Pierre Boulez |
Compositori

Pierre Boulez |

Pierre Boulez

Data di nascita
26.03.1925
Data di morte
05.01.2016
Una prufessione
cumpusitore, direttore d'orchestra
paese
Francia

In marzu di u 2000, Pierre Boulez hà fattu 75 anni. Sicondu un criticu britannicu fervente, l'ampiezza di e celebrazioni di l'anniversariu è u tonu di a doxologia averia imbarazzatu ancu Wagner stessu: "à un esterno, puderia pare chì parlemu di u veru salvatore di u mondu musicale".

In i dizionari è l'enciclopedia, Boulez appare cum'è un "compositore è direttore d'orchestra francese". A parte di leone di l'onori hè andata, senza dubbitu, à Boulez u cunduttore, chì l'attività ùn hè micca diminuita annantu à l'anni. In quantu à Boulez cum'è cumpusitore, in l'ultimi vint'anni ùn hà micca creatu nunda di fundamentale novu. Intantu, l'influenza di u so travagliu nantu à a musica occidentale di a post-guerra ùn pò micca esse sopravvalutata.

In u 1942-1945, Boulez hà studiatu cù Olivier Messiaen, chì a classa di cumpusizioni à u Conservatoriu di Parigi diventò forse u principale "incubatore" di idee d'avanguardia in l'Europa Occidentale liberata da u nazismu (dopu à Boulez, altri pilastri di l'avanguardia musicale - Karlheinz). Stockhausen, Yannis Xenakis, Jean Barrake, György Kurtág, Gilbert Ami è assai altri). Messiaen hà trasmissu à Boulez un interessu particulare in i prublemi di ritmu è di culore strumentale, in i culturi musicali non europei, è ancu in l'idea di una forma composta di frammenti separati è ùn implica micca un sviluppu coherente. U sicondu mentore di Boulez era Rene Leibovitz (1913-1972), un musicista d'origine polacca, un studiente di Schoenberg è Webern, un teoricu ben cunnisciutu di a tecnica seriale dodecafonica (dodecafonia); quest'ultima hè stata abbracciata da i ghjovani musicisti europei di a generazione di Boulez cum'è una vera rivelazione, cum'è una alternativa assolutamente necessaria à i dogmi di eri. Boulez hà studiatu ingegneria seriale sottu Leibowitz in u 1945-1946. Prestu hà fattu u so debut cù a Prima Sonata per Pianu (1946) è a Sonatina per Flauta è Pianu (1946), opere d'una scala relativamente modesta, fatta secondu e ricette di Schoenberg. D'autres premiers opus de Boulez sont les cantates The Wedding Face (1946) et Le soleil des eaux (1948) (tous deux sur des vers du remarquable poète surréaliste René Char), la Seconde Sonate pour piano (1948), Le livre pour quatuor à cordes (1949). XNUMX) - sò stati creati sottu a influenza cumuna di i dui prufessori, è ancu Debussy è Webern. L'individualità luminosa di u ghjovanu cumpusitore si manifestava, prima di tuttu, in a natura inquieta di a musica, in a so texture nervously strappata è l'abbundanza di cuntrasti dinamichi è di tempo.

Au début des années 1950, Boulez s'éloigna avec défi de la dodécaphonie orthodoxe Schoenbergiana que lui avait enseignée Leibovitz. In u so necrologio à u capu di a nova scola viennese, intitulatu di sfida "Schoenberg hè mortu", hà dichjaratu a musica di Schoenberg arradicata in u Romantisimu tardu è dunque esteticamente irrilevante, è hà impegnatu in esperimenti radicali in a rigida "strutturazione" di diversi paràmetri di a musica. In u so radicalismu d'avanguardia, u ghjovanu Boulez hà qualchì volta chjaramente attraversatu a linea di ragiò: ancu u publicu sofisticatu di i festivali internaziunali di musica cuntempuranea in Donaueschingen, Darmstadt, Varsavia, restava in u megliu indifferente à i partituri indigestibili di u so periodu cum'è "Polifonia". -X” per 18 strumenti (1951) è u primu libru di Strutture per dui pianoforti (1952/53). Boulez hà spressu u so impegnu incondizionatu à e tecniche novi per l'urganizazione di u materiale sonu micca solu in u so travagliu, ma ancu in articuli è dichjarazioni. Allora, in unu di i so discorsi in u 1952, hà annunziatu chì un cumpusitore mudernu chì ùn sentia micca a necessità di tecnulugia seriale, solu "nimu hà bisognu". In ogni casu, assai prestu i so punti di vista sbulicati sottu l'influenza di a cunniscenza cù u travagliu di i culleghi micca menu radicali, ma micca cusì dogmatici - Edgar Varese, Yannis Xenakis, Gyorgy Ligeti; dopu, Boulez hà fattu vuluntà a so musica.

