Alexey Borisovich Lyubimov (Alexei Lubimov) |
Pianisti

Alexey Borisovich Lyubimov (Alexei Lubimov) |

Alexei Lubimov

Data di nascita
16.09.1944
Una prufessione
pianista, maestru
paese
Russia, URSS

Alexey Borisovich Lyubimov (Alexei Lubimov) |

Aleksey Lyubimov ùn hè micca una figura ordinaria in l'ambienti musicali è esecutivi di Mosca. Cuminciò a so carriera di pianistu, ma oghje ùn ci hè menu ragiuni per chjamà un clavecinista (o ancu un organistu). Guadagnatu fama cum'è solista; avà hè guasi un ghjucatore di ensemble prufessiunale. In regula, ùn ghjoca micca ciò chì l'altri ghjucanu - per esempiu, finu à a mità di l'anni ottanta, ùn hà praticamente mai interpretatu l'opere di Liszt, hà ghjucatu Chopin solu duie o trè volte - ma mette in i so prugrammi chì nimu, fora di ellu, eseguisce. .

Alexei Borisovich Lyubimov hè natu in Mosca. Hè accadutu chì trà i vicini di a famiglia Lyubimov in casa era un maestru ben cunnisciutu - a pianista Anna Danilovna Artobolevskaya. Ella attirò l'attenzione à u zitellu, hà verificatu e so capacità. E poi finiscinu in a Scola Centrale di Musica, trà i studienti di AD Artobolevskaya, sottu a so tutela, hà studiatu per più di deci anni - da u primu gradu à l'undecisimu.

"M'arricordu sempre di e lezioni cù Alyosha Lyubimov cun un sentimentu di gioia", disse AD Artobolevskaya. - M'arricordu di quandu hè ghjuntu prima à a mo classa, era ingenu, ingenu, direttu. Cum'è a maiò parte di i zitelli dotati, era distintu da una reazione viva è rapida à l'impressioni musicali. Cù piacè, hà amparatu diversi pezzi chì li sò stati dumandati, pruvatu à cumpone qualcosa ellu stessu.

Circa 13-14 anni, una frattura interna hà cuminciatu à esse nutatu in Alyosha. Un desideriu intensu per u novu si svegliò in ellu, chì ùn l'abbandunò mai più tardi. Si innamurìu passioni di Prokofiev, cuminciò à guardà più vicinu à a mudernità musicale. Sò cunvinta chì Maria Veniaminovna Yudina hà avutu una grande influenza nantu à questu in questu.

MV Yudina Lyubimov hè qualcosa cum'è un "nipote" pedagogicu: u so maestru, AD Artobolevskaya, hà pigliatu lezioni da un pianista sovieticu eccezziunale in a so ghjuventù. Ma assai prubabilmente Yudina hà nutatu Alyosha Lyubimov è l'hà individuatu trà l'altri micca solu per questu mutivu. L'hà impressiunatu cù u magazzinu stessu di a so natura creativa; à u turnu, hà vistu in ella, in e so attività, qualcosa vicinu è assimilatu à ellu stessu. "U cuncertu di Maria Veniaminovna, cum'è a cumunicazione persunale cun ella, hà servitu cum'è un grande impulsu musicale per mè in a mo ghjuventù", dice Lyubimov. À l'esempiu di Yudina, hà amparatu alta integrità artistica, senza cumprumissu in materia creativa. Probabilmente, in parte da ella è u so gustu per l'innuvazioni musicali, senza paura di affruntà e creazioni più audaci di u pensamentu cumpusitore mudernu (ne parleremu più tardi). Infine, da Yudina è qualcosa in u modu di ghjucà Lyubimov. Ùn hà micca vistu solu l'artista nantu à u palcuscenicu, ma ancu scontru cun ella in a casa di AD Artobolevskaya; cunniscia assai bè u pianismu di Maria Veniaminovna.

In u Conservatoriu di Mosca, Lyubimov hà studiatu per qualchì tempu cù GG Neuhaus, è dopu a so morte cù LN Naumov. Per dì a verità, ellu, cum'è una individualità artistica - è Lyubimov ghjunse à l'università cum'è una individualità digià stabilita - ùn hà micca assai in cumunu cù a scola romantica di Neuhaus. Tuttavia, crede chì hà amparatu assai da i so prufessori conservatori. Questu succede in l'arti, è spessu: arricchimentu attraversu cuntatti cù u cuntrariu creativamente ...

