Variazioni |
Termini di musica

Variazioni |

categurie di dizziunariu
termini è cuncetti

da lat. variatio - cambià, variità

Una forma musicale in quale un tema (qualchì volta dui o più temi) hè presentatu ripetutamente cù cambiamenti in a struttura, u modu, a tonalità, l'armunia, a ratio di voci contrapuntali, timbre (instrumentazione), etc. In ogni V., micca solu un cumpunente. (per esempiu, ., texture, armunia, etc.), ma dinù una quantità di cumpunenti in l 'agregatu. Dopu unu dopu à l'altru, V. formanu un ciculu variational, ma in una forma più larga ponu esse interspersed with c.-l. altre tematiche. materiale, allora u cusì chjamatu. ciculu di variazioni sparse. In i dui casi, l'unità di u ciculu hè determinata da a cumuna di tematiche chì nascenu da una sola arte. disignu, è una linea cumpleta di muse. sviluppu, dictating l 'usu in ogni V. di certi metudi di variazione è furnisce una logica. a cunnessione di tuttu. V. pò esse cum'è un pruduttu indipendente. (Tema con variazioni - tema cù V.), è parte di qualsiasi altra instr. o wok. forme (opera, oratori, cantate).

A forma di V hà nar. origine. E so origini tornanu à quelli campioni di canti folk è instr. musica, induve a melodia cambiava cù ripetizioni di coppie. Particularmente favurèvule à a furmazione di V. chorus. canzone, in quale, cù l'identità o similitudine di u principale. melodia, ci sò cambiamenti constanti in l'altri voci di a struttura corale. Tali forme di variazione sò caratteristiche di poligoli sviluppati. cultures - Russian, cargo, è assai altri. etc. In l'area di nar. instr. a variazione musicale si manifestava in cuccette accoppiate. balli, chì più tardi diventenu a basa di i balli. suites. Ancu se a variazione in Nar. a musica spessu nasce improvisativamente, questu ùn interferiscenu micca cù a furmazione di variazioni. ciculi.

In prof. Variante di cultura musicale d'Europa Occidentale. a tecnica hà cuminciatu à piglià forma trà i cumpusitori chì scrivevanu in contrapuntu. stile strettu. Cantus firmus era accumpagnatu da polyphonic. voci chì pigliavanu prestu i so intonazioni, ma li presentavanu in una forma variata - in una diminuzione, crescita, cunversione, cù un ritmu cambiatu. disegnu, etc. Un rolu preparatoriu appartene ancu à e forme variational in musica lute è clavier. Tema cù V. in mudernu. A capiscitura di sta forma nasce, apparentemente, in u XVImu seculu, quandu si prisentanu a passacaglia è i chaconnes, rapprisentanu V. nantu à un bassu immubiliatu (vede Basso ostinato). J. Frescobaldi, G. Purcell, A. Vivaldi, JS Bach, GF Handel, F. Couperin è altri cumpusitori di i seculi XVII-XVIII. largamente usatu sta forma. À u listessu tempu, i temi musicali sò stati sviluppati nantu à temi di canzone pigliati in prestito da a musica populari (V. nantu à u tema di a canzona "The Driver's Pipe" di W. Byrd) o cumposti da l'autore V. (JS Bach, Aria da u 16u). seculu). Stu genus V. si sparghje in u 17u pianu. XVIII è XIX seculi in u travagliu di J. Haydn, WA ​​Mozart, L. Beethoven, F. Schubert è cumpusitori dopu. Creanu diversi prudutti indipendenti. in a forma di V., spessu nantu à temi prestitu, è V. hè statu introduttu in a sonata-symphony. ciculi cum'è una di e parti (in tali casi, u tema era generalmente cumpostu da u cumpusitore stessu). Spécialmente caratteristiche hè l'usu di V. in a finale per cumpiendu u ciclicu. forme (Symphony di Haydn No. 18, Quartet di Mozart in d-moll, K.-V. 30, Sinfonii di Beethoven No. 2 è No. 18, Brahms No. 19). In pratica di cuncertu 31 è 421u pianu. 3 seculi V. sempre servutu cum'è una forma di improvisazione: WA ​​Mozart, L. Beethoven, N. Paganini, F. Liszt è assai altri. altri brillanti improvvisu V. nant'à un tema sceltu.

