Lev Nikolaevich Oborin |
Pianisti

Lev Nikolaevich Oborin |

Lev Oborin

Data di nascita
11.09.1907
Data di morte
05.01.1974
Una prufessione
pianist
paese
l'URSS

Lev Nikolaevich Oborin |

Lev Nikolaevich Oborin era u primu artista suvièticu à vince a prima vittoria in a storia di l'arti musicali sovietiche in un cuncorsu internaziunale (Varsavia, 1927, Chopin Competition). Oghje, quandu i ranchi di vincitori di diversi tornei musicali marchjanu unu dopu à l'altru, quandu i novi nomi è facci sò sempre apparsu in elli, cù quale "ùn ci hè micca numeri", hè difficiule di apprezzà pienamente ciò chì Oborin hà fattu 85 anni fà. Hè statu un triunfu, una sensazione, una faza. I scupertori sò sempre circundati d'onore - in l'esplorazione spaziale, in a scienza, in l'affari publichi; Oborin hà apertu a strada, chì J. Flier, E. Gilels, J. Zak è parechji altri seguitanu cù brillanti. Vincere u primu premiu in una seria cuncurrenza creativa hè sempre difficiule; in u 1927, in l'atmosfera di mala vuluntà chì prevaleva in a Pulonia burghese in relazione à l'artisti sovietici, Oborin era doppiamente, triplice difficultà. Ùn deve micca a so vittoria à un casu o qualcosa d'altru - a deve esclusivamente à ellu stessu, à u so talentu grande è estremamente affascinante.

  • Musica di pianoforte in a tenda in linea Ozon →

Oborin hè natu in Mosca, in a famiglia di un ingegnere ferroviariu. A mamma di u zitellu, Nina Viktorovna, hà amatu di passà u tempu à u pianoforte, è u so babbu, Nikolai Nikolaevich, era un grande amante di a musica. Da u tempu à u tempu, cuncerti impromptu sò stati urganizati à l'Oborins: unu di l'invitati cantava o ghjucatu, Nikolai Nikolayevich in tali casi hà vuluntariu cum'è un accumpagnatore.

U primu maestru di u futuru pianista era Elena Fabianovna Gnesina, cunnisciuta in u circondu musicale. In seguitu, à u cunsirvatori, Oborin hà studiatu cun Konstantin Nikolaevich Igumnov. "Era una natura prufonda, cumplessa, peculiar. In certi modi, hè unicu. Pensu chì i tentativi di caratterizà l'individualità artistica di Igumnov cù l'aiutu di unu o dui termini o definizioni - ch'ellu sia "liricista" o qualcosa di u listessu tipu - sò generalmente cundannati à fallimentu. (E i ghjovani di u Cunsirvatoriu, chì cunnosci Igumnov solu da registrazioni singuli è da testimonii orali individuali, sò qualchì volta inclinati à tali definizione.)

Per dì a verità, - cuntinuò a storia di u so maestru Oborin, - Igumnov ùn era micca sempre ancu, cum'è pianista. Forsi u megliu di tuttu hà ghjucatu in casa, in u circulu di i cari. Quì, in un ambiente familiar, cunfortu, si sentia à l'aise è à l'aise. Hà ghjucatu a musica in tali mumenti cun ispirazione, cun un veru entusiasmu. Inoltre, in casa, nantu à u so strumentu, tuttu hè sempre "esce" per ellu. In u cunsirvatoriu, in aula, induve qualchì volta s'adunava una mansa di ghjente (studienti, invitati...), "respirava" à u pianoforte ùn hè più cusì liberu. Hà ghjucatu quì assai, ancu s'è, per esse onestu, ùn hà micca sempre è micca sempre successu in tuttu ugualmente bè. Igumnov hà usatu per vede u travagliu studiatu cù u studiente micca da u principiu à a fine, ma in parte, frammenti (quelli chì eranu attualmente in u travagliu). In quantu à i so discorsi à u publicu generale, ùn hè mai statu pussibule di predichendu in anticipu ciò chì sta prestazione era destinata à diventà.

