Van Cliburn |
Pianisti

Van Cliburn |

Da Cliburn

Data di nascita
12.07.1934
Data di morte
27.02.2013
Una prufessione
pianist
paese
USA
Van Cliburn |

Harvey Levan Cliburn (Clyburn) hè natu in u 1934 in a piccula cità di Shreveport, in u sudu di i Stati Uniti in Louisiana. U so babbu era un ingegnere di pitroliu, cusì a famiglia si moveva spessu da un locu à un locu. A zitiddina di Harvey Levan passò in l'estremu sudu di u paese, in Texas, induve a famiglia si trasfirìu pocu dopu a so nascita.

Dighjà à l'età di quattru anni, u zitellu, chì u nome abbreviatu era Van, hà cuminciatu à dimustrà e so capacità musicali. U talentu unicu di u zitellu hè statu disegnatu da a so mamma, Rildia Cliburn. Era un pianista, un studiente di Arthur Friedheim, un pianista tedescu, maestru, chì era F. Liszt. Tuttavia, dopu à u so matrimoniu, ùn hà micca realizatu è hà dedicatu a so vita à l'insignamentu di a musica.

Dopu solu un annu, hà digià sappiutu di leghje bè da un fogliu è da u repertoriu studiente (Czerny, Clementi, St. Geller, etc.) passa à u studiu di i classici. À quellu tempu, un avvenimentu hè accadutu chì hà lasciatu una marca indelebile in a so memoria: in a cità nativa di Cliburn, Shreveport, u grande Rachmaninoff hà datu unu di i so ultimi cuncerti in a so vita. Da tandu, hè diventatu per sempre l'idolu di u ghjovanu musicista.

Qualchi anni di più passanu, è u famosu pianista José Iturbi hà intesu ghjucà u zitellu. Hà appruvatu u metudu pedagogicu di a so mamma è l'hà cunsigliatu per ùn cambià di maestru per più.

Intantu, u ghjovanu Cliburn facia un prugressu significativu. In u 1947, hà vintu un cuncorsu di pianoforte in Texas è hà guadagnatu u dirittu di ghjucà cù l'Orchestra di Houston.

Per u ghjovanu pianistu, stu successu era assai impurtante, perchè solu nantu à u palcuscenicu hà sappiutu rializà per a prima volta un veru musicista. Tuttavia, u ghjovanu hà fiascatu à cuntinuà subitu a so educazione musicale. Hà studiatu tantu è diligente chì hà minatu a so salute, cusì i so studii anu da esse postponatu per qualchì tempu.

Solu un annu dopu, i medichi permettenu à Cliburn di cuntinuà i so studii, è si n'andò à New York per entra in a Juilliard School of Music. L'scelta di sta istituzione educativa hè stata abbastanza cuscente. U fundatore di a scola, l'industriale americanu A. Juilliard, hà stabilitu parechje borse di studiu chì sò stati attribuiti à i studienti più talentu.

Cliburn passava brillanti l'esami d'ingressu è fù accettatu in a classa guidata da u famosu pianista Rosina Levina, un graduatu di u Conservatoriu di Mosca, chì hà graduatu quasi simultaneamente cù Rachmaninov.

Levina ùn solu hà migliuratu a tecnica di Cliburn, ma hà ancu allargatu u so repertoriu. Wang devint un pianiste qui excellait à capturer des caractéristiques aussi diverses que les préludes et fugues de Bach et les sonates pour piano de Prokofiev.

Tuttavia, nè capacità eccezziunali, nè un diploma di prima classe ricevutu à a fine di a scola, ma guarantiscia una carriera brillanti. Cliburn hà sentitu questu subitu dopu avè lasciatu a scola. Per acquistà una forte pusizioni in i circles musicali, principia à fà sistematicamente in diversi cuncorsi musicali.

U più prestigiosu hè u premiu chì hà guadagnatu in un cuncorsu assai rappresentativu chjamatu dopu à E. Leventritt in u 1954. Hè a cumpetizione chì hà suscitatu l'interessu crescente di a cumunità musicale. Prima di tuttu, questu era duvuta à u ghjuridicu autore è strettu.