L'iniziu di a variazione. ciculi in Russian prof. a musica si trova in polygoal. arrangiamenti di melodie di znamenny è altri canti, in quale l'armunizazioni variava cù ripetizioni di coppiu di u cantu (fine 17th - principiu di u 18u seculu). Queste forme anu lasciatu a so marca nantu à a pruduzzione. stile partes è coru. cuncertu 2 ° pianu. XVIII seculu (MS Berezovsky). In cun. 18 - mendicà. 18 seculu assai di V. fù creatu nantu à i temi di Russian. canzoni - per pianoforte, per viulinu (IE Khandoshkin), etc.

In l'opere tardi di L. Beethoven è in i tempi successivi, novi camini sò stati identificati in u sviluppu di variazioni. ciculi. In l'Europa Occidentale. V. musica accuminciau a esse interpretatu più liberamente chè prima, a so dependenza di u tema diminuìu, e forme di generu apparsu in V., variats. u ciclu hè paragunatu à una suite. In a musica classica russa, inizialmente in wok., è dopu in strumentale, MI Glinka è i so seguitori stabiliscenu un tipu speciale di variazione. ciculu, in quale a melodia di u tema hè stata invariata, mentri àutri cumpunenti variò. Samples di tali variazioni sò stati truvati in l'Occidenti da J. Haydn è altri.

Sicondu u rapportu di a struttura di u tema è V., ci sò dui basi. tipu di varianti. ciculi: u primu, in u quali u tema è V. hannu a listessa struttura, è u sicondu, induve a struttura di u tema è V. hè differente. U primu tipu deve include V. on Basso ostinato, classic. V. (qualchì volta chjamatu strettu) nantu à temi di canzone è V. cù una melodia immutable. In u strettu V., in più di a struttura, u metru è l'armonica sò generalmente cunservati. pianu tematicu, cusì hè facilmente ricunnisciutu ancu cù a variazione più intensa. In vari. In i ciculi di u sicondu tipu (a chjamata V. libera), a cunnessione di V. cù u tema si debilita notevolmente mentre si sviluppanu. Ognunu di i V. spessu hà u so propiu metru è armunia. pianu è palesa i funziunalità di k.-l. genre novu, chì affetta a natura di u tematicu è i musi. sviluppu; a cumuna cù u tema hè cunservata grazia à l'intonazione. unità.

Ci sò ancu deviazioni da questi fundamenti. segni di variazione. forme. Cusì, in V. di u primu tipu, a struttura qualchì volta cambia in paragunà cù u tema, ancu s'è in termini di texture, ùn vanu fora di i limiti di stu tipu; in vari. In i ciculi di u sicondu tipu, a struttura, u metru è l'armunia sò qualchì volta cunsirvatu in u primu V. di u ciculu è cambianu solu in i seguenti. Basatu nantu à a diffarenza di cunnessione. tipi è varietà di variazioni. ciculi, a forma di certi prudutti hè furmatu. New Time (sonata finale per pianoforte n ° 2 di Shostakovich).