Ci era clavirabends maravigghiusu, indimenticabile, spiritualizatu da a prima à l'ultima nota, marcata da a più sottile penetrazione in l'anima di a musica. È inseme à elli ci sò stati prestazioni irregolari. Tuttu dipende di u minutu, di l'umore, se Konstantin Nikolayevich hà sappiutu cuntrullà i so nervi, superà a so eccitazione.

Cuntatti cù Igumnov significava assai in a vita creativa di Oborin. Ma micca solu elli. U ghjovanu musicista era in generale, cum'è dicenu, "furtunatu" cù i prufessori. À mezu à i so mentori cunservatori era Nikolai Yakovlevich Myaskovsky, da quale u ghjovanu hà pigliatu lezioni di cumpusizioni. Oborin ùn hà micca bisognu di diventà un cumpusitore prufessiunale; A vita più tardi ùn l'hà micca lasciatu una tale opportunità. Tuttavia, i studii creativi à u tempu di studiu detti assai u famosu pianista - hà enfatizatu questu più di una volta. "A vita hè diventata cusì", disse, chì, à a fine, aghju diventatu un artista è maestru, è micca un cumpusitore. In ogni casu, avà risuscitatu i mo anni più ghjovani in a mo memoria, mi dumandu spessu quantu benefica è utile sti tentativi di cumpusizioni eranu allora per mè. U puntu ùn hè micca solu chì "sperimentendu" à u teclatu, aghju approfonditu a mo capiscitura di e proprietà espressive di u pianoforte, ma per creà è praticà diverse combinazioni di texture nantu à u mo propiu, in generale, aghju avanzatu cum'è pianista. Per via, aghju avutu à studià assai - micca per amparà i mo drammi, cum'è Rachmaninov, per esempiu, ùn l'hà micca insignatu, ùn pudia micca ...

Eppuru a cosa principal hè diversu. Quandu, mettendu da parte i mo manuscritti, aghju pigliatu a musica di l'altri, l'opere di altri autori, a forma è a struttura di queste opere, a so struttura interna è l'urganizazione stessa di u materiale di u sonu sò diventate assai più chjaru per mè. Aghju nutatu chì tandu aghju cuminciatu à sfondà in u significatu di trasfurmazioni cumplessi di l'intonazione-armunia, a logica di u sviluppu di l'idee melodiche, etc. in una manera assai più cuscente. a creazione di musica mi rendeva, l'interprete, servizii inestimabili.

Un incidente curiosu di a mo vita mi vene spessu in mente ", Oborin hà cunclusu a cunversazione nantu à i benefici di a cumpusizioni per i artisti. "In qualchì modu in i primi anni trenta sò statu invitatu à visità Alexei Maksimovich Gorky. Devu dì chì Gorky era assai piacevule à a musica è a sentia sottile. Naturalmente, à a dumanda di u pruprietariu, aghju avutu à pusà à l'instrumentu. Tandu aghju ghjucatu assai è, pare, cun grande entusiasmu. Aleksey Maksimovich ascultò attentamente, appoghjatu u so mentonu nantu à a palma di a so manu è ùn mi pigliò mai i so ochji intelligenti è gentili. Inaspettatamente, dumandò: "Dìmmi, Lev Nikolaevich, perchè ùn cumpone micca a musica stessu?" Innò, rispondu, mi piaceva, ma avà ùn aghju micca tempu - viaghjà, cuncerti, studienti ... "Hè una pena, hè una pena", dice Gorky, "se u rigalu di un cumpusitore hè digià inherente. in voi per natura, deve esse prutettu - hè un valore enormu. Iè, è in u spettaculu, probabilmente, vi aiuterà assai ... "Mi ricordu chì eiu, un ghjovanu musicista, sò stata profondamente colpita da queste parolle. Ùn dì nunda - cun prudenza! Ellu, un omu cusì luntanu da a musica, hà capitu cusì rapidamente è currettamente l'essenza stessa di u prublema - interprete-compositore».

