Vladimir Horowitz (Vladimir Horowitz) |
Pianisti

Vladimir Horowitz (Vladimir Horowitz) |

Vladimir Horowitz

Data di nascita
01.10.1903
Data di morte
05.11.1989
Una prufessione
pianist
paese
USA

Vladimir Horowitz (Vladimir Horowitz) |

Un cuncertu di Vladimir Horowitz hè sempre un avvenimentu, sempre una sensazione. È micca solu avà, quandu i so cuncerti sò cusì rari chì qualcunu pò esse l'ultimu, ma ancu à l'ora di u principiu. Hè sempre statu cusì. Dapoi u principiu di a primavera di u 1922, quandu un pianista assai ghjovanu apparsu prima nantu à i palchi di Petrograd è Mosca. Hè veru, i so primi cuncerti in i dui capitali sò stati in i saloni mezzu vioti - u nome di u debutant hà dettu pocu à u publicu. Solu uni pochi di cunnisciuti è specialisti anu intesu parlà di stu ghjovanu maravigghiusu talentu chì hà graduatu da u Conservatoriu di Kiev in u 1921, induve i so maestri eranu V. Pukhalsky, S. Tarnovsky è F. Blumenfeld. È u ghjornu dopu dopu à i so spettaculi, i ghjurnali anu annunziatu à l'unanimità Vladimir Horowitz cum'è una stella rising in l'orizzonte pianisticu.

Dopu avè fattu parechji tour di cuncerti in u paese, Horowitz hà partitu in u 1925 per "cunquistà" l'Europa. Quì a storia si ripetì: à i so primi spettaculi in a maiò parte di e cità - Berlinu, Parigi, Amburgo - ci eranu pochi ascoltatori, per u prossimu - i biglietti sò stati pigliati da a lotta. True, questu avia pocu effettu nantu à i tariffi: eranu scarsi. U principiu di a gloria rumorosa hè stata postu - cum'è spessu succede - da un accidente felice. In u stessu Amburgo, un entrepreneur senza fiatu corse à a so stanza d'albergu è uffrì di rimpiazzà u solista malatu in u Primu Concertu di Tchaikovsky. Aviu avutu à parlà in una meza ora. Beie in fretta un biccheri di latti, Horowitz si precipitò in a sala, induve l'anzianu direttore E. Pabst avia solu u tempu di dì à ellu: "Fighjate à u mo bastone, è Diu vole, nunda di terribili ùn succederà". Dopu uni pochi di bars, u cunduttore stunatu stessu fighjulava u solista ghjucà, è quandu u cuncertu era finitu, l'audienza hà vindutu i biglietti per u so spettaculu solista in una ora è meza. Questu hè cumu Vladimir Horowitz triunfante intrutu in a vita musicale di l'Europa. In Parigi, dopu à u so esordiu, a rivista Revue Musical hà scrittu: "A volte, però, ci hè un artista chì hà un geniu per l'interpretazione - Liszt, Rubinstein, Paderevsky, Kreisler, Casals, Cortot ... Vladimir Horowitz appartene à questa categuria d'artista- rè".

