di a so vita in una zona rurale in u nordu di Moldova. Ritratti di a natura nativa è di a vita paisana, vacanze campagnole cù canti è balli, soni di doins, ballate, melodii strumentali folklori sò per sempre intrutu in a mente di un zitellu impressionable. Ancu tandu, i fundamenti iniziali di quella visione di u mondu naziunale sò stati posti, chì diventeranu decisivu per tutta a so natura creativa è attività.

Enescu fit ses études dans les deux plus anciens conservatoires d'Europe - Vienne, où en 1888-93. studiatu cum'è violinista, è u Parisianu - quì in u 1894-99. hà migliuratu in a classa di u famosu violinista è maestru M. Marsik è hà studiatu a cumpusizioni cù dui grandi maestri - J. Massenet, dopu G. Fauré.

U talentu brillanti è versatile di u ghjovanu rumanu, chì hà graduatu da i dui cunsirvatori cù i più altu distinzioni (in Vienna - una medaglia, in Parigi - u Grand Prix), era invariabilmente nutatu da i so prufessori. "U vostru figliolu vi purterà una grande gloria à voi, è à u nostru arti, è à a so patria", Mason hà scrittu à u babbu di George di quattordici anni. "Travagliatore, pensativu. Eccezionalmente brillantemente dotato ", disse Faure.

Enescu hà principiatu a so carriera cum'è un viulinu di cuncertu à l'età di 9 anni, quandu hà fattu prima in un cuncertu di carità in a so patria; à u listessu tempu, a prima risposta apparsu: un articulu di ghjurnale "Mozart rumanu". L'esordiu d'Enescu cum'è cumpusitore hè accadutu in Parigi : in u 1898, u famosu E. Colonne dirige u so primu opus, U Puema rumanu. U puema luminosu, romanticu di ghjuventù hà purtatu à l'autore un grande successu cù un publicu sofisticatu, è ricunniscenza in a stampa, è più impurtante, trà i culleghi esigenti.

Pocu dopu, u ghjovanu autore presenta u "Poema" sottu a so propria direzzione in l'Ateneu di Bucarest, chì assisterà tandu à parechji di i so trionfi. Questu hè u so debutu cum'è direttore d'orchestra, è ancu a prima cunniscenza di i so compatrioti cù u cumpusitore Enescu.

Ancu s'è a vita di un musicista di cuncertu hà obligatu Enescu à esse spessu è per un bellu pezzu fora di u so paese natale, hà fattu stupente assai per a cultura musicale rumana. Enescu era trà l'iniziatori è l'urganizatori di parechji casi impurtanti naziunali, cum'è l'apertura di una casa d'opera permanente in Bucarest, a fundazione di a Società di i cumpusitori rumeni (1920) - diventò u so primu presidente; Enescu créa un orchestre symphonique à Iasi, sur la base de laquelle naquit l'orchestre philharmonique.

A prusperità di a scola naziunale di cumpusitori era u sughjettu di a so preoccupazione particularmente ardente. In u 1913-46. regularmente hà deduciutu fondi da i so cuncerti di cuncerti per premià i ghjovani cumpusitori, ùn ci era micca un cumpusitore talentu in u paese chì ùn diventerà micca un laureatu di stu premiu. Enescu a soutenu les musiciens financièrement, moralement et créatif. Duranti l'anni di e duie guerre, ùn hà micca viaghjatu fora di u paese, dicendu: "mentre a mo patria soffre, ùn possu micca parte cun ella". Cù u so arti, u musicista hà purtatu cunsulazione à e persone chì soffrenu, ghjucanu in l'uspitali è in u fondu per aiutà l'orfani, aiutanu à l'artisti chì eranu in bisognu.

U latu più nobile di l'attività di Enescu hè l'illuminazione musicale. Un interprete illustriu, chì era rivalu cù i nomi di i più grandi sale di cuncertu in u mondu, hà viaghjatu ripetutamente in tutta a Romania cun cuncerti, realizatu in cità è paesi, purtendu l'arte alta à e persone chì sò spessu privatu. In Bucarest, Enescu hà fattu cun i grandi ciculi di cuncerti, per a prima volta in Romania hà interpretatu parechje opere classiche è muderni (A IX Sinfonia di Beethoven, a Settima Sinfonia di D. Shostakovich, u Cuncertu à Violin di A. Khachaturian).

Enescu era un artista umanistu, i so punti di vista eranu demucratici. Hà cundannatu a tirannia è a guerra, si stò nantu à una pusizioni antifascista coherente. Ùn pusò micca u so arte à u serviziu di a dittatura monarchica in Rumania, ricusò di girà in Germania è in Italia à l'epica nazista. In u 1944, Enescu divintò unu di i fundatori è u vicepresidentu di a Società d'Amicizia Rumana-Sovietica. In u 1946, ghjunse in giru à Mosca è hà fattu cinque cuncerti cum'è violinista, pianista, direttore d'orchestra, cumpusitore, rendendu un tributu à u populu vittorioso.