In u 1961, Lyubimov hà participatu à a cumpetizione All-Russian di musicisti è vincìu u primu postu. A so prossima vittoria - in Rio de Janeiro à u cuncorsu internaziunale di strumentisti (1965), - u primu premiu. Dopu – Montréal, cuncorsu di pianoforte (1968), quartu premiu. Curiosamente, sia in Rio de Janeiro sia in Montréal, riceve premii spiciali per u megliu spettaculu di musica cuntempuranea; u so prufilu artisticu da questu tempu emerge in tutta a so specificità.

Dopu avè graduatu da u cunsirvatoriu (1968), Lyubimov si stende per qualchì tempu in i so mura, accettendu u postu di maestru di l'inseme di camera. Ma in u 1975 abbanduneghja stu travagliu. "Aghju capitu chì aghju bisognu di fucalizza nantu à una cosa ..."

In ogni casu, hè avà chì a so vita si sviluppa in tale manera chì hè "dispersu", è abbastanza intenzionalmente. I so cuntatti creativi rigulari sò stabiliti cù un grande gruppu di artisti - O. Kagan, N. Gutman, T. Grindenko, P. Davydova, V. Ivanova, L. Mikhailov, M. Tolpygo, M. Pechersky ... I concerti cumuni sò urganizati. in i saloni di Mosca è altre cità di u paese, una seria di serate tematiche interessanti, sempre in qualchì modu originale, sò annunziate. Inseme di diverse cumpusizioni sò creati; Lyubimov spessu agisce cum'è u so capimachja o, cum'è i manifesti à volte dicenu, "coordinatore di musica". I so cunquisti di u repertoriu sò realizati di più è più intensamente : da una banda, si sfonda in permanenza in l'intestione di a musica antica, ammaistrà i valori artistici creati assai prima di JS Bach ; da l'altra banda, affirma a so autorità cum'è cunnoisseur è specialista in u campu di a mudernità musicale, versatu in i so aspetti più diversi - finu à a musica rock è l'esperimenti elettronichi, inclusi. Ci vole ancu esse dettu di a passione di Lyubimov per i strumenti antichi, chì hè stata crescente annantu à l'anni. Tuttu sta diversità apparente di tipi è forme di travagliu hà a so propria logica interna ? Senza dubbitu. Ci hè à tempu l'urganizazione è l'urganizazione. Per capiscenu questu, unu deve, almenu in termini ginirali, familiarizà cù l'opinioni di Lyubimov nantu à l'arti di l'interpretazione. In certi punti divergenu da quelli generalmente accettati.

Ùn hè micca troppu affascinatu (ùn l'oculta micca) cum'è una sfera d'attività creativa autocontenuta. Quì si tene, senza dubbitu, in una pusizioni spiciali trà i so culleghi. Sembra quasi uriginale oghje, quandu, in e parolle di GN Rozhdestvensky, "l'audienza vene à un cuncertu sinfonicu per sente u direttore, è à u teatru - per sente u cantante o fighjà a ballerina" (Rozhdestvensky GN Pensieri nantu à a musica. - M., 1975. P. 34.). Lyubimov enfatiza chì ellu hè interessatu à a musica stessu - cum'è una entità artistica, fenomenu, fenomenu - è micca in una gamma specifica di tematiche ligati à a pussibilità di e so diverse interpretazioni di scena. Ùn hè impurtante per ellu s'ellu deve entre in u palcuscenicu cum'è solista o micca. Hè impurtante per esse "dentru a musica", cum'è ellu hà dettu in una conversazione. Da quì a so attrazione à a musica cumuna, à u generu di l'ensemble da camera.

Ma ùn hè micca tuttu. Ci hè un altru. Ci sò troppu stencils nantu à u palcuscenicu di u cuncertu d'oghje, nota Lyubimov. "Per mè, ùn ci hè nunda di peggiu ca un timbru ..." Questu hè soprattuttu notevule quandu hè appiicatu à l'autori chì rapprisentanu i tendenzi più populari in l'arti di a musica, chì scrivevanu, per dì, in u XNUMXu seculu o à u turnu di u XNUMXth. Cosa hè attrattiva per i cuntimpuranii di Lyubimov - Shostakovich o Boulez, Cage o Stockhausen, Schnittke o Denisov? U fattu chì in relazione à u so travagliu ùn ci sò micca stereotipi interpretativi. "A situazione di spettaculu musicale si sviluppa quì inaspettatamente per l'ascoltatore, si sviluppa secondu e lege chì sò imprevisible in anticipu ..." dice Lyubimov. U listessu, in generale, in a musica di l'era pre-Bach. Perchè spessu truvate esempi artistici di i seculi XNUMXth-XNUMXth in i so prugrammi? Perchè e so tradizioni di realizazione sò longu persu. Perchè anu bisognu di qualchì novu approcciu interpretativu. New - Per Lyubimov, questu hè fundamentalmente impurtante.