Un novu applausi hà purtatu u debut di Horowitz in u cuntinente americanu, chì hè accadutu à l'iniziu di u 1928. Dopu avè realizatu prima u Concertu Tchaikovsky è dopu u prugramma solista, hè statu datu, secondu u ghjurnale The Times, "a riunione più tempestosa chì un pianista pò cuntà. ." In l'anni dopu, mentre campava in i Stati Uniti, Parigi è Svizzera, Horowitz hà giratu è arregistratu assai intensamente. U numeru di i so cuncerti annu righjunghji un centu, è in quantu à u numeru di dischi publicati, superà prestu i pianisti più muderni. U so repertoriu hè largu è variatu ; a basa hè a musica di i romantichi, in particulare Liszt è i cumpusitori russi - Tchaikovsky, Rachmaninov, Scriabin. I migliori caratteristiche di l'imaghjini di l'imaghjini di Horowitz di quellu periodu di prima guerra sò riflessi in a so registrazione di a Sonata in B minor di Liszt, fatta in u 1932. Impressa micca solu cù u so turbulente tecnicu, l'intensità di u ghjocu, ma ancu cù a prufundità di u ghjocu. sentimentu, veramente scala Liszt, è u sollievu di i dettagli. A rapsodia di Liszt, l'improvvisu di Schubert, i cuncerti di Tchaikovsky (n ° 1), Brahms (n ° 2), Rachmaninov (n ° 3) è assai di più sò marcati da e stesse caratteristiche. Ma cù i meriti, i critichi trovanu ghjustu in a superficialità di l'attu di Horowitz, un desideriu di effetti esterni, per frapping listeners with techniques escapades. Eccu l'opinione di u prominente cumpusitore americanu W. Thomson: "Ùn dite micca chì l'interpretazioni di Horowitz sò basicamente falsi è injustificate: à volte sò, à volte ùn sò micca. Ma qualchissia chì ùn hà mai intesu l'opere ch'ellu hà interpretatu puderia facilmente cuncludi chì Bach era un musicista cum'è L. Stokowski, Brahms era una spezia di Gershwin frivulu, chì travaglia in nightclub, è Chopin era un violinista zingara. Queste parolle, sicuru, sò troppu duru, ma una tale opinione ùn hè micca isolata. Horowitz a volte si scusava, si difendeva. Ellu disse: "U pianoforte hè custituitu da u sensu cumunu, u core è i mezi tecnichi. Tuttu deve esse sviluppatu ugualmente: senza sensu cumunu fallerai, senza tecnulugia site dilettante, senza core sì una macchina. Allora a professione hè piena di periculi. Ma quandu, in u 1936, per via di una operazione di appendicitis è cumplicazioni sussegwenti, hè statu obligatu à interrompe a so attività di cuncertu, di colpu si sentia chì parechji di i rimproveri ùn sò micca fundati.

A pausa l'hà custrettu à piglià un novu sguardu à ellu stessu, cum'è da l'esternu, per cunsiderà a so rilazioni cù a musica. "Pensu chì cum'è artista aghju cresciutu durante queste vacanze forzate. In ogni casu, aghju scupertu assai cose novi in ​​a mo musica ", hà enfatizatu u pianista. A validità di queste parolle hè facilmente cunfirmata da paragunà i registri arregistrati prima di u 1936 è dopu à u 1939, quandu Horowitz, à l'insistenza di u so amicu Rachmaninov è Toscanini (a so figliola hè maritatu), turnò à u strumentu.

In u sicondu periodu più maturu di 14 anni, Horowitz allarga a so gamma considerablemente. Da una banda, hè da a fine di l'anni 40; sempre è più spessu ghjucà i sonate di Beethoven è i ciculi di Schumann, miniature è opere maiò di Chopin, circannu di truvà una interpretazione sfarente di a musica di i grandi cumpusitori; da l'altra banda, arricchisce novi prugrammi cù musica muderna. In particulare, dopu à a guerra, era u primu à ghjucà i sonate 6th, 7th è 8th di Prokofiev, 2nd è 3rd sonate di Kabalevsky in America, in più, hà ghjucatu cù una brillantezza maravigghiusa. Horowitz dà vita à alcune di l'opere di l'autori americani, cumpresa a Sonata Barber, è in u stessu tempu include in cuncertu l'opere di Clementi è Czerny, chì eranu tandu cunsiderate solu una parte di u repertoriu pedagogicu. L'attività di l'artista in quellu tempu diventa assai intensa. Paria à parechji ch'ellu era à l'apogeu di u so putenziale criativu. Ma cum'è a "macchina di cuncertu" di l'America l'hà sottumessu torna, voce di scetticismu, è spessu ironia, cuminciaru à sente. Certi chjamanu u pianista un "magu", un "rat-catcher"; torna à parlà di u so impasse criativu, di l'indifferenza à a musica. I primi imitatori appariscenu nantu à u palcuscenicu, o piuttostu ancu l'imitatori di Horowitz - superbly equipati tecnicamente, ma internu viotu, ghjovani "tecnichi". Horowitz ùn avia micca studienti, cù uni pochi eccezzioni: Graffman, Jainis. È, dendu lezioni, hà insistitu constantemente "hè megliu fà i vostri sbagghi cà di copià i sbagli di l'altri". Ma quelli chì copianu Horowitz ùn vulianu micca seguità stu principiu: anu scumessa nantu à a carta ghjustu.