Variazioni di cumpusizioni. ciculi di u primu tipu hè determinatu da l'unità di cuntenutu figurativu: V. revela l'arti. e pussibulità di u tema è i so elementi espressivi, in u risultatu, si sviluppa, versatile, ma unitu da a natura di e muse. imagine. U sviluppu di V. in un ciculu in certi casi dà una accelerazione graduali di u ritmu. muvimenti (Passacaglia di Handel in g-moll, Andante da a sonata di Beethoven op. 57), in altri - un aghjurnamentu di i tessuti poligonali (aria di Bach cù 30 variazioni, muvimentu lento da u quartet di Haydn op. 76 No 3) o u sviluppu sistematicu di l'intonazioni di u tema, prima mossa liberamente, è poi riunite inseme (1 muvimentu di a sonata di Beethoven op. 26). L'ultime hè cunnessu cù una longa tradizione di varianti di finitura. ciclu tenendu u tema (da capo). Beethoven spessu usata sta tecnica, purtendu a struttura di una di l'ultimi variazioni (32 V. c-moll) più vicinu à u tema o risturà u tema in a cunclusione. parti di u ciculu (V. nantu à u tema di a marchja da i "Ruini d'Atene"). L'ultimu (finale) V. hè di solitu più largu in forma è più veloce in tempo di u tema, è rializeghja u rolu di una coda, chì hè sopratuttu necessariu in indipindenti. opere scritte in a forma di V. Per cuntrastu, Mozart hà introduttu una V. prima di u finale in u tempu è u caratteru di Adagio, chì hà cuntribuitu à una selezzione più prominente di u V finale veloce. gruppu V. in u centru di u ciculu forma una struttura tripartita. A successione emergente : minor – major – minor (32 V. Beethoven, finale di a sinfonia n ° 4 di Brahms) o major – minor – major (sonata A-dur Mozart, K.-V. 331) arricchisce u cuntenutu di variazioni. ciculu è porta l'armunia à a so forma. In certi variazioni. cicli, u cuntrastu modale hè introduttu 2-3 volte (variazioni di Beethoven nantu à un tema da u ballet "The Forest Girl"). In i ciculi di Mozart, a struttura di V. hè arricchita di cuntrasti texturali, introduttu induve u tema ùn li avia micca (V. in a sonata per pianoforte A-dur, K.-V. 331, in a sérénade per orchestra B-dur, K.-V. 361). Un tipu di "secondu pianu" di a forma hè presa in forma, chì hè assai impurtante per u culore variatu è a larghezza di u sviluppu variational generale. In certi pruduzzione. Mozart unisci V. cù a cuntinuità di l'armunia. transizioni (attaca), senza svià da a struttura di u tema. In u risultatu, una forma fluida di cuntrastu-compositu hè furmatu in u ciclu, cumpresu u B.-Adagio è u finale più spessu situatu à a fine di u ciculu ("Je suis Lindor", "Salve tu, Domine", K. -V. 354, 398, ecc.) . L'intruduzioni di l'Adagio è a fine veloce riflette a cunnessione cù i cicli di sonata, a so influenza nantu à i cicli di V.

A tonalità di V. in u classicu. musica di i seculi XVIII è XIX. a maiò spessu u listessu hè stata guardata cum'è in u tema, è u cuntrastu modale hè statu introduttu nantu à a basa di u tonicu cumuni, ma digià F. Schubert in variazioni maiò. i ciculi cuminciaru à aduprà a tonalità di u VI passu bassu per V., subitu dopu à u minore, è andava cusì fora di i limiti di una tonica (Andante da u quintettu di truite). In l'autori più tardi, diversità tonale in variazioni. i ciculi sò rinfurzati (Brahms, V. è fuga op. 18 nantu à u tema di Handel) o, à u cuntrariu, debilitatu; in l'ultimu casu, a ricchezza di l'armuniche agisce cum'è compensazione. e variazioni di timbro (“Bolero” di Ravel).

Wok. V. cù a listessa melodia in Russian. cumpusituri dinù unisce lit. testu chì prisenta una sola narrativa. In u sviluppu di tali V., l'imaghjini à volte nascenu. mumenti chì currispondenu à u cuntenutu di u testu (coru persicu di l'opera "Ruslan è Lyudmila", a canzona di Varlaam da l'opera "Boris Godunov"). Variazioni open-ended sò ancu pussibuli in l'opera. ciculi, se tale forma hè dettata da u dramaturgu. Situazione (scena in a capanna "Allora, aghju campatu" da l'opera "Ivan Susanin", u coru "Oh, u prublema hè ghjuntu, ghjente" da l'opera "A Legenda di a cità invisibile di Kitezh").

À varià. forme di u tipu 1st sò adiacenti à u V.-doppiu, chì seguita u tema è hè limitata à unu di i so presentazioni variate (raramente dui). Varianti. ùn formanu micca un ciculu, perchè ùn anu micca cumpletu; lu pigghiari putissi andà à piglià II, etc.. In instr. musica di u 18u seculu V.-doppiu di solitu inclusu in a suite, variendu unu o parechji. balli (partita h-moll Bach per violin solo), wok. in a musica, si nascenu quandu a coperta hè ripetuta (coppi di Triquet da l'opera "Eugene Onegin"). A V.-doppiu pò esse cunsideratu dui custruzzioni adiacenti, uniti da una struttura tematica cumuna. materiale (orc. Introduzione da a II stampa di u prologue in l'opera "Boris Godunov", No1 da "Fleeting" di Prokofiev).