"In u corsu di una settimana", u criticu Chaysins hà scrittu dopu à a cuncurrenza, "avemu intesu alcuni talenti brillanti è parechje interpretazioni eccezziunali, ma quandu Wang hà finitu di ghjucà, nimu hà avutu dubbitu nantu à u nome di u vincitore".

Dopu un spettaculu brillanti in l'ultima volta di u cuncorsu, Cliburn hà ricevutu u dirittu di dà un cuncertu in a più grande sala di cuncerti in l'America - Carnegie Hall. U so cuncertu era un grande successu è purtò à u pianista una quantità di cuntratti lucrativi. Tuttavia, per trè anni, Wang hà pruvatu in vain à ottene un cuntrattu permanente per fà. In più di quessa, a so mamma si ammalò di colpu, è Cliburn avia da rimpiazzà ella, diventendu un maestru di a scola di musica.

L'annu 1957 hè ghjuntu. Comu di solitu, Wang avia pocu soldi è assai speranze. Nisuna sucietà di cuncertu li hà prupostu più cuntratti. Paria chì a carriera di u pianista era finita. Tuttu hà cambiatu a telefonata di Levina. Ella hà infurmatu à Cliburn chì era decisu di fà un cuncorsu internaziunale di musicisti in Mosca, è hà dettu ch'ellu deve andà. Inoltre, hà offrittu i so servizii in a so preparazione. Per ottene i soldi necessarii per u viaghju, Levina si vultò à a Fundazione Rockefeller, chì furnisce à Cliburn una borsa di studiu nominale per viaghjà à Mosca.

True, u pianista stessu conta di sti avvenimenti in una manera diversa: "A prima volta aghju intesu parlà di a Competizione Tchaikovsky da Alexander Greiner, l'impresariu Steinway. Hà ricivutu una brochure cù i termini di u cuncorsu è m'hà scrittu una lettera à u Texas, induve a mo famiglia campava. Allora chjamò è disse: "Avete da fà!" Eru subitu captivatu da l'idea di andà in Mosca, perchè vulia veramente vede a Chiesa di San Basiliu. Hè statu un sognu di a vita di u mio dapoi ch'e aghju sei anni quandu i mo genitori m'hà datu un libru di stampa di a storia di i zitelli. Ci era dui ritratti chì m'hà datu una grande eccitazione: unu - a Chiesa di San Basiliu, è l'altru - u Parlamentu di Londra cù u Big Ben. Vuliu cusì appassiunatu à vedeli cù i mo ochji chì aghju dumandatu à i mo parenti: "Mi portate quì cun voi?" Iddi, ùn attachendu impurtanza à e conversazioni di i zitelli, accunsentutu. Allora, aghju vulatu prima à Praga, è da Praga à Mosca in un jet liner sovieticu Tu-104. Ùn aviamu micca jet di passageru in i Stati Uniti à l'epica, cusì era solu un viaghju eccitante. Semu ghjunti a sera tardi, versu dece ore. A terra era coperta di neve è tuttu pareva assai romanticu. Tuttu era cum'è aghju sunniatu. Sò statu accoltu da una donna assai simpatica di u Ministeru di a Cultura. Aghju dumandatu : "Ùn hè micca pussibule di passà à San Basiliu u Beatu in a strada di l'hotel?" Ella rispose: "Di sicuru chì pudete!" In una parolla, ci andemu. È quandu aghju finitu nantu à a Piazza Rossa, mi sentu chì u mo core era per piantà di l'excitazione. U scopu principale di u mo viaghju hè digià rializatu ... "

A Cumpetizione Tchaikovsky era un puntu di svolta in a biografia di Cliburn. A vita sana di stu artista hè divisu in dui parti: u primu, passatu in l'oscurità, è u sicondu - u tempu di fama mundiale, chì hè statu purtatu à ellu da a capitale suviètica.

Cliburn era digià un successu in i primi turni di a cumpetizione. Ma solu dopu à u so spettaculu cun cuncerti Tchaikovsky è Rachmaninov in a terza volta, hè diventatu chjaru chì un talentu enormu si trova in u ghjovanu musicista.