Infine, ci hè un altru fattore chì determina a direzzione di a so attività. Hè cunvinta chì a musica deve esse realizatu nantu à i strumenti per quale hè stata creata. Certaines oeuvres sont au piano, d'autres au clavecin ou au virginal. Oghje hè pigliatu per scontru di ghjucà i pezzi di i vechji maestri nantu à un pianoforte di designu mudernu. Lyubimov hè contru à questu; questu distorsioni l'aspettu artisticu di a musica stessa è di quelli chì l'hà scrittu, sustene. Restanu unrevealed, assai suttilità - stylistic, timbre-coloristic - chì sò inherenti à e reliquie puetiche di u passatu, sò ridotti à nunda. Ghjucà, in u so parè, deve esse nantu à i veri strumenti antichi o sapientemente fatti copie di elli. Il interprète Rameau et Couperin au clavecin, Bull, Byrd, Gibbons, Farneby au virginal, Haydn et Mozart au piano à marteau (hammerklavier), musique pour orgue de Bach, Kunau, Frescobaldi et leurs contemporains à l'orgue. S'ellu hè necessariu, pò ricurdà à parechje altre arnesi, cum'è accadutu in a so pratica, è più di una volta. Hè chjaru chì, à longu andà, questu l'alluntana da u pianismu cum'è un mistieru lucale.

Da ciò chì hè statu dettu, ùn hè micca difficiule di cuncludi chì Lyubimov hè un artista cù i so idee, punti di vista è principii. Un pocu peculiar, à volte paradossale, alluntanendulu da i soliti chjassi battuti in l'arti di u spettaculu. (Ùn hè micca una coincidenza, ripetemu una volta, chì in a so ghjuventù era vicinu à Maria Veniaminovna Yudina, ùn hè micca una coincidenza chì l'hà marcatu cù a so attenzione.) Tuttu questu in sè stessu cumanda rispettu.

Ancu s'ellu ùn mostra micca una inclinazione particulari à u rolu di un solista, hà sempre à fà numeri solo. Non importa quant'ellu sia impaziente di immersi cumplettamente "dentro a musica", per ammuccià si, u so aspettu artisticu, quand'ellu hè nantu à u palcuscenicu, brilla in u spettaculu cù tutta a chiarezza.

Hè ritenutu daretu à l'instrumentu, cullucatu internamente, disciplinatu in i sentimenti. Forse un pocu chjusu. (Qualchì volta unu hà à sente di ellu - "natura chjusa".) Alien à ogni impulsività in dichjarazioni stage; a sfera di e so emozioni hè urganizata cum'è strettamente cum'è raghjone. Daretu à tuttu ciò chì faci, ci hè un cuncettu musicale ben pensatu. Apparentemente, assai in stu cumplessu artisticu vene da e qualità naturali, persunale di Lyubimov. Ma micca solu da elli. In u so ghjocu - chjaru, calibratu currettamente, raziunale in u sensu più altu di a parolla - si pò ancu vede un principiu esteticu assai definitu.

A musica, cum'è sapete, hè qualchì volta paragunata cù l'architettura, i musicisti cù l'architetti. Lyubimov in u so metudu criativu hè veramente simili à l'ultimi. Mentre ghjucava, pare chì custruisce cumpusizioni musicali. Cum'è s'ellu si erettava strutture sonore in u spaziu è u tempu. A critica hà nutatu à l'epica chì l'"elementu custruttivu" domina in i so interpretazioni; cusì era è resta. In tuttu u pianista hà a prupurziunalità, u calculu architettonicu, a prupurziunalità stretta. Se simu d'accordu cù B. Walter chì "a basa di tuttu l'arti hè l'ordine", ùn si pò micca ammette chì i fundamenti di l'arti di Lyubimov sò speranti è forti ...