Variazioni di cumpusizioni. ciculi di u 2nd tipu ("free V.") sò più difficiuli. U so urighjini datanu à u 17u seculu, quandu si furmò a suite monotematica ; in certi casi, i balli eranu V. (I. Ya. Froberger, "Auf die Mayerin"). Bach in partitas - V. nantu à i temi corali - hà utilizatu una presentazione libera, attachendu e strofe di a melodia corale cù interludi, qualchì volta assai largu, è cusì svià da a struttura originale di u choral ("Sei gegrüsset, Jesu gütig", "Allein". Gott in der Höhe sei Ehr”, BWV 768, 771 ecc.). In V. di u 2u tipu, chì data di i seculi 19 è 20, i mudelli modali-tonali, genre, tempo è metrica sò significativamente rinfurzati. cuntrasti : guasi ogni V. rapprisenta qualcosa di novu in stu rispettu. L'unità relativa di u ciculu hè sustinutu da l'usu di l'intonazioni di u tema di u titulu. Da questi, V. sviluppa u so propiu temi, chì anu una certa indipendenza è capacità di sviluppà. Da quì l'usu in V. di una ripresa in dui, trè parti è forma più larga, ancu s'è u tema di u titulu ùn l'avia micca (V. op. 72 Glazunov per pianoforte). In rallye a forma, lentu V. ghjoca un rolu impurtante in u caratteru di Adagio, Andante, nocturne, chì hè di solitu in u 2nd pianu. ciculu, è u finale, tirà inseme una varietà di intonations. materiale di tuttu u ciclu. Spessu u V. finale hà un caratteru pomposu finali (Etudi sinfonichi di Schumann, l'ultima parte di a 3a suite per orchestra è V. nantu à u tema rococò di Tchaikovsky); si V. hè piazzatu à a fine di a sonata-sinfonia. ciculu, hè pussibule cumminà li horizontally o vertically cù tematiche. u materiale di u muvimentu precedente (Tchaikovsky's trio "In Memory of the Great Artist", Quartet di Taneyev No. 3). Alcune variazioni. i cicli in a finale anu una fuga (V. sinfonicu op. 78 di Dvořák) o includenu una fuga in una di a V. pre-finale (33 V. op. 120 di Beethoven, 2a parte di u trio Tchaikovsky).

Calchì volta V. sò scritti nantu à dui temi, raramenti nantu à trè. In u ciclu di dui scuri, una V. per ogni tema si alterna periodicamente (Andante cù u V. di Haydn in fa moll per pianoforte, Adagio da a Sinfonia No 9 di Beethoven) o parechji V. (parte lenta di u trio di Beethoven op. 70 No 2). ). L'ultima forma hè cunvene per a variazione libera. cumpusizioni nant'à dui temi, induve V. sò culligatu da parti culligamentu (Andante da Beethoven Symphony No. 5). In u finale di a Sinfonia n ° 9 di Beethoven, scritta in vari. forma, ch. u locu appartene à u primu tema ("u tema di gioia"), chì riceve una larga variazione. sviluppu, cumpresi a variazione tonale è fugatu; u sicondu tema si prisenta in a parti media di u finale in parechje opzioni; in a ripresa di fuga generale, i temi sò contrappulati. A cumpusizioni di tuttu u finale hè dunque assai libera.

À i classici di u Russian V. nantu à dui temi sò cunnessi cù tradizioni. A forma di V. à una melodia immutable: ognunu di i temi pò esse variatu, ma a cumpusizioni in generale hè abbastanza libera per via di transizioni tonali, custruzzioni di ligame è contrapuntamentu di i temi ("Kamarinskaya" di Glinka, " In Asia Centrale" da Borodin, una cerimonia di matrimoniu da l'opera "The Snow Maiden" ). Ancu più liberu hè a cumpusizioni in rari esempi di V. nantu à trè temi: a facilità di turni è plexus di tematisimu hè a so cundizione indispensabile (a scena in u boscu riservatu da l'opera The Snow Maiden).