A decisione di a ghjuria hè stata unanime. Van Cliburn hè stata premiata u primu postu. À a riunione solenni, D. Shostakovich prisintò medaglie è premii à i laureati.

I più grandi maestri di l'arti suvièticu è straneru apparsu issi ghjorni in a stampa cù recensioni entusiastiche da u pianista americanu.

"Van Clyburn, un pianista americanu di vinti trè anni, hà dimustratu per esse un grande artista, un musicista di talentu raru è pussibulità veramente illimitate", hà scrittu E. Gilels. "Questu hè un musicista eccezziunale dotatu, chì l'arti attrae cun cuntenutu prufondu, libertà tecnica, una cumminazione armoniosa di tutte e qualità inerenti in i più grandi artisti di pianoforte", disse P. Vladigerov. "Pensu chì Van Clyburn hè un pianista di talentu brillanti ... A so vittoria in una cumpetizione cusì difficiule pò esse chjamatu brillanti", disse S. Richter.

È eccu ciò chì u pianista è maestru notevule GG Neuhaus hà scrittu: "Allora, l'ingenuità cunquista prima di tuttu u cori di milioni di ascoltatori Van Cliburn. Ci vole à aghjunghje tuttu ciò chì si vede à l'occhiu nu, o megliu, intesu à l'orechja nuda in u so ghjocu : l'espressività, a cordialità, l'abilità pianistica grandiosa, a putenza suprema, è ancu a dolcezza è a sincerità di u sonu, capacità di reincarnate, però, ùn hà ancu ghjuntu à u so limitu (probabilmente per via di a so ghjuventù), larga respirazione, "close-up". A so musica ùn li permette mai (a cuntrariu di parechji ghjovani pianisti) di piglià tempi esagerati, di "guidà" un pezzu. A chiarezza è a plasticità di a frasa, l'excellente polifonia, u sensu di l'inseme - ùn si pò micca cuntà tuttu ciò chì piace in u ghjocu di Cliburn. Mi pari (è pensu chì questu ùn hè micca solu u mo sentimentu persunale) chì hè un veru seguitore brillanti di Rachmaninov, chì da a zitiddina hà sperimentatu tuttu l'incantu è l'influenza veramente demoniaca di u ghjocu di u grande pianista russu.

U triunfu di Cliburn in Mosca, u primu in a storia di a Cumpetizione Internaziunale. Tchaikovsky cum'è un tronu hà colpitu l'amatori è i prufessiunali americani di a musica, chì puderanu solu lagnà di a so propria sorda è cecità. "I Russi ùn anu micca scupertu Van Cliburn", hà scrittu Chisins in a rivista The Reporter. "Anu accettatu solu cun entusiasmu ciò chì noi cum'è nazione guardemu cù indiferenza, ciò chì u so populu apprezza, ma i nostri ignoranu".

Iè, l'arti di u ghjovanu pianista americanu, un allievu di a scola di pianoforte russa, hè stata inusualmente vicinu, cunsonante cù u cori di l'ascoltatori sovietici cù a so sincerità è a spontaneità, a larghezza di frase, u putere è l'espressività penetrante, u sonu melodioso. Cliburn hè diventatu un favuritu di i Moscoviti, è dopu di l'ascultori in altre cità di u paese. L'ecu di a so vittoria cumpetitiva in un battitu d'ochju si sparse in u mondu, ghjunse à a so patria. Litteralmente in una quistioni d'ore, diventò famosu. Quandu u pianista riturnò à New York, hè statu salutatu cum'è un eroe naziunale ...

L'anni dopu sò diventati per Van Cliburn una catena di cuncerti cuntinui in u mondu, trionfi infiniti, ma à u stessu tempu un tempu di prucessi severi. Cum'è un criticu hà dettu in u 1965, "Van Cliburn face u compitu quasi impussibile di mantene a so propria fama". Sta lotta cun sè stessu ùn hè micca sempre successu. A geugrafia di i so viaghji di cuncertu si stende, è Cliburn hà campatu in tensione constante. Una volta hà datu più di 150 cuncerti in un annu !