U stilu di Boulez cum'è cumpusitore hà evolutu versu una più grande flessibilità. In u 1954, da sottu à a so penna hè ghjuntu "A Hammer without a Master" - un ciclu vocale-strumentale in nove parti per contralto, flauta alto, xylorimba (xylophone cù una gamma estesa), vibraphone, percussioni, chitarra è viola à e parolle di René Char. . Ùn ci hè micca episodi in The Hammer in u sensu di solitu; à u listessu tempu, tuttu l'inseme di parametri di u tessulu sonante di u travagliu hè determinatu da l'idea di serialità, chì nega ogni forma tradiziunale di regularità è sviluppu è affirma u valore inherente di i mumenti individuali è i punti di u tempu musicale - spaziu. L'atmosfera unica di timbre di u ciculu hè determinata da a cumminazzioni di una voce femminile bassa è strumenti vicinu à questu (alto) registru.

In certi lochi, appariscenu effetti esotici, chì ricordanu u sonu di u gamelan tradiziunale indonesianu (orchestra di percussione), l'instrumentu di corda koto giapponese, etc. Igor Stravinsky, chì hà assai apprezzatu stu travagliu, paragunò a so atmosfera sonora cù u sonu di i cristalli di ghiaccio chì battevanu. contr'à a tazza di vetru di u muru. U Hammer hè passatu in a storia cum'è una di e partiture più squisite, esteticamente senza compromessi, esemplari da l'apogeu di a "grande avant-garde".

A musica nova, soprattuttu a musica d'avanguardia, hè generalmente rimproverata per a so mancanza di melodia. In quantu à Boulez, un tali rimproveru hè, in modu strettu, inghjustu. L'espressività unica di e so melodie hè determinata da u ritmu flexible è cambiante, l'evitazione di strutture simmetriche è ripetitive, melismatics ricchi è sofisticati. Cù tutta a "custruzzione" raziunale, i linii melodichi di Boulez ùn sò micca secchi è senza vita, ma plastica è ancu eleganti. U stilu melodicu di Boulez, chì hà pigliatu forma in opusi ispirati da a puesia fantasiosa di René Char, hè sviluppatu in "Dui improvisazioni dopu à Mallarmé" per soprano, percussioni è arpa nantu à i testi di dui sonetti di u simbolista francese (1957). Boulez hà aghjustatu dopu una terza improvvisazione per soprano è orchestra (1959), è ancu un muvimentu introduttivu principarmenti strumentale "The Gift" è un gran finale orchestrale cù una coda vocale "The Tomb" (i dui testi di Mallarmé; 1959-1962) . U ciculu di cinque muvimenti risultatu, intitulatu "Pli selon pli" (traduttu à pocu pressu "Fold by Fold") è sottutitulatu "Ritrattu di Mallarmé", hè statu fattu per a prima volta in u 1962. U significatu di u tìtulu in questu cuntestu hè una cosa cusì: velu lanciatu nantu à u ritrattu di u pueta pianu pianu, piega à piega, si sguassate mentre a musica si sviluppa. U ciculu « Pli selon pli », chì dura circa un’ora, ferma a partitura più munumentale, più grande di u cumpusitore. À u cuntrariu di e preferenze di l'autore, vogliu chjamà una « sinfonia vocale » : si merita stu nome di generu, sia solu perchè cuntene un sistema sviluppatu di cunnessione tematiche musicali trà e parti è s'appoghja nantu à un core dramaticu assai forte è efficace.