V. di i dui tipi in sonata-symphony. prod. sò usati più spessu cum'è una forma di muvimentu lento (eccettu per l'opere sopra citate, vede a Sonata è Allegretto di Kreutzer da a Sinfonia No. 7 di Beethoven, u Quatuortu Maiden and Death di Schubert, a Sinfonia No. 6 di Glazunov, i cuncerti per pianoforte di Scriabin di Prokofiev è No. Sinfonia No 3 è da u Violin Concerto No 8), qualchì volta sò usati cum'è u 1u muvimentu o finale (esempii sò stati citati sopra). Dans les variations de Mozart, qui font partie du cycle sonate, soit B.-Adagio est absent (sonate pour violon et pianoforte Es-dur, quatuor d-moll, K.-V. 1, 481), soit un tel cycle lui-même. ùn hà micca parti lente (sonata per pianoforte A-dur, sonata per viulinu è pianoforte A-dur, K.-V. 421, 331, etc.). V. di u tipu 305st sò spessu inclusi cum'è un elementu integrale in una forma più grande, ma tandu ùn ponu acquistà cumpletu, è variats. u ciculu ferma apertu per a transizione à un altru tematicu. sezione. Dati in una sola sequenza, V. sò capaci di cuntrastu cù altre tematiche. rùbbriche di una grande forma, cuncintrau u sviluppu di una musa. imagine. Gamma di variazione. e forme dipendenu da l'arti. idee di pruduzzione. Allora, à mezu à a 1 parte di Shostakovich Symphony N ° 1, V. prisentanu una grandiosa stampa di l'invasione nimicu, u listessu tema è quattru V. à mezu à a 7a parte di Symphony N ° 1 di Myaskovsky tira una calma. imagine di un caratteru epicu. Da una varietà di formi polifonichi, u ciculu V. piglia forma à mezu à u finale di u Concertu No 25 di Prokofiev. L'imaghjini di un caratteru ghjucatu nasce in V. da u mezu di u trio scherzo op. 3 Taneeva. A mità di a "Celebrazioni" notturna di Debussy hè custruita nantu à a variazione di timbre di u tema, chì trasmette u muvimentu di una processione di carnaval culurita. In tutti questi casi, i V. sò attirati in un ciculu, cuntrastu tematicu cù e rùbbriche circundante di a forma.

A forma V. hè qualchì volta scelta per a parte principale o secundaria in a sonata allegro (Glinka's Jota of Aragon, Balakirev's Overture on the Themes of Three Russian Songs) o per e parti estreme di una forma cumplessa di trè parti (2a parte di Rimskij). -Sheherazade di Korsakov). Allora V. esposizione. rùbbriche sò cullate in a ripresa è si forma una variazione dispersa. ciculu, a cumplicazione di texture in Krom hè sistematicamente distribuitu nantu à e so parte. "Prélude, Fugue et Variation" de Frank pour l'orgue est un exemple d'une seule variation en Reprise-B.

Variante distribuita. u ciculu sviluppa cum'è u sicondu pianu di a forma, se u c.-l. u tema varieghja cù a ripetizione. In questu sensu, u rondò hà particularmente grandi opportunità: u principale di ritornu. u so tema hè statu longu un ogettu di variazione (u finale di a sonata op. 24 di Beethoven per viulinu è pianoforte : ci sò dui V. nantu à u tema principale in a ripresa). In una forma cumplessa di trè parti, i stessi pussibulità per a furmazione di una variazione dispersa. i ciculi sò aperti variendu u tema iniziale - u periodu (Dvorak - a mità di a 3a parte di u quartet, op. 96). U ritornu di u tema hè capaci di enfatizà a so impurtanza in u tematicu sviluppatu. a struttura di u pruduttu, mentri a variazione, cambiendu a struttura è u caratteru di u sonu, ma priservendu l'essenza di u tema, permette di approfondisce a so espressione. significatu. Allora, in u trio di Tchaikovsky, u tragicu. ch. u tema, vultendu in a 1a è a 2a parte, cù l'aiutu di a variazione hè purtatu à a culminazione - l'ultima espressione di l'amarezza di a perdita. In Largo da Shostakovich's Symphony No. 5, u tema tristu (Ob., Fl.) dopu, quandu si eseguisce à u climax (Vc), acquista un caratteru drammaticu agutu, è in a coda sona tranquillu. U ciculu variational assorbe quì i filamenti principali di u cuncettu Largo.