A riunione cù Gorky hè stata solu una in una seria di parechje riunioni interessanti è cunniscenze chì accadu à Oborin in i XNUMX è XNUMX. À quellu tempu era in cuntattu strettu cù Shostakovich, Prokofiev, Shebalin, Khachaturian, Sofronitsky, Kozlovsky. Era vicinu à u mondu di u teatru - à Meyerhold, à u "MKhAT", è soprattuttu à Moskvin; cù certi di quelli chjamati sopra, avia una forte amicizia. Dopu, quandu Oborin diventa un maestru famosu, a critica scriverà cun admirazione cultura interna, invariabilmente inherente à u so ghjocu, chì in ellu pudete sente l'incantu di l'intelligenza in a vita è in scena. Oborin duvia questu à a so ghjuventù cuntentu formata: famiglia, prufessori, cumpagni; una volta in una conversazione, hà dettu chì hà avutu un "ambiente nutriente" eccellente in i so anni più ghjovani.

In u 1926, Oborin brillanti graduatu da u Conservatoriu di Mosca. U so nome hè statu incisu in oru nantu à a famosa tavola d'onore di marmura chì adorna u foyer di a Piccola Sala di u Conservatoriu. Questu hè accadutu in a primavera, è in dicembre di u stessu annu, un prospectus per u Primu Cuncorsu Internaziunale di Pianu Chopin in Varsavia hè statu ricevutu in Mosca. Musicisti da l'URSS sò stati invitati. U prublema era chì ùn ci era quasi più tempu per preparà a cumpetizione. "Trè settimani prima di l'iniziu di a cumpetizione, Igumnov m'hà mostratu u prugramma di cuncorsu", Oborin hà ricurdatu dopu. "U mo repertoriu includeva circa un terzu di u prugramma di cuncorsu obligatoriu. A furmazione in tali cundizioni pareva inutile ". Tuttavia, hà cuminciatu à preparà: Igumnov insistia è unu di i musicisti più auturità di quellu tempu, BL Yavorsky, chì l'opinione Oborin hà cunsideratu à u più altu gradu. "Se vulete veramente, pudete parlà", disse Yavorsky à Oborin. È hà cridutu.

In Varsavia, Oborin si mostra assai bè. Hè statu attribuitu à l'unanimità u primu premiu. A stampa straniera, senza ammuccià a so sorpresa (hè digià dettu sopra: era 1927), hà parlatu cù entusiasmu nantu à u funziunamentu di u musicista sovieticu. U famosu cumpusitore polaccu Karol Szymanowski, dendu una valutazione di u funziunamentu di Oborin, hà dettu e parolle chì i ghjurnali di parechji paesi di u mondu anu da una volta: "Un fenomenu! Ùn hè micca peccatu aduràlu, perchè ellu crea a Bellezza.

Riturnendu da Varsavia, Oborin principia una attività di cuncertu attiva. Hè in crescita: a geugrafia di i so viaghji hè in espansione, u numeru di spettaculi cresce (a cumpusizioni deve esse abbandunata - ùn ci hè micca abbastanza tempu o energia). U travagliu di cuncertu di Oborin hà sviluppatu soprattuttu largamente in l'anni dopu à a guerra: in più di l'Unioni Suviètica, ghjoca in USA, Francia, Belgio, Gran Bretagna, Giappone è in parechji altri paesi. Solu a malatia interrompe stu flussu senza stop è rapidu di tour.

... Quelli chì si ricordanu di u pianista à l'epica di l'anni trenta parlanu unanimu di u raru incantu di u so ghjocu - senza artu, pienu di freschezza di ghjuventù è immediatezza di sentimenti. IS Kozlovsky, parlendu di u ghjovanu Oborin, scrive ch'ellu hà colpitu cù "lirismo, charme, calore umanu, un tipu di splendore". A parolla "radiance" attrae l'attenzione quì: espressiva, pittoresca è figurativa, aiuta à capisce assai in l'apparenza di un musicista.

È un più bribed in questu - simplicità. Forsi a scola Igumnov hà avutu un effettu, forse e caratteristiche di a natura di Oborin, u maquillaje di u so caratteru (probabilmente tutti dui), - solu ci era in ellu, cum'è artista, una chiarezza maravigghiusa, ligerezza, integrità, armunia interna. Questu hà fattu una impressione quasi irresistibile à u publicu generale, è ancu à i culleghi di u pianista. In Oborin, u pianista, anu sentitu qualcosa chì tornò à e tradizioni distanti è gloriose di l'arti russa - veramente determinate assai in u so stile di spettaculu di cuncertu.

