Overture |
Termini di musica

Overture |

categurie di dizziunariu
termini è cuncetti, generi musicali

Ouverture francese, da lat. apertura - apertura, principiu

Introduzione strumentale à una rappresentazione teatrale cù musica (opera, ballet, operetta, dramma), à un travagliu vocal-instrumentale cum'è una cantata è oratoriu, o à una seria di pezzi strumentali cum'è una suite, in u XXmu seculu. Ancu per i filmi. Un tipu speziale di U. - cunc. un dramma cù qualchi funziunalità teatrali. prototipu. Dui tipi basi U. - un ghjocu chì hà una introduzione. funzione, è sò indipendenti. prod. cù una definizione figurativa è cumpusitiva. proprietà-interagiscenu in u prucessu di sviluppu di u generu (a partesi da u 20u seculu). Una caratteristica cumuna hè u teatru più o menu pronunzianu. a natura di U., "a cumminazzioni di i funziunalità più carattiristichi di u pianu in a so forma più impressiunanti" (BV Asafiev, Selected Works, vol. 19, p. 1).

A storia di U. data di i primi stadi di u sviluppu di l'opera (Italia, u turnu di i seculi XVI-XVII), ancu s'è u terminu stessu hè statu stabilitu in a 16a mità. 17esimu seculu in Francia è poi si sparghje. A toccata in l'opera Orfeo di Monteverdi (2) hè cunsiderata cum'è a prima. A musica di fanfara riflette l'antica tradizione di l'apertura di spettaculi cù fanfare invitanti. Dopu talianu. intruduzioni di l'opera, chì sò una sequenza di 17 rùbbriche - fast, slow and fast, sottu u nome. I « sinfonii » (sinfonia) sò stati fissati in l’opere di a scola opera napulitana (A. Stradella, A. Scarlatti). I rùbbriche estremi sò spessu inclusi e custruzzioni di fugue, ma u terzu più spessu hà una danza domestica di genere. caractère, tandis que le milieu se distingue par la mélodie, le lirisme. Hè abitudine di chjamà tali sinfonii operatichi Italian U. In parallelu, un altru tipu di 1607-part U. sviluppatu in Francia, u classicu. campioni di un tagliu sò stati creati da JB Lully. Per u francese U. hè tipicamenti seguita da una intruduzioni lenta, maestosa, una parte di fuga rapida, è una custruzzione lenta finale, ripetendu cuncisamente u materiale di l'intruduzioni o s'assumiglia à u so caratteru in termini ginirali. In certi campioni successivi, a sezione finale hè stata omessa, essendu rimpiazzata da una custruzzione di cadenza à un ritmu lento. In più di i cumpusitori francesi, un tipu di francese. W. hà usatu. cumpusitori di u 3u pianu. XVIII seculu (JS Bach, GF Handel, GF Telemann è altri), anticipendu cun ellu micca solu opere, cantate è oratori, ma ancu instr. suites (in l'ultimu casu, u nome U. qualchì volta allargatu à tuttu u ciculu di suite). U rolu principali era ritenutu da l'opera U., a definizione di e funzioni di un sciame hà causatu assai opinioni cunflitti. Qualchi musica. e figure (I. Mattheson, IA Shaibe, F. Algarotti) ponenu a dumanda di una cunnessione ideologica è musicale-figurativa trà l'opera è l'opera ; in u dipartimentu In certi casi, i cumpusituri facianu stu tipu di cunnessione in i so strumenti (Handel, in particulare JF Rameau). U puntu di svolta decisivu in u sviluppu di l'U. hè vinutu in u 3u pianu. XVIII mu seculu grazia à l'appruvazioni di a sonata-sinfonia. principii di sviluppu, oltri l 'attività di riforma di KV Gluck, chì interpretatu U. cum'è "entra. rivista di u cuntenutu di l'opera. Ciclicu. u tipu hà lasciatu u locu à u U. in una sola parte in forma di sonata (qualchì volta cù una breve introduzione lenta), chì generalmente trasmette u tonu duminante di u dramma è u caratteru di u principale. cunflittu ("Alceste" da Gluck), chì in u dipartimentu. casi hè cuncretizatu da l'usu di a musica in U. currispundente. opéras ("Iphigénie in Aulis" de Gluck, "L'enlèvement du sérail", "Don Giovanni" de Mozart). I mezi. I cumpusitori di u gran periodu francese hà fattu una cuntribuzione significativa à u sviluppu di l'opera opera. rivuluzione, principarmenti L. Cherubini.