Variazioni sparse. i ciculi spessu anu più di un tema. In u cuntrastu di tali ciculi, a versatilità di l'arti hè revelata. cuntenutu. U significatu di tali forme in a lirica hè soprattuttu grande. prod. Tchaikovsky, to-rye sò chini di numerosi V., priservà ch. tema di melodia è cambià u so accumpagnamentu. Lirica. Andante Tchaikovsky difieren significativamente da e so opere, scritte in a forma di un tema cù V. Variazione in elli ùn porta micca à c.-l. cambiamenti in u generu è a natura di a musica, però, attraversu a variazione di a lirica. l'imaghjini s'arrizza à l'altitudine di a sinfonia. generalizazioni (muvimenti lenti di sinfonii n ° 4 è n ° 5, cuncertu per pianoforte n ° 1, quatuor n ° 2, sonate op. 37-bis, mezzu in a fantasia sinfonica "Francesca da Rimini", tema d'amore in "A Tempesta". ", l'aria di Joanna da l'opera "Maid of Orleans", etc.). A furmazione di una variazione dispersa. ciculu, da una banda, hè una cunsequenza di e variazioni. prucessi in musica. forma, invece, si basa nantu à a chiarezza di u tematicu. strutture di i prudutti, a so definizione stretta. Ma u sviluppu di u metudu varianti di u tematisimu hè cusì largu è variatu chì ùn porta micca sempre à a furmazione di variazioni. ciculi in u sensu literale di a parolla è pò esse usatu in una forma assai libera.

Da Ser. 19u seculu V. divintatu a basa di a forma di parechji grandi opere sinfonichi è cuncerti, sparghjera un cuncettu artisticu largu, à volte cù un cuntenutu prugramma. Eccu a Danza di a morte di Liszt, i Variazioni di Brahms nantu à un tema di Haydn, e Variazioni sinfoniche di Franck, u Don Chisciotte di R. Strauss, a Rapsodia di Rakhmaninov nantu à un tema di Paganini, Variazioni nantu à un tema di Rus. nar. i canti "You, my field"" di Shebalin, "Variations and Fugue on a Theme of Purcell" di Britten è parechje altre cumpusizioni. In relazione à elli è altri cum'è elli, si deve parlà di a sintesi di a variazione è di u sviluppu, di i sistemi tematichi cuntrastu. ordine, etc., chì seguita da l'arti unicu è cumplessu. l'intenzione di ogni pruduttu.

Variazione cum'è principiu o metudu tematicu. U sviluppu hè un cuncettu assai largu è include ogni ripetizione mudificata chì difiere in ogni modu significativu da a prima presentazione di u tema. U tema in questu casu diventa una musica relativamente indipendente. una custruzzione chì furnisce materiale per a variazione. In questu sensu, pò esse a prima frase di un periodu, un ligame longu in una sequenza, un leitmotiv operisticu, Nar. canzone, etc. L'essenza di a variazione si trova in a preservazione di tematiche. fundamenti è à u listessu tempu in l'arricchimentu, l'aghjurnamentu di a custruzzione variata.

Ci sò dui tipi di variazioni: a) una ripetizione mudificata di tematica. materiale è b) intruduce novi elementi in questu, derivanti da i principali. Schematically, u primu tipu hè indicatu cum'è a + a1, u sicondu cum'è ab + ac. Per esempiu, quì sottu sò frammenti da l'opere di WA ​​Mozart, L. Beethoven è PI Tchaikovsky.

In l'esempiu da a sonata di Mozart, a similarità hè melodica-ritmica. disegnu dui custruzzioni ci permette di rapprisintà a siconda di elli cum'è una variazione di a prima; in cuntrastu, in u Largo di Beethoven, i frasi sò cunnessi solu per mezu di a melodica iniziale. intonazione, ma a so continuazione in elli hè diversu; L'Andantino di Tchaikovsky usa u listessu metudu di u Largo di Beethoven, ma cù un aumentu di a durata di a seconda frase. In tutti i casi, u caratteru di u tema hè cunsirvatu, à u listessu tempu hè arricchitu da l'internu attraversu u sviluppu di e so intonazioni originali. A dimensione è u nùmeru di custruzzioni tematichi sviluppati fluttuanu secondu l'arti generale. l'intenzione di tutta a pruduzzione.

Variazioni |
Variazioni |
Variazioni |

PI Tchaikovsky. 4ª sinfonia, II movimento.