Se a fama di Enescu l'interprete era in u mondu sanu, u travagliu di u so cumpusitore durante a so vita ùn hà micca trovu una cunniscenza curretta. Malgradu u fattu chì a so musica era assai apprezzata da i prufessiunali, era pocu pocu intesu per u publicu generale. Solu dopu à a morte di u musicista era a so grande impurtanza apprezzata cum'è un classicu è u capu di a scola naziunale di cumpusitori. In u travagliu di Enescu, u locu principale hè occupatu da 2 linee principali: u tema di a patria è l'antitesi filosofica di "l'omu è a roccia". Ritratti di a natura, a vita rurale, divertimentu festivu cù balli spontanei, riflessioni nantu à u destinu di u populu - tuttu questu hè incarnatu cù l'amore è l'abilità in l'opere di u cumpusitore: "Poema rumanu" (1897). 2 Rapsodie rumene (1901); Seconda (1899) è Terza (1926) sonate per viulinu è pianoforte (Third, una di l'opere più famose di u musicista, hè sottutitulata "in u caratteru folk rumanu"), "Country Suite" per orchestra (1938), suite per viulinu è pianoforte "Impressioni di a zitiddina" (1940), etc.

U cunflittu di una persona cù e forze maligni - sia esterne sia oculate in a so natura - in particulare preoccupa u cumpusitore in i so anni medii è dopu. La Seconda (1914) e la Terza (1918) sinfonie, quartetti (Second Piano – 1944, Second String – 1951), poema sinfonico con coro “Call of the Sea” (1951), Canzone del cygno di Enescu – Sinfonia da camera (1954) sò dedicati. à stu tema. Stu tema hè più prufonda è multifaceted in l'opera Edipo. U cumpusitore hà cunsideratu a tragedia musicale (in libre, basatu annantu à i miti è i tragedie di Sofocle) "l'opera di a so vita", l'hà scrittu per parechji decennii (a partitura hè stata finita in u 1931, ma l'opera hè stata scritta in clavier in u 1923). ). Quì l'idea di a resistenza irreconciliable di l'omu à e forze maligni, a so vittoria annantu à u destinu hè affirmata. Oedipus appare cum'è un eroe bravu è nobile, un tiranu-combattente. Prima messa in scena in Parigi in u 1936, l'opera hè un successu tamantu ; in ogni modu, in a patria di l'autore, hè stata prima messa in scena solu in u 1958. Edipo hè statu ricunnisciutu cum'è a megliu opera rumana è intrutu in l'opera classica europea di u seculu XNUMXth.

L'incarnazione di l'antitesi "l'omu è u destinu" hè spessu pruvucatu da avvenimenti specifichi in a realità rumana. Cusì, a grandiosa Terza Sinfonia cù Chorus (1918) hè stata scritta sottu l'impressione diretta di a tragedia di u populu in a Prima Guerra Munniali ; riflette l'imaghjini di l'invasione, a resistenza, è u so finale sona cum'è un ode à u mondu.

A specificità di u stilu d'Enescu hè a sintesi di u principiu folk-naziunale cù e tradizioni di u romanticismu vicinu à ellu (l'influenza di R. Wagner, I. Brahms, S. Frank era soprattuttu forte) è cù i successi di l'impressionismu francese, cù ch'ellu s'hè parenti in i longu anni di a so vita in Francia (chiamò stu paese cum'è seconda casa). Per ellu, prima di tuttu, u folklore rumanu era a personificazione di u naziunale, chì Enescu hà sappiutu prufonda è cumpletu, assai apprezzatu è amatu, cunsiderà a basa di tutta a creatività prufessiunale: "U nostru folklore ùn hè micca solu bellu. Hè un magazzinu di saviezza populari ".

Tutti i fundamenti di u stilu di Enescu sò arradicati in u pensamentu musicale folk - melodia, strutture metro-ritmiche, caratteristiche di u magazzinu modale, forma.

"U so travagliu maravigliu hà tutte e so radiche in a musica folk", queste parolle di D. Shostakovich sprimenu l'essenza di l'arti di u musicista rumanu eccezziunale.