A sapete, l'atmosfera sfuggente di a puesia di Mallarmé avia un attrattu eccezziunale per Debussy è Ravel.

Après avoir rendu hommage à l'aspect symboliste-impressionniste de l'œuvre du poète dans The Fold, Boulez s'est concentré sur sa création la plus étonnante – le Livre inachevé, publié à titre posthume, dans lequel « chaque pensée est un rouleau d'os » et qui, dans l'ensemble, ressemble una "sparghjera spontanea di stelle", vale à dì, hè custituita da frammenti artistici autonomi, micca ordinati in linea, ma internamente interconnessi. U "Libru" di Mallarmé hà datu à Boulez l'idea di a chjamata forma mobile o "work in progress" (in inglese - "work in progress"). A prima sperienza di stu tipu in l'opara di Boulez hè a Terza Sonata per Pianu (1957); i so rùbbriche ("formanti") è l'episodi individuali in sezzioni ponu esse realizati in ogni ordine, ma unu di i formanti ("constellation") deve certamente esse in u centru. A sonata hè seguita da Figures-Doubles-Prismes per orchestra (1963), Domaines per clarinetto è sei gruppi di strumenti (1961-1968) è una serie d'altri opusi chì sò sempre rivisitati è editati da u cumpusitore, postu chì in principiu sò ùn pò esse cumpletu. Una di e pochi partiture Boulez relativamente tardive cù una forma data hè u solemne "Ritual" di mezz'ora per grande orchestra (1975), dedicatu à a memoria di l'influente cumpusitore, maestru è direttore d'orchestra talianu Bruno Maderna (1920-1973).

Da u principiu di a so carriera prufessiunale, Boulez hà scupertu un talentu urganisazione eccezziunale. In u 1946, hà pigliatu u postu di direttore musicale di u teatru di Parigi Marigny (The'a ^ tre Marigny), guidatu da u famosu attore è mette in scena Jean-Louis Barraud. In u 1954, sottu l'auspice di u teatru, Boulez, inseme cù German Scherkhen è Piotr Suvchinsky, fundò l'urganisazione di cuncerti "Domain musical" ("The Domain of Music"), chì hà direttu finu à 1967. U so scopu era di prumove l'antica è a musica muderna, è l'orchestra di camera di Domain Musical divintò un mudellu per parechji inseme chì interpretanu a musica di u XXu seculu. Sottu a direzzione di Boulez, è più tardi u so studiente Gilbert Amy, l'orchestra di u Domaine Musical hà arregistratu nantu à i dischi assai opere di novi cumpusitori, da Schoenberg, Webern è Varese à Xenakis, Boulez stessu è i so cumpagni.