U ghjovanu pianistu dipendia di a situazione di cuncertu è avia da cunfirmà constantemente u so dirittu à a fama ch'ellu avia ottinutu. E so pussibulità di rendiment eranu limitate artificialmente. In essenza, divintò un schiavu di a so gloria. Dui sintimi luttatu in u musicista: u timore di perde u so postu in u mondu cuncertu è u desideriu di migliurà, assuciatu à a necessità di studii sulitariu.

Sentendu i sintomi di una decadenza in u so arte, Cliburn compie a so attività di cuncertu. Ritorna cù a so mamma à a residenza permanente in u so Texas nativu. A cità di Fort Worth diventa prestu famosa per u Van Cliburn Music Competition.

Solu in dicembre 1987, Cliburn hà datu un cuncertu durante a visita di u presidente Soviet M. Gorbachev in America. Allora Cliburn hà fattu un altru giru in l'URSS, induve hà fattu cù parechji cuncerti.

À quellu tempu, Yampolskaya hà scrittu annantu à ellu: "In più di a participazione indispensabile in a preparazione di cuncorsi è l'urganizazione di cuncerti chjamati dopu à ellu in Fort Worth è altre cità di Texas, aiutendu u dipartimentu di musica di l'Università Cristiana, dedica assai. di u tempu à a so grande passione musicale - l'opera: l'hà studiatu bè è prumove a performance d'opera in i Stati Uniti.

Clyburn hè diligentemente impegnatu in a cumpusizioni di musica. Avà questi ùn sò più ghjoculi senza pretensione, cum'è "A Sad Remembrance": turna à grandi formi, sviluppa u so propiu stile individuale. Una sonata per pianoforte è altre cumpusizioni sò stati cumpletati, chì Clyburn, però, ùn hà micca fretta di publicà.

Ogni ghjornu leghje assai: trà i so addictions di libru sò Leo Tolstoy, Dostoevsky, puesie di pueti suviètici è americani, libri di storia, filosofia.

I risultati di l'autoisolamentu creativo à longu andà sò ambigu.

Esternamente, a vita di Clyburn hè senza dramma. Ùn ci hè micca ostaculi, nè superati, ma ùn ci hè ancu una varietà di impressioni necessarii per l'artista. U flussu di ogni ghjornu di a so vita hè ristretta. Trà ellu è a ghjente si trova l'affari Rodzinsky, chì regula u mail, a cumunicazione, a cumunicazione. Pochi amichi entranu in casa. Clyburn ùn hà micca una famiglia, i zitelli, è nunda pò rimpiazzà. A vicinanza à ellu stessu priva Clyburn di u so anticu idealismu, di a rispunsibilità imprudente è, in u risultatu, ùn pò micca esse riflessu in l'autorità murali.

L'omu hè solu. Tantu solitario cum'è u brillanti ghjucadore di scacchi Robert Fischer, chì à l'altitudine di a so fama rinuncia à a so brillante carriera sportiva. Apparentemente, ci hè qualcosa in l'atmosfera stessa di a vita americana chì incuraghjenu i creatori à andà in l'autoisolamentu cum'è una forma di autopreservazione.

In u trentesimu anniversariu di a Prima Competizione Tchaikovsky, Van Cliburn hà salutatu u populu sovieticu in televisione: "Aspessu mi ricordu di Mosca. Mi ricordu di i periferi. Ti tengu caru…"

Pochi musicisti in a storia di l'arti di spettaculu anu sperimentatu un ascesu meteoricu à a fama cum'è Van Cliburn. Libri è articuli, saggi è puesie sò digià scritti annantu à ellu - quandu era ancu 25 anni, un artista chì entra in a vita - libri è articuli, saggi è puesie sò digià scritti, i so ritratti eranu dipinti da artisti è scultori sculpiti, era cupertu di fiori è sordi d'applausi da millaie di millaie di ascoltatori - qualchì volta assai luntanu da a musica. Hè diventatu un veru favuritu in dui paesi à una volta - l'Unioni Suviètica, chì l'hà apertu à u mondu, è dopu - solu allora - in a so patria, in i Stati Uniti, da induve partì cum'è unu di parechji musicisti scunnisciuti è induve ellu. riturnatu cum'è un eroe naziunale.