Di solitu l'artisti di u so magazzinu enfasi Ubbittivu in u so accostu à a musica interpretata. Lyubimov hà longu è fundamentalmente negatu l'individualisimu è l'anarchia. (In generale, crede chì u metudu di scena, basatu annantu à una interpretazione puramente individuale di i capolavori interpretati da un concertista, diventerà una cosa di u passatu, è a discutibilità di stu ghjudiziu ùn l'inquiete micca in u minimu.) autore per ellu hè u principiu è a fine di tuttu u prucessu interpretativu, di tutti i prublemi chì si sviluppanu in questa cunnessione. . Un toccu interessante. A. Schnittke, dopu avè scrittu una volta una rivista di l'interpretazione di un pianista (e cumpusizioni di Mozart eranu in u prugramma), "hè stata sorpresa di truvà chì ella (rivista). sgiò C.) micca tantu nantu à u cuncertu di Lyubimov cum'è nantu à a musica di Mozart ". (Schnittke A. Note subjective nantu à a prestazione objetiva // Sov. Music. 1974. No. 2. P. 65.). A. Schnittke ghjunse à una cunclusione raghjone chì "ùn esse micca

un tali spettaculu, l'ascultori ùn averebbenu tanti pinsamenti annantu à sta musica. Forsi a più alta virtù di un interprete hè di affirmà a musica chì tocca, è micca ellu stessu. (Ibid.). Tuttu ciò chì sopra delinea chjaramente u rolu è u significatu fattore intellettuale in l'attività di Lyubimov. Hè appartene à a categuria di musicisti chì sò notevuli principalmente per u so pensamentu artisticu - precisu, capacious, unconventional. Tale hè a so individualità (ancu s'ellu ellu stessu hè contru à e so manifestazioni troppu categurichi); in più, forse u so latu più forte. E. Ansermet, cumpusitore è direttore d'orchestra svizzero di primura, ùn era forse micca luntanu da a verità quandu hà dichjaratu chì "ci hè un parallelismu incondizionatu trà a musica è a matematica". (Anserme E. Conversazioni di musica. – L., 1976. S. 21.). In a pratica creativa di certi artisti, s'ellu scrivenu musica o l'eseguisce, questu hè abbastanza evidenti. In particulare, Lyubimov.

Di sicuru, micca in ogni locu u so modu hè ugualmente cunvincente. Micca tutti i critichi sò soddisfatti, per esempiu, da u so spettaculu di Schubert - impromptu, valse, balli tedeschi. Ci vole à sente chì stu cumpusitore in Lyubimov hè qualchì volta un pocu emutivu, chì ùn manca di simplicità di cori, affettu sinceru, calore quì ... Forse hè cusì. Ma, in generale, Lyubimov hè di solitu precisa in i so aspirazioni di repertoriu, in a selezzione è a compilazione di prugrammi. Sapi bè induve u so pussedimenti di repertoriu, è induve a pussibilità di fallimentu ùn pò micca esse esclusa. Quelli autori à quale ellu riferisce, ch'elli sò i nostri cuntimpuranii o vechji maestri, di solitu ùn sò micca in cunflittu cù u so stile di interpretazione.

È un pocu più toccu à u ritrattu di u pianista - per un disegnu megliu di i so cuntorni individuali è e caratteristiche. Lyubimov hè dinamica; in regula, hè cunvenutu per ellu cunduce un discorsu musicale à tempi mossi è energici. Hà un forte, definitu u dito, "articulazione" eccellente, per utilizà una espressione generalmente utilizata per denotà qualità cusì impurtanti per l'artisti cum'è a dizione chjara è a pronuncia di scena intelligibile. Hè u più forte di tutti, forsi, in u calendariu musicale. Un pocu menu - in l'arregistramentu di u sonu di l'aquarelle. "A cosa più impressiunanti di u so ghjocu hè u toccato elettrificatu" (Ordzhonikidze G. Incontri di primavera cù Musica//Sov. Music. 1966. No 9. P. 109.), unu di i critichi di musica hà scrittu à a mità di l'anni sessanta. In gran parte, questu hè veru oghje.

In a seconda mità di i XNUMX, Lyubimov hà datu un'altra sorpresa à l'auditori chì parevanu abituati à ogni tipu di sorpresa in i so prugrammi.