Escludi. U travagliu di L. Beethoven hà ghjucatu un rolu in u sviluppu di u generu di wu. Rinfurzà a tematica musicale. cunnessione cù l'opera in 2 di e versioni più impressiunanti di W. à "Fidelio", riflette in i so musi. sviluppu di i mumenti più impurtanti di drammaturgia (più semplice in Leonora N ° 2, tenendu in contu i specifichi di a forma sinfonica - in Leonora N ° 3). Un tipu simile di dramma eroicu. Beethoven hà fissatu l'ouverture di u prugramma in musica per drammi (Coriolanus, Egmont). I cumpusituri romantichi tedeschi, chì sviluppanu e tradizioni di Beethoven, saturanu W. cù temi opera. Quandu selezziunate per U. i musi più impurtanti. imaghjini di l'opera (spessu - leitmotiv) è in cunfurmità cù a so sinfonia. Cum'è u cursu generale di a trama operatica si sviluppa, W. diventa un "drama strumentale" relativamente indipindenti (per esempiu, W. à l'opera The Free Gunner di Weber, The Flying Dutchman è Tannhäuser di Wagner). In talianu. a musica, cumpresa quella di G. Rossini, ferma in fondu u vechju tipu di U. – senza direttu. ligami cù u sviluppu tematicu è trama di l'opera; l'eccezzioni hè a cumpusizioni per l'opera Guglielmu Tell (1829) di Rossini, cù a so cumpusizioni in una sola pezza è a generalizazione di i mumenti musicali più impurtanti di l'opera.

successi europei. A musica sinfonia in generale è, in particulare, a crescita di l'indipendenza è a cumplessità conceptuale di e sinfonie operu hà cuntribuitu à l'emergenza di a so varietà di genre speciale, a sinfonia di u prugramma di cuncertu (un rolu impurtante in questu prucessu hè ghjucatu da l'opere di H. Berlioz è F. Mendelssohn-Bartholdy). In a forma sonata di tali U., ci hè una tendenza notevuli versu una sinfonia estesa. u sviluppu (previamente i puemi operichi sò spessu scritti in forma di sonata senza elaburazione), chì più tardi hà purtatu à l'emergenza di u generu di puema sinfonicu in l'opera di F. Liszt; dopu stu genre si trova in B. Smetana, R. Strauss, è altri. In u 19u seculu. U. di natura applicata sò guadagnatu pupularità - "solemn", "benvenuti", "anniversariu" (unu di i primi esempi hè Beethoven "Name Day" overture, 1815). Genre U. era a fonte più impurtante di sinfonia in russa. musica à MI Glinka (in u 18u seculu, ouvertures di DS Bortnyansky, EI Fomin, VA Pashkevich, in u principiu di u 19u seculu - da OA Kozlovsky, SI Davydov). Cuntribuzione preziosa à u sviluppu di decomp. tipi di U. sò stati introduttu da MI Glinka, AS Dargomyzhsky, MA Balakirev, è altri, chì anu creatu un tipu spiciale di caratteristiche naziunale U., spessu usendu temi folk (per esempiu, l'overtures "Spanish" di Glinka, "Overture nantu à i temi di trè canzoni russe" di Balakirev è altri). Sta varietà cuntinueghja à sviluppà in u travagliu di cumpusitori suviètici.