Tutte queste mutazioni miraculose di Van Cliburn - cum'è a so trasfurmazioni in Van Cliburn à l'ordine di i so ammiratori russi - sò abbastanza fresche in a memoria è arregistrate in abbastanza dettagliu in l'annali di a vita musicale per vultà à elli. Per quessa, ùn pruveremu micca quì à risurrezzione in a memoria di i lettori quella eccitazione incomparabile chì hà causatu i primi apparizioni di Cliburn nantu à u palcuscenicu di a Gran Sala di u Conservatoriu, quellu incantu indescrivibile cù quale hà ghjucatu in quelli ghjorni di cuncorsu u Primu Concertu di Tchaikovsky è u Terzu Rachmaninov, quellu sensu entusiasmu di gioia cù quale tutti salutanu a nutizia di u so premiu più altu ... U nostru compitu hè più modestu - per ricurdà u schema principale di a biografia di l'artista, qualchì volta persu in u flussu di leggende è dilizie chì circundanu u so nome, è per pruvà à determinà quale locu occupa in a ghjerarchia pianistica di i nostri ghjorni, quandu circa trè decennii sò passati da i so primi trionfi - un periodu assai significativu.

Prima di tuttu, deve esse enfatizatu chì u principiu di a biografia di Cliburn era luntanu da esse felice cum'è quellu di parechji di i so culleghi americani. Mentre chì i più brillanti di elli eranu digià famosi à l'età di 25, Cliburn à pocu pressu nantu à a "superficie di cuncertu".

Hè ricivutu i so primi lezioni di pianoforte à l'età di 4 da a so mamma, è dopu hè diventatu studiente à a Juilliard School in a classe di Rosina Levina (dapoi u 1951). Ma ancu prima di questu, Wang hè ghjuntu cum'è u vincitore di u Texas State Piano Competition è hà fattu u so debut publicu cum'è 13 anni cù l'Orchestra Sinfonica di Houston. In u 1954, avia digià finitu i so studii è era onoratu di ghjucà cù l'Orchestra Filarmonica di New York. Allora u ghjovanu artista hà datu cuncerti in u paese per quattru anni, ancu s'è micca senza successu, ma senza "fà una sensazione", è senza questu hè difficiule di cuntà a fama in America. E vittorie in numerosi cuncorsi d'impurtanza lucale, chì hà facilmente vintu à a mità di l'anni 50, ùn l'anu purtatu ancu. Ancu u Premiu Leventritt, chì vincìu in u 1954, ùn era micca una guaranzia di prugressu à quellu tempu - hà guadagnatu "pesu" solu in u decenniu dopu. (Veru, u criticu famosu I. Kolodin l'hà chjamatu allora "u più talentu novu in u palcuscenicu", ma questu ùn aghjunghje micca cuntratti à l'artista.) In una parolla, Cliburn ùn era micca un capu in u grande americanu. delegazione à u Tchaikovsky Competition, è dunque ciò chì hè accadutu in Mosca ùn hè micca solu maravigliatu, ma ancu surprised l'Americani. Questu hè pruvucatu da a frasa in l'ultima edizione di u dizziunariu musicale autoritariu di Slonimsky: "Hè divintatu inesperu famosu vincendu u Premiu Tchaikovsky in Mosca in u 1958, diventendu u primu americanu à vince un tali triunfu in Russia, induve diventò u primu favuritu; à u so ritornu in New York hè statu salutatu cum'è un eroe da una manifestazione di massa ". Un riflessu di sta fama era prestu u stabilimentu in a patria di l'artista in a cità di Fort Worth di u Cuncorsu Internaziunale di Pianu chjamatu dopu à ellu.