R. Leites


Ci sò individui di quale hè impussibile di dì "hè un violinista" o "hè un pianista", u so artu, per esse, s'eleva "sopra" l'instrumentu cù quale esprimenu a so attitudine à u mondu, pinsamenti è sperienze. ; ci sò individui chì sò generalmente stretti in u quadru di una professione musicale. Tra questi c'era George Enescu, il grande violinista, compositore, direttore d'orchestra e pianista rumeno. U viulinu era una di e so prufessioni principali in a musica, ma era ancu più attrattu da u pianoforte, a cumpusizioni è a direzzione. È u fattu chì Enescu u viulinista hà sbulicatu Enescu u pianista, cumpusitore, direttore d'orchestra hè forse a più grande inghjustizia versu stu musicista multitalentu. "Era un pianista cusì grande chì l'aghju ancu invidiatu", ammette Arthur Rubinstein. Cum'è direttore d'orchestra, Enescu hà fattu in tutte e capitali di u mondu è deve esse classificatu trà i più grandi maestri di u nostru tempu.

Si Enescu, le chef d'orchestre et le pianiste, avaient encore leur mérite, alors son œuvre fut évaluée extrêmement modestement, et il s'agissait de sa tragédie, qui a laissé le sceau du chagrin et de l'insatisfaction tout au long de sa vie.

Enescu hè a fiertà di a cultura musicale di a Romania, un artista chì hè vitale cunnessu cù tuttu u so arte cù u so paese nativu; à u listessu tempu, in quantu à u scopu di e so attività è a cuntribuzione ch'ellu hà fattu à a musica mundiale, u so significatu va assai oltre e fruntiere naziunale.

Cum'è un violinista, Enescu era inimitabile. In u so ghjocu, i tecnichi di una di e più raffinate scoli di viulinu europei - a scola francese - sò stati cumminati cù e tecniche di u funziunamentu populari rumanu "lautar", assorbutu dapoi a zitiddina. In u risultatu di sta sintesi, un stile unicu è originale hè statu creatu chì distingue Enescu da tutti l'altri violinisti. Enescu era un pueta viulinu, un artista cù a più ricca fantasia è imaginazione. Ùn hà micca ghjucatu, ma creatu nantu à u palcuscenicu, creendu una spezia d'improvisazione puetica. Nisuna performance ùn era simile à l'altru, a libertà tecnica cumpleta hà permessu di cambià ancu e tecniche tecniche durante u ghjocu. U so ghjocu era cum'è un discorsu eccitatu cù ricchi sfumature emotive. In quantu à u so stilu, Oistrakh hà scrittu: "Enescu, u violinista hà avutu una caratteristica impurtante - questu hè una espressività eccezziunale di l'articulazione di l'arcu, chì ùn hè micca faciule d'applicà. L'espressività declamatoria di u discorsu era inherente à ogni nota, ogni gruppu di note (questu hè ancu caratteristicu di u ghjocu di Menuhin, studiente di Enescu).

Enescu era un creatore in tuttu, ancu in a tecnulugia di viulinu, chì era innovativa per ellu. È s'è Oistrakh mintuva l'articulazione espressiva di l'arcu cum'è un novu stilu di a tecnica di stroke d'Enescu, allora George Manoliu rimarca chì i so principii di digitazione eranu ancu innovatori. « Enescu, écrit Manoliu, élimine les doigtés positionnelles et, grâce à un large usage des techniques d’extension, évite ainsi les glissements inutiles ». Enescu a obtenu un soulagement exceptionnel de la ligne mélodique, malgré le fait que chaque phrase conserve sa tension dynamique.

Facendu a musica quasi culluquiale, hà sviluppatu a so propria manera di distribuisce l'arcu : secondu Manoliu, Enescu sia divisu u largu legatu in più chjuchi, sia si distinguì note individuali in elli, mantenendu a sfumatura generale. "Questa selezzione simplice, apparentemente innocua, hà datu à l'arcu un soffiu frescu, a frasa hà ricevutu una crescita, una vita chjara". A maiò parte di ciò chì hè statu sviluppatu da Enescu, sia per ellu stessu sia per mezu di u so studiente Menuhin, intrì in a pratica di u viulinu mundiale di u XXu seculu.

Enescu hè natu u 19 d'aostu di u 1881 in u paese di Liven-Vyrnav in Moldavia. Avà stu paese si chjama George Enescu.

U babbu di u futuru violinista, Kostake Enescu, era un maestru, dopu u direttore di a pruprietà di un pruprietariu. Ci era parechji preti in a so famiglia è ellu stessu studiava à u seminariu. A mamma, Maria Enescu, nata Kosmovich, venia ancu da u cleru. I genitori eranu religiosi. A mamma era una donna di gentilezza eccezziunale è circundava u so figliolu cù una atmosfera di immensa adorazione. U zitellu hà crisciutu in l'ambienti di serra di una casa patriarcale.