A variazione hè unu di i principii più antichi di u sviluppu, domina in Nar. musica è forme antiche prof. prucessu. A variazione hè caratteristica di l'Europa Occidentale. cumpusitori romantichi. scole è per u russu. classici 19 - prima. 20 seculi, permea i so "formi liberi" è penetra in e forme ereditate da i classici viennesi. Manifestazioni di variazioni in tali casi pò esse differente. Per esempiu, MI Glinka o R. Schumann custruiscenu un sviluppu di forma di sonata da grandi unità sequenziali (ouverture da l'opera "Ruslan è Lyudmila", a prima parte di u quartet op. 47 di Schumann). F. Chopin conduce ch. u tema di l'E-dur scherzo hè in u sviluppu, cambiendu a so presentazione modale è tonale, ma mantene a struttura, F. Schubert in a prima parte di a sonata B-dur (1828) forma un tema novu in u sviluppu, u cunduce. sequentially (A-dur - H-dur) , è poi custruisce una frase di quattru batti da ellu, chì si move ancu à diverse chjavi mentre mantene a melodica. disegnu. Esempi simili in musica. lit-re sò inesauribili. A variazione, dunque, hè diventata un metudu integrale in u tematicu. sviluppu induve altri principii di custruzzione di forma predominanu, per esempiu. sonata. In pruduzzione, gravitante versu Nar. forme, hè capaci di catturà pusizioni chjave. Sinfonia u pittura "Sadko", "Night on Bald Mountain" di Mussorgsky, "Eight Russian Folk Songs" di Lyadov, i primi balletti di Stravinsky ponu esse cunferma di questu. L'impurtanza di a variazione in a musica di C. Debussy, M. Ravel, SS Prokofiev hè eccezziunale eccezziunale. DD Shostakovich implementa a variazione in una manera speciale; per ellu hè assuciatu cù l'intruduzioni di elementi novi è continui in un tema familiar (tipu "b"). In generale, induve hè necessariu di sviluppà, cuntinuà, aghjurnà un tema, utilizendu e so propria intonazione, i cumpusitori giranu à a variazione.

Forme varianti adjoin forme variational, furmendu una unità cumpusizioni è semantica basatu annantu à varianti di u tema. U sviluppu di varianti implica una certa indipendenza di a melodia. è u muvimentu tonale in a prisenza di una texture cumuna cù u tema (in i formi di l'ordine di variazione, à u cuntrariu, a struttura sottumette cambiamenti in u primu locu). U tema, inseme cù e varianti, custituisce una forma integrale destinata à palesà l'imaghjini musicali duminanti. Sarabande da a 1a suite francese di JS Bach, u romanzu di Pauline "Cari amici" da l'opera "A Regina di Picche", a canzone di l'ospiti Varangian da l'opera "Sadko" pò serve com'è esempi di forme varianti.

Variazione, chì palesanu e pussibulità espressive di u tema è chì portanu à a creazione di realista. arti. image, hè fundamentalmente sfarente da a variazione di a serie in u dodecaphone mudernu è a musica seriale. In questu casu, a variazione diventa una similitudine formale cù a vera variazione.

Da vede: Berkov V., L'evoluzione variazionale di l'armunia di Glinka, in u so libru: L'Armonia di Glinka, M.-L., 1948, ch. VI; Sosnovtsev B., Variante forma, in cullizzioni: Saratov State University. Cunsirvatori, Note Scientifica è Metodulogica, Saratov, 1957; Protopopov Vl., Variazioni in l'opera classica russa, M., 1957; u so, Variazione metudu di sviluppu di tematisimu in a musica di Chopin, in Sat: F. Chopin, M., 1960; Skrebkova OL, In certi metudi di variazione armonica in u travagliu di Rimsky-Korsakov, in: Questions of Musicology, vol. 3, M., 1960; Adigezalova L., U principiu variational di u sviluppu di temi di canzone in a musica sinfonica sovietica russa, in: Questions of Contemporary Music, L., 1963; Müller T., On the cyclicity of form in Russian folk songs arregistrati da EE Lineva, in: Proceedings of the Department of Music Theory di Mosca. conservatori statali elli. PI Tchaikovsky, vol. 1, Mosca, 1960; Budrin B., Cicli di variazione in l'opera di Shostakovich, in: Questions di forma musicale, vol. 1, M., 1967; Protopopov Vl., Processi variazionali in forma musicale, M., 1967; u so propiu, On variation in Shebalin's music, in cullizzioni: V. Ya. Shebalin, M., 1970

Vl. V. Protopopov

Lascia un Audiolibro