Moltu hè statu scrittu annantu à perchè l'arte di Cliburn hè stata cusì in sintonia cù i cori di l'ascultori sovietici. Giustamente hà signalatu e migliori caratteristiche di u so arte - a sincerità è a spontaneità, cumminata cù a putenza è a scala di u ghjocu, l'espressività penetrante di a frase è a melodiousness di u sonu - in una parolla, tutte quelle caratteristiche chì facenu u so arte ligata à e tradizioni di a scola russa (unu di i rapprisintanti di quale era R. Levin). L'enumerazione di sti vantaghji puderia esse cuntinuatu, ma saria più conveniente per rinvià u lettore à l'opere dettagliate di S. Khentova è u libru di A. Chesins è V. Stiles, è ancu à numerosi articuli nantu à u pianista. Quì hè impurtante di enfatizà solu chì Cliburn hà senza dubbitu pussede tutte queste qualità ancu prima di a cumpetizione di Mosca. E se à quellu tempu ùn hà micca ricevutu un ricunniscenza degna in a so patria, allora hè improbabile, cum'è certi ghjurnalisti facenu "in una manu calda", questu pò esse spiegatu da a "malcomprensione" o "impreparazione" di l'audienza americana per u percepzione di solu tali talentu. Innò, u publicu chì hà intesu - è apprezzatu - u ghjocu di Rachmaninov, Levin, Horowitz è altri rapprisentanti di a scola russa, di sicuru, apprezzà ancu u talentu di Cliburn. Ma, prima, cum'è avemu digià dettu, questu hà bisognu di un elementu di sensazione, chì hà ghjucatu u rolu di una spezia di catalizzatore, è in segundu, stu talentu era veramente revelatu solu in Mosca. È l'ultima circustanza hè forse a refutazione più cunvincente di l'affirmazioni spessu fatte avà chì una individualità musicale luminosa impedisce u successu in cuncorsi, chì l'ultimi sò creati solu per i pianisti "medii". À u cuntrariu, era solu u casu quandu l'individualità, incapace di revelà finu à a fine in u "conveyor line" di a vita di u cuncertu di ogni ghjornu, fiurisce in e cundizioni speciali di a cumpetizione.

Cusì, Cliburn hè diventatu u favuritu di l'ascultori suviètici, hà guadagnatu a ricunniscenza mundiale cum'è u vincitore di a cumpetizione in Mosca. À u listessu tempu, a fama guadagnata cusì rapidamente hà creatu certi prublemi: in u so sfondate, tutti cun attenzione è captiousness anu seguitu u sviluppu ulteriore di l'artista, chì, cum'è unu di i critichi figurativamente, hà dettu "perseguite l'ombra di a so gloria" tuttu u tempu. È questu, stu sviluppu, hè diventatu micca micca faciule, è hè luntanu da sempre pussibule designà cù una linea ascendente dritta. Ci era dinù mumenti di stagnation criativu, è ancu ritirata da i pusizioni vintu, è micca sempre riescita tentativu di espansione u so rolu artisticu (in u 1964, Cliburn pruvò à agisce cum'è un cunduttore); ci eranu dinù ricerchi serii è rializazioni indubbiti chì permettenu à Van Cliburn di ottene infine un postu trà i pianisti principali di u mondu.

Tutti issi vicissitudi di a so carriera musicali sò stati seguiti cun eccitazione particulari, simpatia è predilezzione da l'amatori di musica sovietica, sempre aspittendu novi scontri cù l'artista, i so novi dischi cù impazienza è gioia. Cliburn riturnò à l'URSS parechje volte - in 1960, 1962, 1965, 1972. Ognuna di queste visite hà purtatu à l'ascultori una vera gioia di cumunicazione cù un talentu enormu, unfaded, chì conservava i so megliu caratteristiche. Cliburn hà cuntinuatu à captivare l'audienza cù l'espressività captivante, a penetrazione lirica, l'anima elegiaca di u ghjocu, avà cumminata cù una maturità più grande di e decisioni eseguite è a fiducia tecnica.

