cadenza plagale |
Termini di musica

cadenza plagale |

categurie di dizziunariu
termini è cuncetti

Cadenza plagale (Latu tardu plagalis, da u grecu plagios - laterale, indirettu) - unu di i tipi di cadenza (1), carattarizatu da u studiu di l'armunia S è T (IV-I, II65-I, VII43-I, etc.); oppostu à l'autentica. cadenza (D - T) cum'è u principale, principale. tipu. Ci sò piena (S - T) è mità (T - S) P. à. In norma P. à. u tonu di u tonicu di risolve hè presente (o implicatu) in l'armunia S è ùn hè micca un sonu novu à l'intruduzioni di T; assuciatu cù questu spressione. u caratteru di P. à. s’adoucit, comme s’il s’agissait d’une action indirecte (par opposition à l’authentique cadence, qui se caractérise par un caractère direct, ouvert, tranchant). Spessu P. à. Hè stata aduprata dopu à l'autenticu cum'è un additivu affirmativu è à u stessu tempu ammollinte ("Offertorium" in u Requiem di Mozart).

U terminu "P. à.” torna à i nomi di u Medievu. frets (i paroli plagii, plagioi, plagi sò digià citati à l'VIII-IX seculi in i trattati d'Alcuin è Aureliano). U trasferimentu di u terminu da u modu à a cadenza hè legittimu solu quandu si divide cadenza in più impurtanti è menu impurtanti, ma micca quandu si determinanu currispundenza strutturale (V - I = autenticu, IV - I = plug), perchè in u Medievu plagal. frets (per esempiu, in u tonu II, cù un scheletru: A - d - a) u centru ùn era micca u sonu più bassu (A), ma u finali (d), in relazione à Krom, in a maiò parte di i modi plagali ùn ci hè micca quartu superiore instabile (vede frets di sistematica di G. Zarlino, «Le istitutioni harmoniche», parte IV, ch. 8-9).

Cum'è l'art. u fenomenu di P. à. hè fissatu à a fine di i parechji scopi. a musica ghjoca cum'è a cristallizazione stessu cuncluderà. turnover (simultaneamente cù a cadenza autentica). Cusì, u motette di l'era ars antiqua "Qui d'amours" (da u Codex di Montpellier) finisce cù P. k. :

f — gf — c

In u XIVmu seculu P. à. hè appiicata cum'è cunclusione. turnover, chì hà una certa culurita, spressività (G. de Machaux, 14e è 4e ballate, 32e rondò). Da a mità di u XVmu seculu P. à. diventa (inseme cù l'autentica) unu di i dui tipi di armoniche predominanti. cunclusioni. P. à. ùn hè pocu cumuni in i cunclusioni di polifonichi. cumpusizioni di u Rinascimentu, soprattuttu vicinu à Palestrina (vede, per esempiu, i cadenza finali Kyrie, Gloria, Credo, Agnus Dei di a Missa di Papa Marcellu); da quì l'altru nome P. k. - "cadenza di a chjesa". Più tardi (soprattuttu in i seculi XVII è XVIII) P. à. in i mezi. a misura hè cacciata da l'autentica è cum'è una misura finali hè aduprata assai menu freti chè in u XVImu seculu. (per esempiu, a fine di a sezzione vocale di l'aria "Es ist vollbracht" da a cantata 4 di JS Bach).

In u 19u seculu u valore di P. à. aumenta. L. Beethoven l'utilizava abbastanza spessu. VV Stasov hà dettu bè chì in l'opere di "l'ultimu periodu di Beethoven ùn si pò manca di nutà u rolu impurtante ghjucatu da i "cadenza plagal". In queste forme, hà vistu "una relazione grande è stretta cù u cuntenutu chì hà pienu l'ànima di a so (Beethoven)". Stasov attirò l'attenzione à l'usu constante di P. to. in a musica di a prossima generazione di cumpusitori (F. Chopin è altri). P. k. hà acquistatu una grande impurtanza da MI Glinka, chì era soprattuttu inventiva à truvà forme plagali per cuncludi grandi sezioni di opere opera. A tonica hè preceduta da u VI stage low (u finale di u 1er attu di l'opera Ruslan è Lyudmila), è u IV stage (l'aria di Susanin), è u II stage (u finale di u 2u attu di l'opera Ivan Susanin). , etc. frasi plagali (coru di i Pulachi in l'attu 4 di a listessa opera). Express. u caratteru di P. à. Glinka spessu seguita da u tematicu. intonations (a cunclusione di u "Coru Persicu" in l'opera "Ruslan è Lyudmila") o da a successione liscia di l'armunia, unita da l'unità di u muvimentu (l'intruduzioni à l'aria di Ruslan in a stessa opera).

In a plagalità di l'armunia di Glinka, VO Berkov hà vistu "i tendenzi è l'influenzi di l'armunia di i canti populari russi è u romanticismu occidentale". È in u travagliu di u russu dopu. classici, a plagalità era generalmente assuciata cù l'intonazioni di u russu. cantu, culore modale caratteristicu. Trà l'esempii dimostrativi sò u coru di i paisani è u coru di i boiardi "Per noi, principessa, micca per a prima volta" da l'opera "Prince Igor" di Borodin; u cumpiimentu di a canzona di Varlaam "Comu era in a cità in Kazan" da l'opera "Boris Godunov" di Mussorgsky cù una sequenza di II bassu - I passi è un harmonica ancu più audace. turnover: V bassu - I passu in u coru "Dispersed, cleared up" da a stessa opera; A canzone di Sadko "Oh, tu foresta scura di quercia" da l'opera "Sadko" di Rimsky-Korsakov, accordi prima di u naufragiu di Kitezh in a so opera "A Legenda di a cità invisibile di Kitezh".

A causa di a prisenza di un tonu introduttivu in l'accordi prima di u tonicu, in l'ultimu casu, nasce una peculiar cumminazione di plagalità è autenticità. Questa forma torna à l'antica P. k., cunsistenti di a successione di u terzquartaccord di u XNUMXth degree è a triade di u XNUMXst degree cù u muvimentu di u tonu introduttivu in u tonicu.

I rializazioni russi classici in u campu di a plagalità sò stati sviluppati più in a musica di i so successori - civette. cumpusitori. In particulare, SS Prokofiev aghjurnà significativamente l'accordu in cunclusioni plagali, per esempiu. in Andante caloriso da 7a sonata per pianoforte.

A sfera di P. à. cuntinueghja à esse arricchitu è ​​sviluppatu in l'ultima musica, chì ùn perde micca u toccu cù u classicu. forma armonica. funziunalità.

Da vede: Stasov VV, Lber einige neue Form der heutigen Musik, "NZfM", 1858, No 1-4; u listessu in russu. lang. sottu u tìtulu: Nantu à alcune forme di musica muderna, Sobr. soch., v. 3, San Petruburgu, 1894; Berkov VO, L'Armonia di Glinka, M.-L., 1948; Trambitsky VN, Plagality è ligami cunnessi in l'armunia di a canzone russa, in: Questions of Musicology, vol. 2, M., 1955. Vede ancu lit. sottu à l'articuli Cadenza autentica, Armonia, Cadenza (1).

V. V. Protopopov, Yu. Iè. Kholopov

Lascia un Audiolibro