In Romania, u viulinu hè u strumentu favuritu di u populu. U so babbu l'hà, però, in una scala assai modesta, ghjucatu in u so tempu liberu da funzioni ufficiali. U picculu Ghjorghju li piacia à sente u babbu, ma l'orchestra gitana ch'ellu intesu à 3 anni era soprattuttu colpita da a so imaginazione. A musicalità di u zitellu hà furzatu i so parenti à purtàlu in Iasi à Caudella, un studiente di Vieuxtan. Enescu descriva sta visita in termini umoristici.

"Allora, criatura, vulete ghjucà qualcosa per mè?

"Giocate prima voi stessu, cusì possu vede se pudete ghjucà!"

Babbu si precipitò à dumandà scusa à Caudella. U violinista era chjaramente fastidiu.

"Che picciottu maleducatu!" Aiò, aghju persistitu.

– Ah bè ? Allora andemu da quì, babbu !

U zitellu hà amparatu i principii di a notazione musicale da un ingegnere chì campava in u vicinatu, è quandu un pianoforte apparsu in a casa, Georges cuminciò à cumpone pezzi. Li piacia à ghjucà à u viulinu è u pianu à u listessu tempu, è quandu, à l'età di 7 anni, hè statu purtatu di novu à Caudella, hà cunsigliatu à i so genitori di andà in Viena. E capacità straordinarie di u zitellu eranu troppu evidenti.

Georges ghjunse à Viena cù a so mamma in u 1889. À quellu tempu, a Viena musicale era cunsiderata una "seconda Parigi". U viulinu prominente Josef Helmesberger (senior) era à a testa di u cunsirvatoriu, Brahms era sempre vivu, à quale sò dedicati linii assai caldi in i Memorie di Enescu ; Hans Richter dirige l'opera. Enescu hè statu accettatu in u gruppu preparatoriu di u cunsirvatoriu in a classe di viulinu. Josef Helmesberger (junior) l'hà pigliatu. Era u terzu direttore di l'opera è guidò u famosu Helmesberger Quartet, rimpiazzà u so babbu, Josef Helmesberger (senior). Enescu passa 6 anni in a classe di Helmesberger è, nantu à i so cunsiglii, si trasfirìu in Parigi in u 1894. Viena li dete l'iniziu di una larga educazione. Quì hà studiatu lingue, era piacevule à a storia di a musica è a cumpusizioni micca menu di u viulinu.

Noisy Paris, ribulendu cù l'avvenimenti più diversi di a vita musicale, hà colpitu u ghjovanu musicista. Massenet, Saint-Saens, d'Andy, Faure, Debussy, Ravel, Paul Dukas, Roger-Ducs - sò i nomi chì a capitale di Francia brillava. Enescu hè statu presentatu à Massenet, chì era assai simpaticu à i so esperimenti di cumpusizioni. Le compositeur français eut une grande influence sur Enescu. "In cuntattu cù u talentu liricu di Massenet, u so lirisimu s'era ancu più magre." In a cumpusizioni, era guidatu da un eccellente maestru Gedalge, ma à u stessu tempu hà assistitu à a classa di Massenet, è dopu à Massenet si ritirò, Gabriel Fauré. Hà studiatu cù cumpusitori famosi più tardi cum'è Florent Schmitt, Charles Kequelin, scontru cù Roger Dukas, Maurice Ravel.

L'apparizione di Enescu à u cunservatoriu ùn passa micca inosservata. Cortot dici chì digià à a prima riunione, Enescu hà impressiunatu tutti cù una interpretazione ugualmente bella di u Concertu di Brahms à u viulinu è l'Aurora di Beethoven à u pianoforte. A versatilità straordinaria di u so spettaculu musicale diventò subitu evidenti.

Enescu hà parlatu pocu nantu à e lezioni di viulinu in a classe di Marsik, ammettenu chì eranu menu impressiunati in a so memoria: "M'hà amparatu à ghjucà megliu u viulinu, m'hà aiutatu à amparà u stilu di ghjucà certi pezzi, ma ùn aghju micca assai tempu. prima di pudè vince u primu premiu ". Stu premiu hè statu datu à Enescu in u 1899.

Paris « a noté » Enescu le compositeur. In u 1898, u famosu direttore d'orchestra francese Edouard Colonne includeu u so "Poema rumanu" in unu di i so prugrammi. Enescu avia solu 17 anni ! Il a été présenté à Colonne par la talentueuse pianiste roumaine Elena Babescu, qui a aidé le jeune violoniste à obtenir une reconnaissance à Paris.