Un grande postu in i so prugrammi era occupatu da l'opere di l'autori russi. Hà meravigliosamente ghjucatu E Quattru Stagioni, Dumka è u Primu Concertu per Pianu di Tchaikovsky. On pouvait souvent entendre les tableaux de Moussorgski à une exposition, ainsi que les œuvres de Rachmaninov - le second et le troisième Concertos pour piano, préludes, études-images, moments musicales. Hè impussibile di ùn ricurdà, toccu à questa parte di u repertoriu di Oborin, è a so incantevule interpretazione di "Little Suite" di Borodin, Variazioni di Lyadov nantu à un tema di Glinka, Concerto per Piano è Orchestra, Op. 70 A. Rubinstein. Era un artista di un veru russu - in u so caratteru, l'apparenza, l'attitudine, i gusti artistici è l'affettu. Era solu impussibule di ùn sente micca tuttu questu in u so arte.

È un altru autore deve esse chjamatu quandu si parla di u repertoriu di Oborin - Chopin. Hà ghjucatu a so musica da i primi passi nantu à u palcuscenicu finu à a fine di i so ghjorni ; una volta hà scrittu in unu di i so articuli: "U sintimu di gioia chì i pianisti anu Chopin ùn mi lascia mai". Hè difficiuli di ricurdà tuttu ciò chì Oborin hà ghjucatu in i so prugrammi Chopin - studi, preludi, valzers, nocturnes, mazurkas, sonate, cuncerti è assai più. Hè difficiuli di enumerà chì hà ghjucatu, hè ancu più difficiule di dà un spettaculu oghje, as hà fattu. "U so Chopin - cristallu chjaru è luminoso - hà catturatu indivisamente ogni audience", J. Flier hà admiratu. Ùn hè micca una coincidenza, sicuru, chì Oborin hà sappiutu u so primu è più grande triunfu criativu in a so vita in un cuncorsu dedicatu à a memoria di u grande cumpusitore polacco.

... In u 1953, u primu spettaculu di u duet Oborin - Oistrakh hà fattu. Uni pochi anni dopu, hè natu un trio: Oborin - Oistrakh - Knushevitsky. Da tandu, Oborin hè diventatu cunnisciutu à u mondu musicale micca solu solu cum'è solista, ma ancu cum'è un ghjucadore di prima classe. Da a ghjovana età hà amatu a musica di camera (ancu prima di scuntrà i so futuri cumpagni, hà ghjucatu in un duet cù D. Tsyganov, realizatu inseme cù u Quartet Beethoven). In verità, alcune caratteristiche di a natura artistica di Oborin - eseguisce flessibilità, sensibilità, a capacità di stabilisce rapidamente cuntatti creativi, versatilità stilistica - l'hà fattu un membru indispensabile di duetti è trio. In u contu di Oborin, Oistrakh è Knushevitsky, ci era una grande quantità di musica replayed da elli - opere di classici, romantichi, autori muderni. Se parlemu di i so rializazioni culminanti, allora ùn si pò manca di chjamà a sonata per violoncello Rachmaninoff interpretata da Oborin è Knushevitsky, è ancu tutte e dieci sonate di Beethoven per viulinu è pianoforte, interpretate à un tempu da Oborin è Oistrakh. Sti sonate sò stati realizati, in particulare, in u 1962 in Parigi, induve l'artisti suviètici sò stati invitati da una famosa casa discografica francese. In un mesi è mezu, catturà a so prestazione nantu à i dischi, è ancu - in una seria di cuncerti - l'hà presentatu à u publicu francese. Era un tempu difficiule per l'illustre duo. "Avemu veramente travagliatu duru è duru", hà dettu dopu DF Oistrakh, "ùn andemu da nudda parte, avemu astinatu da tentative passeggiate intornu à a cità, ricusendu numerosi inviti ospitali. Riturnendu à a musica di Beethoven, aghju vulsutu ripensà una volta di più u pianu generale di e sonate (chì conta !) è rivive ogni dettu. Ma hè improbabile chì u publicu, dopu avè visitatu i nostri cuncerti, hà avutu più piacè di noi. Avemu piacè ogni sera quandu avemu ghjucatu sonate da u palcuscenicu, eramu infinitamente felici, à sente a musica in u silenziu di u studio, induve tutte e cundizioni sò state create per questu ".