In u 2u pianu. 19u seculu I cumpusitori giranu à u generu W. assai menu freti. In l'opera, hè gradualmente rimpiazzatu da una introduzione più corta micca basatu nantu à i principii di sonata. Hè di solitu sustinutu in un caratteru, assuciatu à l'imaghjini di unu di l'eroi di l'opera ("Lohengrin" di Wagner, "Eugene Onegin" di Tchaikovsky) o, in un pianu puramente espositivu, introduce parechje imagine principale ("Carmen" di Wiese); fenomeni simili sò osservati in balletti (Coppelia da Delibes, Swan Lake da Tchaikovsky). Entre. un muvimentu in l'opera è u ballet di questu tempu hè spessu chjamatu introduzione, introduzione, preludiu, etc. L'idea di preparazione per a percepzione di l'opera supplanta l'idea di una sinfonia. relling di u so cuntenutu, R. Wagner ripetutamente hà scrittu annantu à questu, partendu gradualmente in u so travagliu da u principiu di un U prugrammaticu allargatu. asempii brillanti di sonata U. cuntinueghjanu à cumparisce in i musi. teatru 2u pianu. XIX seculu ("I Maestri Cantori di Norimberga" di Wagner, "Forza di u Destino" di Verdi, "Pskovite" di Rimsky-Korsakov, "Prince Igor" di Borodin). Basatu nantu à e lege di a forma di sonata, W. si trasforma in una fantasia più o menu libera nantu à i temi di l'opera, à volte cum'è un potpourri (quest'ultimu hè più tipicu di l'operetta ; l'esempiu classicu hè Die Fledermaus di Strauss). In ocasu ci sò U. nantu à indipindenti. materiale tematicu (ballet "U schiaccianoci" di Tchaikovsky). À u cunc. u stadiu U. hè sempre di più in u locu di a sinfonia. puema, ritrattu sinfonicu o fantasia, ma ancu quì e caratteristiche specifiche di l'idea portanu qualchì volta à a vita un teatru vicinu. varietà di u generu W. (Bizet's Motherland, W. fantasies Romeo è Juliet è Hamlet di Tchaikovsky).

In u 20u seculu U. in forma di sonata sò rari (per esempiu, l'ouverture di J. Barber à "School of Scandal" di Sheridan). Conc. variità, però, cuntinueghjanu à gravità versu a sonata. Frà elli, i più cumuni sò nat.-caratteristiche. (nantu à temi folk) è solenni U. (una mostra di l'ultime hè l'Overture Festive di Shostakovich, 1954).

Da vede: Seroff A., Der Thcmatismus der Leonoren-Ouvertère. Eine Beethoven-Studie, "NZfM", 1861, Bd 54, No 10-13 (traduzzione russa - Thematismus (Thematismus) di l'ouverture à l'opera "Leonora". Etude nantu à Beethoven, in u libru: Serov AN, Articuli critichi, Vol. 3, St. Petersburg, 1895, u listessu, in u libru: Serov AN, Articuli selezziunati, Vol. 1, M.-L., 1950); Igor Glebov (BV Asafiev), Overture "Ruslan and Lyudmila" di Glinka, in u libru: Musical Chronicle, Sat. 2, P., 1923, u listessu, in u libru: Asafiev BV, Izbr. opere, vol. 1, M., 1952; u so propiu, Nantu à l'ouverture classica francese è in particulare nantu à l'ouverture Cherubini, in u libru: Asafiev BV, Glinka, M., 1947, u listessu, in u libru: Asafiev BV, Izbr. opere, vol. 1, M., 1952; Koenigsberg A., Mendelssohn Overtures, M., 1961; Krauklis GV, Ouvertures d'opéra de R. Wagner, M., 1964; Tsendrovsky V., Ouvertures è introduzioni à l'opera di Rimsky-Korsakov, M., 1974; Wagner R., De l'ouverture, Revue et Gazette musicale de Paris, 1841, Janvier, Ks 3-5 lo stesso, nel libro: Richard Wagner, Articoli e materiali, Mosca, 1841).

GV Krauklis

Lascia un Audiolibro