Dapoi a mità di l'anni sessanta, Boulez hà intensificatu a so attività cum'è direttore d'opera è sinfonia di u tippu "ordinariu", micca specializatu in l'interpretazione di musica antica è muderna. In cunsiquenza, a produtividade di Boulez cum'è cumpusituri hà diminuitu significativamente, è dopu à u "Ritual" si firmò per parechji anni. Unu di i ragiuni di questu, cù u sviluppu di a carriera di u direttore, era u travagliu intensivu nantu à l'urganizazione in Parigi di un grandioso centru per a nova musica - l'Istitutu di Ricerca Musicale è Acoustica, IRCAM. In l'attività di l'IRCAM, di quale Boulez era direttore finu à u 1992, si distinguenu duie direzzione cardinali: a prumuzione di a nova musica è u sviluppu di tecnulugia di sintesi di sonu. A prima azzione publica di l'istitutu era un ciculu di 70 cuncerti di musica di u 1977u seculu (1992). À l'istitutu, ci hè un gruppu di spettaculu "Ensemble InterContemporain" ("International Contemporary Music Ensemble"). In tempi diversi, l'inseme era guidatu da diversi cunduttori (dapoi u 1982, l'inglese David Robertson), ma hè Boulez chì hè u so direttore artisticu informale o semi-formale generalmente ricunnisciutu. A basa tecnologica di l'IRCAM, chì include l'equipaggiu di sintesi di u sonu di punta, hè dispunibule per i cumpusitori di tuttu u mondu; Boulez l'hà utilizatu in parechji opusi, u più significativu di quale hè "Responsorium" per l'ensemble strumentale è i soni sintetizzati nantu à l'urdinatore (1990). In i XNUMXs, un altru prughjettu Boulez à grande scala hè statu implementatu in Parigi - u cuncertu, u museu è u cumplessu educativu Cite 'de la musique. Parechje crede chì l'influenza di Boulez nantu à a musica francese hè troppu grande, chì u so IRCAM hè una istituzione di tipu sectariu chì cultivà artificialmente un tipu di musica scolastica chì hà longu persu a so rilevanza in altri paesi. Inoltre, a presenza eccessiva di Boulez in a vita musicale di Francia spiega u fattu chì i cumpusitori moderni francesi chì ùn appartenenu micca à u circulu Boulezianu, è ancu i cunduttori francesi di a generazione media è ghjovana, ùn riescenu à fà una carriera internaziunale solida. Ma sia cusì, Boulez hè abbastanza famosu è auturità per, ignurà l'attacchi critichi, cuntinueghja à fà u so travagliu, o, se vulete, perseguite a so pulitica.

Sè, cum'è un cumpusitore è una figura musicale, Boulez evoca una attitudine difficiuli versu ellu stessu, allora Boulez cum'è un direttore pò esse chjamatu cun piena fiducia unu di i più grandi rapprisintanti di sta professione in tutta a storia di a so esistenza. Boulez ùn hà micca ricivutu una educazione speciale, nantu à i prublemi di a tecnica di dirigenza hè statu cunsigliatu da i cunduttori di l'anziani generazioni dedicati à a causa di a nova musica - Roger Desormière, Herman Scherchen è Hans Rosbaud (più tardu u primu interprete di "The Hammer without a". Maestru » è i primi dui « Improvisazioni sicondu Mallarmé »). A cuntrariu di quasi tutti l'altri cunduttori "stella" di l'oghje, Boulez hà principiatu cum'è un interprete di a musica muderna, principalmente u so propiu, è ancu u so maestru Messiaen. Di i classici di u XXu seculu, u so repertoriu era inizialmente duminatu da a musica di Debussy, Schoenberg, Berg, Webern, Stravinsky (periodu russu), Varese, Bartok. L'scelta di Boulez era spessu dettata micca da a vicinanza spirituale à unu o à l'altru autore o l'amore per questa o quella musica, ma da considerazioni di un ordine educativu ughjettivu. Per esempiu, hà ammissu apertamente chì trà l'opere di Schoenberg ci sò quelli chì ùn piace micca, ma cunsidereghja u so duvere di fà, postu ch'ellu hè chjaramente cuscente di u so significatu storicu è artisticu. Tuttavia, una tale tolleranza ùn si estende micca à tutti l'autori, chì sò generalmente inclusi in i classici di a nova musica: Boulez cunsidereghja ancu Prokofiev è Hindemith cum'è cumpusitori di seconda categoria, è Shostakovich hè ancu di terzu (per via, dettu da ID). Glikman in u libru "Lettere à l'amicu" a storia di cumu Boulez basgiò a manu di Shostakovich in New York hè apocrifa; in fatti, era assai prubabile micca Boulez, ma Leonard Bernstein, un amante cunnisciutu di tali gesti teatrali).