Inseme à tuttu u restu, Oborin hà ancu insignatu. Da u 1931 finu à l'ultimi ghjorni di a so vita, hà guidatu una classa affollata à u Conservatoriu di Mosca - hà criatu più di una duzina di studienti, trà quale parechji pianisti famosi ponu esse chjamatu. Comu regula, Oborin hà attivamente visitatu: hà viaghjatu in diverse cità di u paese, hà passatu assai tempu à l'esteru. Hè accadutu chì i so scontri cù i studienti ùn eranu micca troppu frequenti, micca sempre sistematichi è rigulari. Questu, sicuru, ùn pudia micca lascià una certa impronta nantu à e classi in a so classa. Quì ùn ci vole à cuntà di ogni ghjornu, cura pedagogica cura; à parechje cose, i "Oborints" anu avutu à scopre per sè stessu. Ci era, apparentemente, in una tale situazione educativa sia i so plus è minus. Avà si tratta di qualcosa d'altru. Scontri pocu frequenti cù u maestru in qualchì manera soprattuttu assai stimatu i so animali - hè ciò chì vogliu enfatizà. Sò stati valutati, forse, più chè in i classi di altri prufessori (ancu s'ellu ùn eranu menu eminenti è meritati, ma più "domestici"). Queste riunioni-lezioni cù Oborin eranu un avvenimentu; preparatu per elli cun cura speciale, aspittatu per elli, hè accadutu, quasi cum'è una festa. Hè difficiuli di dì s'ellu ci era una diferenza fundamentale per un studiente di Lev Nikolayevich in a realizazione, per dì, in a Small Hall of the Conservatory in ogni sera di i studienti o ghjucà un novu pezzu per u so maestru, hà amparatu in a so assenza. Stu sentimentu elevatu Responsabilità prima di u spettaculu in l'aula era un tipu di stimulante - putente è assai specificu - in i classi cù Oborin. Hà determinatu assai in a psiculugia è u travagliu educativu di i so wards, in a so relazione cù u prufessore.

Il ne fait aucun doute que l'un des principaux paramètres par lesquels on peut et doit évaluer le succès de l'enseignement est lié à auturità maestru, una misura di u so prestigiu prufessiunale in l'ochji di i studienti, u gradu di influenza emotiva è volitiva nantu à i so studienti. L'autorità di Oborin in a classe era indiscutibilmente alta, è a so influenza nantu à i ghjovani pianisti era eccezziunale forte; chistu solu bastava à parlà d’ellu cum’è una figura pedagogica maiò. E persone chì anu cumunicatu strettamente cun ellu ricordanu chì uni pochi di parolle abbandunate da Lev Nikolaevich si sò a volte più pesante è significativu cà l'altri discorsi più magnifichi è fioriti.

Uni pochi di parolle, ci vole à dì, eranu generalmente preferiti à Oborin cà longhi monologhi pedagogichi. Piuttostu un pocu chjusu chè eccessivamente sociable, era sempre piuttostu laconicu, avara cù dichjarazioni. Ogni tipu di digressioni letterarie, analogie è paralleli, paraguni culuriti è metafore puetiche - tuttu questu era l'eccezzioni in i so lezioni piuttostu cà a regula. Parlendu di a musica stessu - u so caratteru, l'imaghjini, u cuntenutu ideologicu è artisticu - era estremamente cuncisu, precisu è strettu in espressioni. Ùn ci era mai nunda di superfluu, facultativu, chì guidava in e so dichjarazioni. Ci hè un tipu speziale di eloquenza: per dì solu ciò chì hè pertinente, è nunda più; in questu sensu, Oborin era veramente eloquente.