Sti qualità saria abbastanza per assicurà un successu eccezziunale per ogni pianista. Ma l'osservatori perceptivi ùn anu micca scappatu ancu di i sintomi disturbanti - una perdita innegabile di freschezza puramente cliburniana, l'immediatezza primordiale di u ghjocu, à u listessu tempu micca cumpensu (cum'è succede in i casi più rari) da a scala di cuncepimentu di realizazione, o piuttostu, da a prufundità è l'uriginale di a parsunalità umana, chì l'audienza hà u dirittu di aspittà da un performer maturu. Da quì u sintimu chì l'artista si ripete, "ghjucendu Cliburn", cum'è musicologu è criticu D. Rabinovich hà nutatu in u so articulu estremamente detallatu è istruttivu "Van Cliburn - Van Cliburn".

Sti stessi sintomi sò stati sentiti in parechji di i registrazioni, spessu eccellenti, fatti da Cliburn annantu à l'anni. Tra queste registrazioni ci sono il Terzo Concerto e le Sonate di Beethoven ("Pathetique", "Moonlight", "Appassionata" e altri), il Secondo Concerto di Liszt e la Rapsodia di Rachmaninoff su un tema di Paganini, il Concerto di Grieg e i pezzi di Debussy, il Primo Concerto e Sonate di Chopin, Cuncertu è pezzi solisti di Brahms, sonate di Barber è Prokofiev, è infine, un discu chjamatu Van Cliburn's Encores. Sembra chì u repertoriu di l'artista hè assai largu, ma risulta chì a maiò parte di sti interpretazioni sò "edizioni novi" di e so opere, nantu à quale hà travagliatu durante i so studii.

A minaccia di stagnazione creativa chì face Van Cliburn hà causatu l'ansietà legittima trà i so ammiratori. Hè ovviamente sentitu da l'artista stessu, chì in u principiu di l'anni 70 hà riduciutu significativamente u numeru di i so cuncerti è si cunsacrò à a migliione prufonda. E à ghjudicà da i rapporti di a stampa americana, i so spettaculi da u 1975 indicanu chì l'artista ùn si ferma sempre - u so arte hè diventatu più grande, più strettu, più conceptuale. Ma in u 1978, Cliburn, insatisfettatu cù un altru spettaculu, hà firmatu di novu a so attività di cuncertu, lassannu i so numerosi fans disappointed è cunfusi.

U Cliburn, di 52 anni, hè ghjuntu à patti cù a so canonizazione prematura? - hà dumandatu retòricamente in 1986 un columnist per l'International Herald Tribune. - Se avemu cunsideratu a durata di u percorsu criativu di tali pianisti cum'è Arthur Rubinstein è Vladimir Horowitz (chì anu avutu ancu longu pause), allora hè solu in u mità di a so carriera. Chì l'hà fattu, u più famosu pianista americanu, rinunzià cusì prestu ? Stancu di musica ? O forse un contu bancariu solidu hè cusì cullante per ellu? O hà subitu perde l'interessu in a fama è l'acclamazione publica? Frustratu cù a vita tediosa di un virtuoso in tour? O ci hè una ragione persunale? Apparentemente, a risposta si trova in una cumminazione di tutti questi fattori è di alcuni altri scunnisciuti per noi.

U pianistu stessu preferisce stà in silenziu nant'à sta partitura. In una entrevista recente, hà ammissu chì qualchì volta cerca à traversu novi cumpusizioni chì l'editori li mandanu, è sempre ghjucà musica, mantenendu u so anticu repertoriu prontu. Cusì, Cliburn indirettu hà fattu chjaru chì u ghjornu venerà quandu ellu vultà à u palcuscenicu.

... Stu ghjornu hè ghjuntu è divintatu simbolicu: in u 1987, Cliburn si n'andò à una piccula tappa in a Casa Bianca, allora a residenza di u presidente Reagan, per parlà in una ricezione in onore di Mikhail Sergeyevich Gorbachev, chì era in i Stati Uniti. U so ghjocu era pienu d'ispirazione, un sentimentu nostalgicu d'amore per a so seconda patria - Russia. È stu cuncertu hà infunditu una nova speranza in u cori di l'ammiratori di l'artista per una riunione rapida cun ellu.

Da vede: Chesins A. Stiles V. A legenda di Van Clyburn. – M., 1959 ; Khentova S. Van Clyburn. – M., 1959, 3ª ed., 1966.

Grigoriev L., Platek Ya., 1990

Lascia un Audiolibro