L'artista era penosamente cuscente di i segni di a crisa. È avà, dopu avè ghjucatu in u frivaru di u 1953 un cuncertu di gala à l'occasione di u 25 anniversariu di u so debut in Carnegie Hall, abbanduneghja dinò u palcuscenicu. Sta volta per un bellu pezzu, per 12 anni.

True, u silenziu cumpletu di u musicista durò menu di un annu. Dopu, à pocu à pocu, torna torna à registrà soprattuttu in casa, induve RCA hà equipatu un studiu sanu. I dischi rientrano l'un dopo l'altro - sonate di Beethoven, Scriabin, Scarlatti, Clementi, rapsodie di Liszt, opere di Schubert, Schumann, Mendelssohn, Rachmaninoff, Quadri di Mussorgskij in una mostra, trascrizioni proprie di a marcia "Stars and Stripes" di F. Sousa. , "Wedding March "Mendelssohn-Liszt, una fantasia da" Carmen "... In u 1962, l'artista si rompe cù a cumpagnia RCA, insatisfettu cù u fattu chì furnisce pocu alimentariu per a publicità, è cumencia à cooperà cù a cumpagnia Columbia. Ogni novu discu di u so cunvince chì u pianista ùn perde micca a so virtuosità fenomenale, ma diventa un interprete ancu più sottile è prufonda.

"L'artista, chì hè custrettu à stà in permanenza faccia à faccia cù u publicu, diventa devastatu senza mancu s'avvisa. Dà constantemente senza riceve in ritornu. Anni di evità di parlà in publicu m'hà aiutatu infine à truvà mè stessu è i mo veri ideali. Duranti l'anni folli di cuncerti - quì, quì è in ogni locu - mi sentu inturniatu - spiritualmente è artisticamente ", dirà dopu.

L'ammiratori di l'artista anu cridutu chì si scontranu cun ellu "faccia à faccia". Infatti, u 9 di maghju di u 1965, Horowitz ripigliò a so attività di cuncertu cù una performance in Carnegie Hall. L'interessu in u so cuncertu era senza precedente, i biglietti vinduti in una quistioni d'ore. Una parte significativa di l'audienza eranu ghjovani chì ùn l'avianu mai vistu prima, persone per quale era una legenda. "Pareva esattamente u listessu cum'è quandu era l'ultima volta quì 12 anni fà", G. Schonberg hà cummentatu. - Spalle alte, u corpu hè quasi immobile, ligeramente inclinatu à i chjavi; solu e mani è e dite travagliavanu. Per parechji ghjovani in u publicu, era guasi cum'è s'elli ghjucanu à Liszt o Rachmaninov, u pianista legendariu di u quale tutti parlanu, ma nimu ùn hà intesu parlà. Ma ancu più impurtante di l'immutabilità esterna di Horowitz era a profonda trasfurmazioni interna di u so ghjocu. "U tempu ùn hè micca firmatu per Horowitz in i dodici anni da a so ultima apparizione publica", hà scrittu u criticu di New York Herald Tribune Alan Rich. - A brillantezza abbagliante di a so tecnica, u putere incredibile è l'intensità di u spettaculu, a fantasia è a paleta culurita - tuttu questu hè stata cunservata intactu. Ma à u listessu tempu, una nova dimensione apparsu in u so ghjocu, per dì cusì. Di sicuru, quandu abbandunò u palcuscenicu di cuncertu à l'età di 48 anni, era un artista cumplettamente furmatu. Ma avà un interprete più prufonda hè ghjuntu à Carnegie Hall, è una nova "dimensione" in u so ghjocu pò esse chjamata maturità musicale. In l'ultimi anni, avemu vistu una galassia sana di ghjovani pianisti cunvince chì ponu ghjucà rapidamente è tecnicamente cun fiducia. È hè abbastanza pussibule chì a decisione di Horowitz di vultà à u palcuscenicu di cuncertu ghjustu avà hè stata a causa di a realizazione chì ci hè qualcosa chì ancu i più brillanti di sti ghjovani deve esse ricurdati. Duranti u cuncertu, hà insignatu una seria sana di lezioni preziose. Era una lezziò in l'estrazione di culori tremuli è scintillanti; era una lezziò in l'usu di rubato cun un gustu impeccable, soprattuttu vividly dimustratu in l'opere di Chopin, era una lezione brillanti in cumminendu i dettagli è l'inseme in ogni pezzu è ghjunghje à i culminanti più altu (in particulare cù Schumann). Horowitz hà lasciatu "sentimu i dubbiti chì l'anu afflittu tutti questi anni mentre cuntemplò u so ritornu à a sala di cuncertu. Hà dimustratu u rigalu preziosu chì avà pussede.