Lev Nikolaevich era soprattuttu brevi à i prucessi, un ghjornu o dui prima di u spettaculu, u prossimu pupulari di a so classe. "Aghju paura di disorientà u studiente", hà dettu una volta, "almenu in una certa manera di scuzzulate a so fede in u cuncettu stabilitu, aghju paura di" spaventà "u sintimu vivace di performance. In u mo parè, hè megliu per un prufessore in u periodu di pre-cuncertu ùn insignà micca, micca istruisce un ghjovanu musicista una volta è una volta, ma solu per sustene, animallu ... "

Un altru mumentu caracteristicu. L'istruzzioni è e rimarche pedagogiche d'Oborin, sempre specifiche è di scopu, eranu di solitu indirizzate à ciò chì era cunnessu cù pratiche latu in u pianismu. Cù prestazioni cum'è tali. Cumu, per esempiu, per ghjucà à questu o quellu locu difficiule, simplificà u più pussibule, facenu tecnicu più faciule; chì diteggiatura puderia esse più adattata quì; chì pusizioni di e dita, mani è corpu seria u più convenientu è apprupriatu; ciò chì sensazioni tactile purtassi à u sonu desideratu, etc. - questi è e dumande simili più spessu ghjunsenu à l'avanti di a lezioni di Oborin, determinendu a so constructiveness speciale, riccu cuntenutu "tecnologicu".

Era eccezziunale impurtante per i studienti chì tuttu ciò chì Oborin hà parlatu era "furnita" - cum'è una spezia di riserva d'oru - da a so vasta sperienza prufessiunale, basatu nantu à a cunniscenza di i sicreti più intimi di u "mestieru" pianisticu.

Cumu, dì, per fà un pezzu cù l'aspettazione di u so futuru sonu in a sala di cuncertu? Cumu corregge a pruduzzione di u sonu, a nuance, a pedalizazione, etc. in questu sensu? Cunsiglii è cunsiglii di stu tipu sò vinuti da u maestru, parechje volte è, più impurtante, n pirsuna chì hà pruvatu tuttu in pratica. Ci hè statu un casu quandu, in una di e lezioni chì anu fattu in casa di Oborin, unu di i so studienti hà ghjucatu a Prima Ballata di Chopin. "Bè, bè, micca male", hà riassuntu Lev Nikolayevich, dopu avè intesu u travagliu da u principiu à a fine, cum'è di solitu. "Ma sta musica sona troppu camera, diceraghju ancu "room-like". È andate à fà in a Sala Piccola... Vi scurdate di quessa ? Per piacè ricominciate è pigliate questu in contu ... "

Stu episodiu porta in mente, per via, una di l'istruzzioni di Oborin, chì hè stata ripetuta ripetutamente à i so studienti: un pianista chì ghjoca da u palcuscenicu deve avè una "reprimanda" chjara, intelligibile, assai articulata - "diction di esecuzione bè postu". cum'è Lev Nikolayevich mette nantu à una di e classi. È dunque: "Più embossed, più grande, più definitu", spessu dumandava à i prucessi. "Un parlante parlante da u podium parlerà di manera diversa da a faccia à faccia cù u so interlocutore. U stessu hè veru per un pianista di cuncertu chì ghjucà in publicu. Tutta a sala duveria sente, è micca solu i primi fila di stalle.

Forsi u strumentu più putente in l'arsenale di Oborin, u maestru hè statu longu spettacolo (illustrazione) nantu à u strumentu; solu in l 'ùrtimi anni, per via di malatie, Lev Nikolaevich accuminciau à avvicinà u pianoforte menu spessu. In quantu à a so priorità di "travagliu", in quantu à a so efficacità, u metudu di visualizazione, si pò dì, eccelleva in paragone cù l'esplicativa verbale. È ùn hè ancu chì una manifestazione specifica nantu à u teclatu di una o una altra tecnica di esecuzione hà aiutatu à i "Oborints" in u so travagliu nantu à u sonu, a tecnica, a pedalizazione, etc. Mostra-illustrazioni di u maestru, un esempiu vivu è vicinu di a so prestazione - tuttu questu purtatu cù hè qualcosa di più sustanziale. Ghjucà Lev Nikolaevich nantu à u sicondu strumentu inspiratu A ghjuventù musicale, hà apertu novi orizonti è prospettive in u pianismu prima scunnisciuti, li permettenu di respira l'aroma eccitante di una grande scena di cuncertu. Stu ghjocu qualchì volta hà svegliatu qualcosa di simile à "invidia bianca": dopu tuttu, risulta chì as и chì pò esse fattu nantu à u pianoforte ... Era quellu chì mostra un o un altru travagliu nantu à u pianoforte Oborinsky hà purtatu chiarezza à e situazioni più difficiuli per u studiente à fà, tagliate i più intricati "nodi Gordian". In i ricordi di Leopold Auer nantu à u so maestru, u maravigliu violinista ungherese J. Joachim, ci sò linii: so!" accumpagnatu da un surrisu rassicurante. (Auer L. A mo scola di u viulinu. – M., 1965. S. 38-39.). Scene simili sò spessu accadutu in a classe Oborinsky. Qualchese episodiu pianisticamente cumplessu hè statu ghjucatu, un "standard" hè statu mostratu - è dopu un riassuntu di duie o trè parolle hè statu aghjuntu: "In my opinion, so ..."