U spettaculu di "Poema rumanu" hè statu un grande successu. Le succès a inspiré Enescu, il s'est plongé dans la créativité, composant de nombreuses pièces de genres variés (chants, sonates pour piano et violon, octet à cordes, etc.). Ahimè ! Apprezzendu assai u "Poema rumanu", i scritti successivi sò stati accolti da i critichi parigini cun grande moderazione.

In u 1901-1902, hà scrittu dui "Rapsodie rumene" - l'opere più populari di u so patrimoniu criativu. U ghjovanu cumpusituri hè influinzatu da parechji di i tendenzi chì eranu in moda in quellu tempu, à volte diverse è cuntrastanti. Da Vienna hà purtatu l'amore per Wagner è u rispettu per Brahms; in Parighji fù captivatu da i testi di Massenet, chì currispondenu à e so inclinazioni naturali ; ùn resta micca indifferente à l'arte sottile di Debussy, a paleta culurita di Ravel : « Allora, in a mo Seconda Suite Piano, cumposta in u 1903, ci sò Pavane è Bourret, scritti à l'anzianu stile francese, chì ricorda Debussy in culore. In quantu à a Toccata chì precede issi dui pezzi, u so secondu tema rispecchia u mutivu ritmicu di a Toccata da a Tomba di Couperin.

In "Mémoires" Enescu admetta ch'ellu si senti sempre micca tantu un violinista cum'è un cumpusitore. "U viulinu hè un strumentu maravigliu, sò d'accordu", scrive, "ma ella ùn pudia micca suddisfà mi". U travagliu di u pianoforte è di u cumpusitore l'attira assai più ch'è u viulinu. U fattu ch'ellu hè diventatu un violinista ùn hè micca accadutu da a so propria scelta - era e circustanze, "u casu è a vulintà di u babbu". Enescu signale aussi la pauvreté de la littérature du violon où, à côté des chefs-d'œuvre de Bach, Beethoven, Mozart, Schumann, Frank, Fauré, il y a aussi la musique « ennuyeuse » de Rode, Viotti et Kreutzer : « on ne peut pas aimer la musique et sta musica à u listessu tempu ".

Riceve u primu premiu in u 1899 mette Enescu trà i migliori violinisti di Parigi. L'artisti rumeni urganizeghjanu un cuncertu u 24 di marzu, a cullezzione da quale hè destinata à cumprà un viulinu per un ghjovanu artista. In u risultatu, Enescu riceve un magnificu strumentu Stradivarius.

In l'anni '90 nasce un'amicizia cù Alfred Cortot è Jacques Thibaut. Cù tramindui, u ghjovanu rumanu spessu faci in cuncerti. In i prossimi 10 anni, chì hà apertu un novu, XX seculu, Enescu hè digià un luminariu ricunnisciutu di Parigi. Colonne li dedica un cuncertu (1901) ; Enescu se produit avec Saint-Saëns et Casals et est élu membre de la Société française des musiciens ; en 1902, il fonde un trio avec Alfred Casella (piano) et Louis Fournier (violoncelle), et en 1904 un quatuor avec Fritz Schneider, Henri Casadesus et Louis Fournier. Hè ripetutamente invitatu à a ghjuria di u Conservatoriu di Parigi, conduce una intensa attività di cuncertu. Hè impussibile di listà tutti l'avvenimenti artistici di stu periodu in un brevi sketch biograficu. Fighjemu solu u primu spettaculu u 1 di dicembre di u 1907 di u Novu cuncertu di Mozart, scupertu.

In u 1907 si n'andò in Scozia cun cuncerti, è in u 1909 in Russia. Pocu prima di a so tour russa, a so mamma hè mortu, a so morte hà pigliatu duramente.

In Russia, faci cum'è un viulinu è u direttore in i cuncerti di A. Siloti. Presenta à u publicu russu u settimo cuncertu di Mozart, dirige u cuncertu Brandenburgu n ° 4 di J.-S. Bach. "U ghjovanu violinista (studiente di Marsik)," a stampa russa hà rispostu, "s'hè dimustratu per esse un artista talentu, seriu è cumpletu, chì ùn hà micca firmatu à l'attrazioni esterne di una virtuosità spettaculare, ma cercava l'anima di l'arti è di capiscenu. lu. U tonu affascinante, affettuosu, insinuante di u so strumentu currispondeva perfettamente à u caratteru di a musica di u cuncertu di Mozart.

Enescu passa l'anni successivi d'avant-guerra à viaghjà in l'Europa, ma vive principalmente o in Parigi o in Romania. Parigi resta a so seconda casa. Quì hè circundatu da amichi. Trà i musicisti francesi, hè soprattuttu vicinu à Thibault, Cortot, Casals, Ysaye. A so gentilezza aperta è a musicalità veramente universale attiranu i cori à ellu.