Unu di i mumenti chjave in a biografia di Boulez cum'è direttore d'orchestra era a pruduzzione assai successu di l'opera Wozzeck d'Alban Berg à l'Opera di Parigi (1963). Questa performance, cù u superb Walter Berry è Isabelle Strauss, hè stata registrata da CBS è hè dispunibule per l'ascultore mudernu nantu à i dischi Sony Classical. Per mette in scena una opera sensazionale, sempre relativamente nova è inusual per quellu tempu, in a citadella di u cunsirvaturismu, chì era cunsideratu u Grand Opera Theatre, Boulez hà realizatu a so idea favurita di integrà e pratiche accademiche è muderni. Da quì, si pò dì, hà cuminciatu a carriera di Boulez cum'è un maestru di Kapell di u tipu "ordinariu". In u 1966, Wieland Wagner, u nipote di u cumpusitore, direttore di l'opera è manager cunnisciutu per e so idee pocu ortodosse è spessu paradossali, invitò Boulez à Bayreuth per dirige Parsifal. Un annu dopu, in un giru di a troupe di Bayreuth in Giappone, Boulez guidò Tristan und Isolde (ci hè una registrazione video di sta performance cù l'esemplari coppie Wagner di l'anni 1960 Birgit Nilsson è Wolfgang Windgassen; Legato Classics LCV 005, 2 VHS; 1967) .

Finu à u 1978, Boulez hà tornatu ripetutamente à Bayreuth per fà Parsifal, è a culminazione di a so carriera di Bayreuth hè stata l'anniversariu (in u 100 anniversariu di a premiere) a produzzione di Der Ring des Nibelungen in 1976; a stampa mundiale largamente publicità sta pruduzzione cum'è "L'anellu di u seculu". In Bayreuth, Boulez hà realizatu a tetralogia per i quattru anni dopu, è i so spettaculi (in a direzzione pruvucatoria di Patrice Chereau, chì circava di mudernizà l'azzione) sò stati registrati nantu à dischi è video cassette da Philips (12 CD: 434 421-2 - 434 432-2; 7 VHS: 070407-3; 1981).

L'anni settanta in a storia di l'opera sò stati marcati da un altru avvenimentu maiò à quale Boulez hè statu direttamente implicatu: in a primavera di u 1979, nantu à u palcuscenicu di l'Opera di Parigi, sottu a so direzzione, a prima mundiale di a versione cumpleta di l'opera di Berg Lulu. hè accadutu (cumu hè cunnisciutu, Berg hè mortu, lassendu una parte più grande di u terzu attu di l'opera in sketchs; u travagliu nantu à a so orchestrazione, chì hè diventatu pussibule solu dopu a morte di a vedova di Berg, hè statu realizatu da u cumpusitore è u direttore d'orchestra austriacu). Friedrich Cerha). A pruduzzione di Shero hè stata sustinuta in u solitu stilu eròticu sofisticatu per questu direttore, chì, però, si adattava perfettamente à l'opera di Berg cù a so eroina ipersessuale.

In più di queste opere, u repertoriu operisticu di Boulez include Pelléas et Mélisande di Debussy, u Castellu di Bartók di Duke Bluebeard, Mosè è Aaron di Schoenberg. L'absenza di Verdi è Puccini in questa lista hè indicativa, senza parlà di Mozart è Rossini. Boulez, in diverse occasioni, hà spressu ripetutamente a so attitudine critica versu u generu operu cum'è tali; apparentemente, qualcosa inherente à i veri direttori d'opera nati hè straniera à a so natura artistica. I registrazioni di l'opera di Boulez spessu producenu una impressione ambigua: da una banda, ricunnoscenu tali caratteristiche "marchi" di u stilu di Boulez cum'è a disciplina ritmica più alta, allinamentu attentu di tutte e rilazioni verticalmente è horizontale, articulazione inusualmente clara, distinta ancu in a struttura più cumplessa. mucchi, cù l'altru hè chì a selezzione di cantanti à volte lascià chjaramente assai à desiderate. L'enregistrement en studio de « Pelléas et Mélisande », réalisé à la fin des années 1960 par CBS, est caractéristique : le rôle de Pelléas, destiné à un baryton aigu typiquement français, le dit baritone-Martin (d'après le chanteur J.-B). Martin, 1768 -1837), per una certa ragione affidata à u flexible, ma stilisticu piuttostu inadegwatu à u so rolu, u tenore drammaticu George Shirley. I solisti principali di u "Ring of the Century" - Gwyneth Jones (Brünnhilde), Donald McIntyre (Wotan), Manfred Jung (Siegfried), Jeannine Altmeyer (Sieglinde), Peter Hoffman (Siegmund) - sò generalmente accettati, ma nunda di più: mancanu una individualità luminosa. Più o menu listessu si pò dì di i prutagunisti di "Parsifal", arregistratu in Bayreuth in u 1970 - James King (Parsifal), u listessu McIntyre (Gurnemanz) è Jones (Kundry). Teresa Stratas hè una attrice è musicista eccezziunale, ma ùn ripruduce micca sempre i passaggi cumplessi di coloratura in Lulu cù a debita precisione. À u listessu tempu, ùn si pò mancà di nutà e magnifiche cumpetenze vocali è musicali di i participanti in a seconda gravazione di u "Castellu di Duke Bluebeard" di Bartok, fatta da Boulez - Jesse Norman è Laszlo Polgara (DG 447 040-2; 1994).