… Allora, chì hà insignatu à fine Oborin ? Chì era u so "credu" pedagogicu ? Chì era u focu di a so attività creativa?

Oborin hà introduttu à i so studienti una trasmissione verita, realistica, psicologica cunvinta di u cuntenutu figurativu è pueticu di a musica; questu era l'alfa è omega di u so insignamentu. Lev Nikolayevich puderia parlà di e cose diverse in i so lezioni, ma tuttu questu eventualmente hà purtatu à una cosa: per aiutà u studiente à capisce l'essenza più intima di l'intenzione di u cumpusitore, per rializà cù a so mente è u core, per entre in "co-autore". " cù u creatore di musica, per incarnà e so idee cù a massima cunvinzione è persuasività. "Plus l'interprète comprend l'auteur, plus il y aura de chances qu'à l'avenir ils croiront à l'artiste lui-même", a-t-il répété à plusieurs reprises son point de vue, en variant parfois la formulation de cette pensée, mais pas l'essence.

Ebbè, per capiscenu l'autore - è quì Lev Nikolayevich hà parlatu in piena accordu cù a scola chì l'hà criatu, cù Igumnov - significava in a classe Oborinsky di decifrare u testu di l'opera cù u più currettu pussibule, per "esacutà" cumpletamente è per u fondu, per revelà micca solu u principale in a notazione musicale, ma ancu i sfumaturi più sottili di u pensamentu di u cumpusitore, fissu in questu. "A musica, rapprisentata da i segni nantu à a carta di musica, hè una bella addormentata, deve esse sempre disincantata", hà dettu una volta in un circulu di studienti. In quantu à a precisione testuale, i requisiti di Lev Nikolayevich per i so studienti eranu i più stretti, per ùn dì micca pedante: nunda di apprussimativu in u ghjocu, fattu in fretta, "in generale", senza rigurosità è precisione propria, hè stata perdonata. "U megliu ghjucadore hè quellu chì trasmette u testu più chjaramente è lògicu", queste parolle (sò attribuiti à L. Godovsky) puderia serve com'è un epigrafu eccellente à parechje lezioni di Oborin. Ogni peccatu contr'à l'autore - micca solu contru à u spiritu, ma ancu contru à e lettere di l'opere interpretate - sò stati cunsiderati quì cum'è qualcosa di chocante, cum'è i mali modi di l'interprete. Cù tuttu u so aspettu, Lev Nikolaevich hà manifestatu un dispiacere estremu in tali situazioni ...

Nisun dettagliu texturizatu apparentemente insignificante, nè un unicu ecu nascostu, nota slurred, etc., ùn scappò di u so ochju prufessiunale. Evidenziate cù l'attenzione auditiva tuttu и tuttu In un travagliu interpretatu, Oborin hà insignatu, l'essenza hè di "ricunnosce", per capisce un travagliu datu. "Per un musicista state à sente - significa capiscia", - hà cascatu in una di e lezioni.

Ùn ci hè micca dubbitu chì hà apprezzatu e manifestazioni di l'individualità è l'indipendenza creativa in i ghjovani pianisti, ma solu in a misura chì queste qualità cuntribuiscenu à l'identificazione. regularità oggettive cumpusizioni musicali.