Ci sò ancu aneddoti nantu à a so amabilità è a so reattività. À Paris, un violoniste médiocre a persuadé Enescu de l'accompagner à un concert pour attirer un public. Enescu ne put refuser et demanda à Cortot de lui remettre les notes. Le lendemain, un des journaux parisiens écrivait avec un esprit purement français : « Un curieux concert s’est déroulé hier. Quellu chì duvia ghjucà à u viulinu, per una certa raghjoni, tocava u pianoforte ; Celui qui devait jouer du piano tournait les notes, et celui qui devait tourner les notes jouait du violon...

L'amore di Enescu per a so patria hè stupente. In u 1913, hà furnitu i so fondi per a creazione di u Premiu Naziunale chjamatu dopu à ellu.

Duranti a Prima Guerra Munniali, hà cuntinuatu à dà cuncerti in Francia, USA, hà campatu per un bellu pezzu in Romania, induve hà participatu attivamente à cuncerti di carità in favore di i feriti è di i rifuggiati. Ntô 1914 dirigìu a IX Sinfonia di Beethoven in Rumania in favore di e vittime di a guerra. A guerra pare mostruosa à a so visione umanistica di u mondu, a percepisce cum'è una sfida à a civilizazione, cum'è a distruzzione di i fundamenti di a cultura. Cum'è s'ellu dimustrava i grandi successi di a cultura mundiale, dà un ciclu di cuncerti storichi di 1915 in Bucarest in a stagione 16/16. In u 1917, torna in Russia per cuncerti, a cullizzioni da u quali và à u fondu di a Cruz Roja. In tutte e so attività, un ardenti umore patriotticu hè riflessu. In u 1918 fundò un'orchestra sinfonica in Iasi.

A Prima Guerra Munniali è l'inflazione successiva anu arruvinatu Enescu. Duranti l'anni 20-30, viaghja in u mondu, guadagnendu un sustenimentu. "L'arti di u viulinu, chì hà righjuntu a maturità piena, captiva l'ascultori di l'Anticu è u Novu Mondu cù a so spiritualità, daretu à a quale si trova una tecnica impeccabile, una prufundità di pensamentu è una cultura musicale alta. I grandi musicisti di l'oghje ammiranu Enescu è sò felici di fà cun ellu ". George Balan liste l'interpretazione più eccezziunale di u viulinu: u 30 di maghju di u 1927 - interpretazione di a Sonata di Ravel cù l'autore; 4 ghjugnu 1933 - cun Carl Flesch è Jacques Thibault Concertu per trè viulini di Vivaldi ; performance in ensemble with Alfred Cortot – esecuzione di sonate di J.-S. Bach per viulinu è clavieru in u ghjugnu di u 1936 in Strasburgu à e festività dedicate à Bach ; performance cumuna cù Pablo Casals in u duppiu Concerto di Brahms in Bucarest in dicembre 1937.

In l'anni 30, Enescu era ancu assai cunsideratu cum'è direttore d'orchestra. Hè ellu chì rimpiazza à A. Toscanini in u 1937 cum'è direttore di l'Orchestra Symphony di New York.

Enescu ùn era micca solu un musicista-pueta. Era ancu un pensatore prufondu. A prufundità di a so cunniscenza di u so arte hè tale chì hè invitatu à cunferenze nantu à l'interpretazione di l'opere classiche è muderni à u Conservatoriu di Parigi è à l'Università di Harvard in New York. "Le spiegazioni di Enescu ùn sò micca solu spiegazioni tecniche", scrive Dani Brunschwig, "...ma abbracciavanu grandi cuncetti musicali è ci portanu à una capiscitura di grandi cuncetti filosofichi, à l'ideale luminoso di bellezza. Spessu ci era difficiuli di seguità à Enescu nantu à sta strada, di quale ellu parlava cusì bellu, sublime è nobilmente - dopu tuttu, eramu, per a maiò parte, solu viulisti è solu viulisti.

A vita errante pesa Enescu, ma ùn pò micca ricusà, perchè spessu deve prumove a so cumpusizioni à i so spesi. A so megliu creazione, l'opera Oedipus, nantu à quale hà travagliatu 25 anni di a so vita, ùn averia micca vistu a luce se l'autore ùn avia investitu 50 franchi in a so pruduzzione. L'idea di l'opera hè natu in l'annu 000, sottu l'impressione di u funziunamentu di u famosu tragedian Mune Sully in u rolu di Oedipus Rex, ma l'opera hè stata messa in scena in Parigi u 1910 di marzu di u 10.

Ma ancu stu travagliu più monumentale ùn hà micca cunfirmatu a fama di u cumpusitore Enescu, ancu s'è parechji di i figuri musicali valutavanu u so Œdipe inusualmente assai. Cusì, Honegger hà cunsideratu unu di i più grandi creazioni di musica lirica di tutti i tempi.