Nanzu si dicia ch'ellu di solitu ùn accetta micca ciò chì a maiò parte di i musicisti di cuncertu gravitanu, preferendu spazii di repertoriu pocu studiatu, se micca completamente inesploratu. Hè statu dettu chì per un bellu pezzu ùn hà micca toccu l'opere di Chopin è Liszt. Allora, di colpu, tuttu cambiò. Lyubimov accuminciau a dedicà guasi sanu clavirabends à a musica di sti cumpusituri. In u 1987, per esempiu, hà ghjucatu in Mosca è in alcune altre cità di u paese trè Sonetti di Petrarca, u Valzeru dimenticatu n ° 1 è l'Etude in Fa minore (concertu) di Liszt, è ancu Barcarolle, ballate, nocturnes è mazurka di Chopin. ; u listessu cursu hè statu cuntinuatu in a stagione dopu. Certi pirsuni anu pigliatu questu cum'è una altra eccentricità da parte di u pianista - ùn sapete mai quanti di elli, dicenu, sò per u so contu ... Tuttavia, per Lyubimov in questu casu (cum'è, veramente, sempre) ci era una ghjustificazione interna. in ciò ch'ellu hà fattu: "Sò alluntanatu da sta musica per un bellu pezzu, chì ùn vecu assolutamente nunda di surprisante in a mo attrazione subitu svegliata per ella. Vogliu dì cun tutta certezza: vultà à Chopin è Liszt ùn era micca una speculativa, decisione "capitale" da a mo parte - per un bellu pezzu, dicenu, ùn aghju micca ghjucatu questi autori, avissi avutu ghjucatu ... No , innò, eru ghjustu attiratu da elli. Tuttu hè vinutu da un locu di l'internu, in termini puramente emotivi.

Chopin, per esempiu, hè diventatu quasi un cumpusitore mezzu scurdatu per mè. Puderaghju dì chì l'aghju scupertu per mè stessu - cum'è qualchì volta sò scuperti capolavori di u passatu senza meritu scurdatu. Forse hè per quessa ch'e aghju svegliatu un sentimentu cusì vivu è forte per ellu. È u più impurtante, mi sentu chì ùn aghju micca un cliche interpretativu indurita in relazione à a musica di Chopin - dunque, possu ghjucà.

A listessa cosa hè accaduta cù Liszt. In particulare vicinu à mè oghje hè u tardu Liszt, cù a so natura filusòfica, u so mondu spirituale cumplessu è sublime, misticism. È, sicuru, cù u so culore di sonu originale è raffinatu. Hè cun grande piacè ch'e aghju avà ghjucà à Nuvole Grigie, Bagatelles senza Chjave, è altre opere di Liszt di l'ultimu periodu di u so travagliu.

Forse u mo appellu à Chopin è Liszt avia un tali fondu. Aghju longu nutatu, eseguendu l'opere di l'autori di u seculu XNUMXth, chì parechji di elli portanu un riflessu chjaramente distinguibile di u romanticismu. In ogni casu, vecu chjaramente sta riflessione – sia paradossale à u primu sguardu – in a musica di Silvestrov, Schnittke, Ligeti, Berio… In fine, sò ghjuntu à a cunclusione chì l'arte muderna deve assai più à u romanticismu chè prima. cridutu. Quandu eru imbutu di stu pensamentu, aghju statu attiratu, per dì cusì, à e fonti primarie - à l'era da quale hè andatu tantu, hà ricevutu u so sviluppu sussegwente.

Per via, sò attrattu oghje micca solu da i luminari di u romanticismu - Chopin, Liszt, Brahms ... Sò ancu di grande interessu à i so cuntimpuranii più ghjovani, cumpusitori di u primu terzu di u seculu XNUMX, chì anu travagliatu à u turnu di dui anni. epoche - classicismu è romanticismu, cunnetta cù l'altri. Aghju avà in mente autori cum'è Muzio Clementi, Johann Hummel, Jan Dussek. Ci hè ancu assai in i so cumpusizioni chì aiutanu à capisce l'ulteriori modi di sviluppu di a cultura musicale mundiale. U più impurtante, ci hè parechje persone brillanti è talentu chì ùn anu micca persu u so valore artisticu ancu oghje ".

In u 1987, Lyubimov hà ghjucatu u Concertu sinfonicu per dui pianoforti cù l'orchestra di Dussek (a parte di u sicondu pianu era interpretata da V. Sakharov, accumpagnatu da l'orchestra diretta da G. Rozhdestvensky) - è questu travagliu, cum'è s'aspittava, hà suscitatu un grande interessu. trà u publicu.