Prima di dirige l'IRCAM è l'Entercontamporen Ensemble, Boulez era direttore principale di l'Orchestra di Cleveland (1970-1972), l'Orchestra Sinfonica di a British Broadcasting Corporation (1971-1974) è l'Orchestra Filarmonica di New York (1971-1977). Cù questi bandi, hà fattu una quantità di gravazioni per a CBS, issa Sony Classical, assai di quali sò, senza esagerazione, un valore durabile. Prima di tuttu, questu hè applicà à e cullezzione di l'opere orchestrali di Debussy (in dui dischi) è Ravel (in trè dischi).

In l'interpretazione di Boulez, sta musica, senza perde nunda in termini di grazia, dolcezza di transizioni, varietà è raffinamentu di i culori di timbre, palesa a trasparenza di cristalli è a purità di e linee, è in certi lochi ancu una pressione ritmica indomabile è una larga respirazione sinfonica. De véritables chefs-d'œuvre des arts du spectacle incluent les enregistrements de The Wonderful Mandarin, Music for Strings, Percussion and Celesta, le Concerto pour orchestre de Bartók, Five Pieces for Orchestra, Sérénade, les Variations orchestrales de Schoenberg et certaines partitions du jeune Stravinsky (cependant, Stravinsky lui-même). ùn era micca troppu cuntentu di a prima registrazione di The Rite of Spring, cummentendu cusì cusì: "Questu hè peghju di ciò chì mi aspettava, sapendu l'altu livellu di i standard di u Maestro Boulez"), l'America è Arcana di Varese, tutte e cumpusizioni orchestrali di Webern ...

Cum'è u so maestru Hermann Scherchen, Boulez ùn usa micca un bastone è cunduce in una manera deliberatamente ristretta, cummirciali, chì - cù a so reputazione di scrive partiture fredde, distillate, matematicamente calculate - alimenta l'opinione populari di ellu cum'è un interprete di un puramente. magazzinu obiettivu, cumpetente è affidabile, ma piuttostu seccu (ancu e so interpretazioni incomparabile di l'Impressionisti sò stati criticati per esse eccessivamente graficu è, per dì cusì, insufficientemente "impressionisti"). Una tale valutazione hè cumplettamente inadegwata à a scala di u rigalu di Boulez. Essendu u capu di sti orchestre, Boulez hà interpretatu micca solu Wagner è a musica di u 4489u seculu, ma ancu Haydn, Beethoven, Schubert, Berlioz, Liszt ... imprese. Per esempiu, a cumpagnia Memories hà publicatu Schumann's Scenes from Faust (HR 90/7), realizatu in March 1973, 425 in Londra cù a participazione di u BBC Choir and Orchestra è Dietrich Fischer-Dieskau in u rolu di titulu (per via, pocu tempu). prima di questu, u cantante hà realizatu è "ufficialmente" arregistratu Faust à a cumpagnia di Decca (705 2-1972; XNUMX) sottu a direzzione di Benjamin Britten - u veru scupertore in u XXu seculu di questu tardu, irregolare in qualità, ma in certi lochi. brillante partitura di Schumann). Luntanu da a qualità esemplare di l'arregistramentu ùn ci impedisce micca di apprezzà a grandezza di l'idea è a perfezzione di a so implementazione; l'ascultore pò solu invidià quelli furtunati chì si sò finiti in a sala di cuncertu quella sera. L'interazzione trà Boulez è Fischer-Dieskau - musicisti, pare, cusì sfarente in quantu à u talentu - ùn lascia nunda à desiderate. A scena di a morte di Faust sona à u più altu gradu di pathos, è nantu à e parolle "Verweile doch, du bist so schon" ("Oh, chì maraviglia sì, aspetta un pocu!" - traduttu da B. Pasternak), l'illusione. di u tempu fermatu hè stupente ottenutu.