Enescu écrivit amèrement à son ami en Roumanie en 1938 : « Malgré le fait que je sois l'auteur de nombreuses œuvres, et que je me considère avant tout comme un compositeur, le public continue à ne voir en moi qu'un virtuose. Ma questu ùn m'importa micca, perchè cunnoscu bè a vita. Continuu à marchjà stubbornly da cità à cità cù un saccu nantu à u mo spinu per cullà i fondi necessarii chì assicureranu a mo indipendenza.

A vita persunale di l'artista era ancu tristu. U so amore per a Principessa Maria Contacuzino hè descrittu poeticamente in u libru di George Balan. Si sò innamurati l'un à l'altru à una ghjovana età, ma finu à u 1937 Maria rifiutò di diventà a so moglia. A so natura era troppu differente. Maria era una donna brillanti di a sucietà, sufisticamente educata è originale. "A so casa, induve si sunavanu assai musica è leghjenu novità literarie, era unu di i lochi di riunione prediletti di l'intelligenza di Bucarest". U desideriu di l'indipendenza, u timore chì "l'amore despoticu passiunatu, all-suppressing di un omu di geniu" limità a so libertà, l'hà fattu oppone à u matrimoniu per 15 anni. Ella avia ragiò - u matrimoniu ùn hà micca purtatu felicità. Ses inclinations à une vie fastueuse et flamboyante se heurtent aux modestes exigences et inclinations d'Enescu. Inoltre, si sò uniti à l'epica quandu Maria hè stata malata seriamente. Durante parechji anni, Enescu hà curatu disinteressatamente a so moglia malata. Ci era solu cunsulazione in a musica, è in questu si chjude.

Hè cusì chì a seconda guerra mundiale l'hà trovu. Enescu era in Romania à quellu tempu. Duranti tutti l'anni oppressivi, mentre durò, manteneva fermamente a pusizioni di l'autoisolamentu da u circondu, prufonda ostili in a so essenza, a realità fascista. Amicu di Thibaut è di Casals, studiente spirituale di a cultura francese, era irreconciliablemente étranger à u naziunalismu tedescu, è u so altu umanismu s’opposava risolutamente à l’ideulugia barbare di u fascismu. Il n'a montré nulle part publiquement son hostilité à l'égard du régime nazi, mais il n'a jamais accepté d'aller en Allemagne avec des concerts et son silence « n'était pas moins éloquent que l'ardente protestation de Bartok, qui a déclaré qu'il ne permettrait pas que son nom soit assigné à personne. carrughju in Budapest, mentri in sta cità ci sò carrughji è piazze chì portanu u nome di Hitler è Mussolini.

Quandu a guerra principia, Enescu hà urganizatu u Quartu, in u quale anu participatu ancu C. Bobescu, A. Riadulescu, T. Lupu, è in u 1942 hà realizatu cù st'inseme tuttu u ciculu di i quartetti di Beethoven. "Durante a guerra, hà sbulicatu cù sfida l'impurtanza di u travagliu di u cumpusitore, chì cantava a fratellanza di i populi".

A so sulitudine murale s'hè finita cù a liberazione di a Romania da a dittatura fascista. Mostra apertamente a so simpatia ardente per l'Unioni Suviètica. U 15 d'ottobre di u 1944, dirige un cuncertu in onore di i suldati di l'Armata Suviètica, in dicembre à l'Ateneum - i nove sinfonii di Beethoven. In u 1945, Enescu hà stabilitu relazioni amichevuli cù i musicisti sovietici - David Oistrakh, u Vilhom Quartet, chì vinni in Romania in tour. Avec cet ensemble merveilleux, Enescu a interprété le Quatuor Fauré pour piano en ut mineur, le Quintette Schumann et le Sextet Chausson. Cù u William Quartet, hà ghjucatu musica in casa. "Questi eranu mumenti deliziosi", dice u primu violinista di u quartet, M. Simkin. « Nous avons joué avec le Maître le Quatuor avec Piano et le Quintette Brahms. Enescu a dirigé des concerts dans lesquels Oborin et Oistrakh ont interprété les concerts pour violon et piano de Tchaïkovski. In u 1945, u musicista venerable hè statu visitatu da tutti l'artista suvièticu ghjuntu in Romania - Daniil Shafran, Yuri Bryushkov, Marina Kozolupova. Studiendu sinfonii, cuncerti di cumpusitori sovietici, Enescu scopre un mondu sanu novu per ellu stessu.