Ddu cuncertu memorable, chì annunziava u rinascimentu è ancu a nova nascita di Horowitz, hè stata seguita da quattru anni di frequenti spettaculi solisti (Horowitz ùn hà micca ghjucatu cù l'orchestra da u 1953). "Sò stancu di ghjucà davanti à un microfonu. Vuliu ghjucà per e persone. A perfezione di a tecnulugia hè ancu stancante ", ammette l'artista. In u 1968, hà ancu fattu a so prima apparizione televisiva in un filmu speciale per i ghjovani, induve hà realizatu parechje gemme di u so repertoriu. Allora - una nova pausa di 5 anni, è invece di cuncerti - novi gravazioni magnifichi: Rachmaninoff, Scriabin, Chopin. È à a vigilia di u so 70 anniversariu, u maestru rimarchevule torna à u publicu per a terza volta. Da tandu, ùn hà micca fattu troppu spessu, è solu durante u ghjornu, ma i so cuncerti sò sempre una sensazione. Tutti issi cuncerti sò arregistrati, è i dischi publicati dopu permettenu di imaginà chì forma pianistica maravigghiusa l'artista hà conservatu à l'età di 75, chì prufundità artistica è saviezza hà acquistatu; permette, almenu in parte, di capisce quale hè u stilu di u "finu Horowitz". In parte "perchè, cum'è i critichi americani sottolineanu, questu artista ùn hà mai duie interpretazioni identiche. Di sicuru, u stilu di Horowitz hè cusì peculiar è definitu chì ogni ascoltatore più o menu sufisticatu hè capaci di ricunnoscelu subitu. Una sola misura di qualcunu di e so interpretazioni à u pianoforte pò definisce stu stile megliu cà qualsiasi parolle. Ma hè impussibile, in ogni modu, micca di singurizà e qualità più eccezziunale - una varietà culuristica impressiunante, equilibriu lapidariu di a so tecnica fina, un putenziale di sonu enormu, è ancu di rubato eccessivamente sviluppatu è cuntrasti, opposizioni dinamichi spettaculari in a manu manca.

Hè cusì Horowitz oghje, Horowitz, familiar à milioni di persone da dischi è millaie di cuncerti. Hè impussibile di predichendu chì altre sorprese preparanu per l'ascultori. Ogni scontru cun ellu hè sempre un avvenimentu, sempre una festa. Cuncerti in i grandi cità di l'USA, cù quale l'artista celebrò u 50 anniversariu di u so debut americanu, diventenu tali vacanze per i so ammiratori. Unu d'elli, l'8 di ghjennaghju di u 1978, era soprattuttu significativu cum'è u primu spettaculu di l'artista cù una orchestra in un quartu di seculu: u terzu cuncertu di Rachmaninov hè statu realizatu, Y. Ormandy dirigutu. Uni pochi mesi dopu, a prima serata Chopin di Horowitz hà fattu in Carnegie Hall, chì dopu si trasformò in un album di quattru dischi. E dopu - serate dedicate à u so 75 anniversariu ... È ogni volta, esce in scena, Horowitz prova chì per un veru creatore, l'età ùn importa micca. "Sò cunvintu chì mi sò sempre sviluppatu cum'è pianista", dice. "Sò diventatu più calmu è più maturu cum'è l'anni passanu. S'e mi sentu ch'e ùn pudia ghjucà, ùn aghju micca osatu di apparisce nantu à a scena "...

Lascia un Audiolibro