Cum'è capu di IRCAM è Ensemble Entercontamporen, Boulez hà naturalmente pagatu assai attenzione à l'ultime musica.

In più di l'opere di Messiaen è u so propiu, hà sopratuttu vuluntariu inclusu in i so prugrammi a musica di Elliot Carter, György Ligeti, György Kurtág, Harrison Birtwistle, cumpusitori relativamente ghjovani di u circulu IRCAM. Era è cuntinueghja à esse scetticu di u minimalismu di moda è di a "nova simplicità", paragunendu cù i fast food: "conveniente, ma completamente senza interessu". Criticandu a musica rock per u primitivismu, per "un'abbundanza assurda di stereotipi è clichés", ricunnosce quantunque in ella una sana "vitalità" ; in u 1984, hà ancu arregistratu cù l'Ensemble Entercontamporen u discu "The Perfect Stranger" cù musica di Frank Zappa (EMI). In u 1989, hà firmatu un cuntrattu exclusivu cù Deutsche Grammophon, è dui anni dopu lasciò u so postu ufficiale di capu di l'IRCAM per dedicà sanu sanu à a cumpusizioni è a performance cum'è direttore d'orchestra invitatu. Nantu à Deutsche Grammo-phon, Boulez hà liberatu novi cullezzione di musica orchestrale da Debussy, Ravel, Bartok, Webburn (cù Cleveland, Berlin Philharmonic, Chicago Symphony è London Symphony Orchestras); eccettu per a qualità di e registrazioni, ùn sò in alcun modu superiore à e publicazioni CBS precedenti. Novità eccezziunale includenu u Puema di l'Ecstasy, u Cuncertu per Pianu è Prometheus di Scriabin (u pianista Anatoly Ugorsky hè u solista in l'ultimi dui opere); I, IV-VII è IX sinfonii è u "Cantu di a Terra" di Mahler; le sinfonie VIII e IX di Bruckner; « Ainsi parlait Zarathoustra » de R. Strauss. In u Mahler di Boulez, a figuratività, l'imprissioni esternu, forse, prevalenu sopra l'espressione è a vulintà di palesà a prufundità metafisica. A registrazione di l'Ottava Sinfonia di Bruckner, eseguita cù a Filarmonica di Vienna durante e celebrazioni di Bruckner in u 1996, hè assai stilata è ùn hè micca inferitu à l'interpretazioni di i "Bruckneriani" nati in quantu à l'accumulazione di sonu impressiunanti, a grandiosità di i culmini, Ricchezza espressiva di linee melodiche, frenesia in u scherzo è cuntemplazione sublime in l'adagio. À u listessu tempu, Boulez ùn riesce à fà un miraculu è in qualchì manera liscia u schematismu di a forma di Bruckner, l'impitoria impurtanza di sequenze è ripetizioni ostinatu. Curiosamente, in l'ultimi anni, Boulez hà chiaramente sbulicatu a so attitudine ostile antica versu l'opusi "neoclàssichi" di Stravinsky; unu di i so migliori dischi recenti include a Sinfonia di i Salmi è a Sinfonia in trè movimenti (cù u Coru di a Radio di Berlinu è l'Orchestra Filarmonica di Berlinu). Ci hè a speranza chì a gamma di l'interessi di u maestru cuntinueghja à espansione, è, chì sà, forse avemu sempre intesu opere di Verdi, Puccini, Prokofiev è Shostakovich realizatu da ellu.

Levon Hakopyan, 2001

Lascia un Audiolibro