È un altru hobby di Lyubimov deve esse nutatu è spiegatu. No menu, se micca più inesperu, chì a so fascinazione per u romanticismu d'Europa Occidentale. Questu hè un anticu romanza, chì u cantante Viktoria Ivanovna "scupertu" per ellu pocu tempu. "In verità, l'essenza ùn hè micca in u romanzu cum'è tali. Sò generalmente attrattu da a musica chì sonava in i saloni aristocratici di a mità di u seculu passatu. Dopu tuttu, hà servitu cum'è un eccellenti mezu di cumunicazione spirituale trà e persone, hà permessu di trasmette l'esperienze più profonde è intime. In parechje manere, hè u cuntrariu di a musica chì hè stata realizata nantu à un grande palcuscenicu di cuncertu - pomposo, forte, spumanti cù vestiti di sonu dazzlingly brillanti, luxu. Ma in l'arti di u salone - s'ellu hè veramente veru, l'arte alta - pudete sentu sfumature emotive assai sottili chì sò caratteristiche di questu. Hè per quessa chì hè preziosa per mè ".

À u listessu tempu, Lyubimov ùn impedisce micca di ghjucà musica chì era vicinu à ellu in l'anni precedenti. Attachment à l'antichità distanti, ùn cambia micca è ùn cambia micca. In u 1986, per esempiu, hà lanciatu l'età d'oru di u Clavecinu seria di cuncerti, previstu per parechji anni avanti. In parte di stu ciclu, hà interpretatu a Suite in re minore di L. Marchand, a suite «Celebrazioni di u grande è anticu Menestrand» di F. Couperin, è ancu parechje altre opere di st'autore. Indubbiamente interessu à u publicu era u prugramma "Festa Gallant à Versailles", induve Lyubimov includeu miniature strumentali di F. Dandrieu, LK Daken, JB de Boismortier, J. Dufly è altri cumpusitori francesi. Ci vole dinù à menziunà Lyubimov in cuntinuu cuntinuu custituitu cun T. Grindenko (cumpusizioni viulinu di A. Corelli, FM Veracini, JJ Mondonville), O. Khudyakov (suites per flauta è bass digitale di A. Dornell è M. de la Barra ); on ne peut que rappeler, enfin, les soirées musicales dédiées à FE Bach...

Tuttavia, l'essenza di a materia ùn hè micca in a quantità truvata in l'archivi è ghjucatu in publicu. A cosa principal hè chì Lyubimov oghje si mostra, cum'è prima, cum'è un "restauratore" espertu è sapientu di l'antichità musicale, hà sapientemente tornatu à a so forma originale - a bellezza grazia di e so forme, a galanteria di a decorazione di u sonu, a sutilezza speciale è a so forma originale. delicatezza di dichjarazioni musicali.

... In l'ultimi anni, Lyubimov hà avutu parechji viaghji interessanti à l'esteru. Devu dì chì prima, prima di elli, per un bellu pezzu (circa 6 anni) ùn hà micca viaghjatu fora di u paese. È solu perchè, da u puntu di vista di certi funzionari chì guidò a cultura musicale à a fini di l'anni settanta è u principiu di l'anni ottanta, hà realizatu "micca quelli" opere chì duverebbe esse realizatu. A so predilezzione per i cumpusitori cuntempuranei, per i cosi-chiamati "avant-garde" - Schnittke, Gubaidulina, Sylvestrov, Cage, è altri - ùn hà micca, per dì un pocu, simpatizzanu "à a cima". A domesticità furzata prima hà sbulicatu Lyubimov. È quale di l'artisti di cuncertu ùn saria micca sbulicatu in u so postu? Tuttavia, i sentimenti si calanu dopu. "Aghju capitu chì ci sò qualchi aspetti pusitivi in ​​questa situazione. Hè statu pussibule di cuncentrazione sanu à u travagliu, à amparà e cose novi, perchè nisuna assenza distante è longa da a casa mi distrava. È in verità, durante l'anni chì era un artista "limitatu di viaghju", aghju sappiutu amparà assai prugrammi novi. Allora ùn ci hè micca male senza bè.

Avà, cum'è dicenu, Lyubimov hà ripigliatu a so vita nurmale di tour. Ricertamenti, cù l'orchestra diretta da L. Isakadze, hà ghjucatu u Concerto di Mozart in Finlandia, hà datu parechji clavirabends solista in RDA, Olanda, Belgio, Austria, etc.

Cum'è ogni veru, grande maestru, Lyubimov hà so publicu. In gran parte, questi sò ghjovani - l'audienza hè inquieta, avidità per un cambiamentu di impressioni è diverse innovazioni artistiche. Guadagnate simpatia tali publicu, gode di a so attenzione stabile per parechji anni ùn hè micca un compitu faciule. Lyubimov hà sappiutu fà. Ci hè sempre bisognu di cunferma chì u so artu porta veramente qualcosa impurtante è necessariu per a ghjente?

G. Tsypin, 1990

Lascia un Audiolibro