Dunque, i requisiti di Lev Nikolaevich per u ghjocu di i studienti sò stati determinati. Musicista di gustu strettu, si pò dì, purista, un pocu accademicu à l'epica di l'anni cinquanta è sessanta, s'oppone risolutamente à l'arbitrariu subjectivista in a performance. Tuttu ciò chì era eccessivamente catchy in l'interpretazioni di i so ghjovani culleghi, chì dichjaranu inusual, chocante cù originalità esterna, ùn era micca senza preghjudiziu è prudenza. Allora, una volta chì parlava di i prublemi di a creatività artistica, Oborin hà ricurdatu A. Kramskoy, accunsentendu cun ellu chì "l'uriginale in l'arti da i primi passi hè sempre un pocu suspettu è piuttostu indica l'angustia è a limitazione di u talentu largu è versatile. Una natura prufonda è sensibule à u principiu ùn pò micca esse purtatu da tuttu ciò chì hè statu fattu bè prima; tali nature imitanu ... "

In altri palori, ciò chì Oborin cercava da i so studienti, vulendu sente in u so ghjocu, puderia esse carattarizatu da: simplicità, modesta, naturale, sincera, puetica. L'esaltazione spirituale, l'espressione un pocu esagerata in u prucessu di fà a musica - tuttu questu di solitu scontru Lev Nikolayevich. Ellu stessu, comu si dicia, tantu in a vita è nant'à u palcuscenicu, à l'instrumentu, era ritenutu, equilibratu in sentimenti; apprussimatamente u listessu "gradu" emutivu appellu à ellu in u spettaculu di altri pianisti. (In qualchì modu, dopu avè intesu u ghjocu troppu temperamentale di un artista debutante, si ricurdò di e parolle di Anton Rubinstein chì ùn deve esse micca assai sentimenti, un sentimentu pò esse solu in moderazione; s'ellu ci hè assai, allora hè hè falsu ...) A coerenza è a correttezza in e manifestazioni emotive, l'armunia interna in a poetica, a perfezione di l'esekzione tecnica, l'accurata stilistica, u rigore è a purità - queste e simili qualità di prestazione evocavanu a reazione invariabilmente appruvata di Oborin.

Ciò chì hà cultivatu in a so classa puderia esse definitu cum'è una educazione prufessiunale musicale elegante è sottile, inculcando manere impeccable in i so studienti. À u listessu tempu, Oborin hè partitu da a cunvinzione chì "un maestru, ùn importa micca quantu sapienti è espertu pò esse, ùn pò micca fà un studiente più talentu chì ellu hè per natura. Ùn funziona micca, ùn importa ciò chì hè fattu quì, ùn importa ciò chì i trucchi pedagogichi sò usati. U ghjovanu musicista hà un veru talentu - prima o dopu si farà cunnisciutu, si sparghje; no, ùn ci hè nunda per aiutà quì. Hè una altra materia chì hè sempre necessariu di stabilisce un fundamentu solidu di prufessionalità sottu talentu ghjovanu, ùn importa micca quantu hè misuratu; intruducelu à e norme di u bonu cumpurtamentu in a musica (è forse micca solu in a musica). Ci hè digià un duvere direttu è u duvere di u maestru.

In una tale vista di e cose, ci era una grande saviezza, una cuscenza calma è sobria di ciò chì un maestru pò fà è ciò chì hè fora di u so cuntrollu ...

Oborin hà servitu per parechji anni cum'è un esempiu inspirante, un mudellu artisticu altu per i so culleghi più ghjovani. Amparanu da u so arte, l'imitanu. Ripitemu, a so vittoria in Varsavia hà suscitatu parechji di quelli chì dopu u seguitanu. Hè improbabile chì Oborin avia ghjucatu stu rolu di primura, fundamentalmente impurtante in u pianismu suvièticu, s'ellu ùn era per u so incantu persunale, e so qualità puramente umane.

Questu hè sempre datu una impurtanza considerableu in i circles prufessiunali; dunque, in parechji rispetti, l'attitudine versu l'artista, è a risonanza publica di e so attività. "Ùn ci era micca cuntradizioni trà Oborin l'artista è Oborin l'omu", hà scrittu Ya. I. Zak, chì u cunniscia da vicinu. "Era assai armoniu. Onestu in l'arti, era impeccabilmente onestu in a vita ... Era sempre amichevule, benevolente, sinceru è sinceru. Era una rara unità di principii estetici è etichi, una lega di alta arte è a più prufonda decenza. (Zak Ya. Bright talent / / LN Oborin: Articuli. Memorie. - M., 1977. P. 121.).

G. Tsypin

Lascia un Audiolibro