L'1 d'aprile di u 1945, hà dirigutu a Settima Sinfonia di Shostakovich in Bucarest. In u 1946 hà viaghjatu à Mosca, cum'è violinista, direttore d'orchestra è pianista. Dirigì a Quinta Sinfonia di Beethoven, a Quarta di Tchaikovsky ; cù David Oistrakh hà ghjucatu u Concertu per dui violini di Bach è hà ancu interpretatu a parte di pianoforte cun ellu in a Sonata in C Minor di Grieg. "L'ascultori entusiasti ùn li lasciavanu micca fora di u palcuscenicu per un bellu pezzu. Allora Enescu hà dumandatu à Oistrakh: "Chì avemu da ghjucà per un bis?" "Parte da una sonata di Mozart", rispose Oistrakh. "Nimu hà pensatu chì l'avemu fattu inseme per a prima volta in a nostra vita, senza alcuna prova!"

In u maghju di u 1946, per a prima volta dopu à una longa separazione causata da a guerra, scuntrà u so favuritu, Yehudi Menuhin, chì hè ghjuntu in Bucarest. Eseguinu inseme in un ciclu di cuncerti di camera è sinfonichi, è Enescu pare ch'ellu sia pienu di forze novi perse durante u periodu difficiule di a guerra.

Onore, l'ammirazione più profonda di i concittadini circundanu Enescu. È purtantu, u 10 di sittembri di u 1946, à l'età di 65 anni, abbanduneghja di novu a Romania per passà u restu di e so forze in spassighjate senza fine in u mondu. U giru di u vechju maestru hè triunfante. À u Bach Festival di Strasburgu in u 1947, hà interpretatu cù Menuhin un duppiu Concertu di Bach, dirigutu orchestre in New York, Londra, Parigi. In ogni casu, in l'estiu di u 1950, sintia i primi signali di una malatia di u cori seriu. Da tandu, hè statu menu è menu capaci di fà. Cumpone intensamente, ma, cum'è sempre, i so cumpusizioni ùn generanu micca ingressu. Quandu si prupone di vultà in a so patria, esita. A vita à l'esteru ùn hà micca permessu di capiscenu currettamente i cambiamenti chì avianu accadutu in Romania. Questu hà cuntinuatu finu à chì Enescu hè stata finalmente allettatu da a malatia.

L'artista gravemente malatu riceve una lettera in nuvembre di u 1953 da Petru Groza, tandu capu di u guvernu rumanu, chì l'invitava à vultà : « U vostru core hà prima di tuttu u calore chì vi aspetta, u populu rumanu, chì avete servitu. cun tale devozione per tutta a vostra vita, purtendu a gloria di u so talentu criativu assai oltre i cunfini di a vostra patria. A ghjente ti apprezza è ti ama. Ellu spera chì tù torni à ellu è tandu vi puderà illuminà cù quella luce alegre di l'amore universale, chì solu pò purtà a pace à i so grandi figlioli. Ùn ci hè nunda equivalente à una tale apoteosi ".

Ahimè ! Enescu ùn era micca destinatu à vultà. U 15 di ghjugnu 1954, cuminciò a paralisi di a mità manca di u corpu. Yehudi Menuhin u truvò in questu statu. "I ricordi di sta riunione ùn mi lasciaranu mai. L'ultima volta chì aghju vistu u maestru hè stata à a fine di u 1954 in u so appartamentu di Rue Clichy in Parigi. Stendu in u lettu debule, ma assai calmu. Solu un sguardu hà dettu chì a so mente cuntinuava à campà cù a so forza è energia inherente. Aghju guardatu e so mani forti, chì creavanu tanta bellezza, è avà eranu impotenti, è mi tremu… » Dicendu addiu à Menuhin, cum'è si dice addiu à a vita, Enescu li presentò u so viulinu di Santa Seraphin è li dumandò di piglià tuttu. i so viulini per a custodia.

Enescu hè mortu a notte di u 3/4 di maghju 1955. "Datu a cunvinzione di Enescu chì "a ghjuventù ùn hè micca un indicatore di età, ma un statu di mente", allora Enescu hè mortu ghjovanu. Ancu à l'età di 74 anni, ferma fideli à i so idiali etici è artistici elevati, grazia à i quali hà priservatu u so spiritu di ghjuventù intactu. L'anni arruvinavanu a so faccia cù arrughe, ma a so ànima, piena di eterna ricerca di bellezza, ùn hà micca succorsu à a forza di u tempu. A so morte ghjunse micca cum'è a fine di un tramontu naturali, ma cum'è un fulmine chì cascò una quercia fiera. Hè cusì chì George Enescu ci hà lasciatu. I so resti terrestri sò stati intarrati in u cimiteru di Père Lachaise ... "

L. Raaben

Lascia un Audiolibro